Întreprinderile Mici și Mijlocii care apelează la creditele prin programul IMM Invest, demarat marți, 28 aprilie, la ora 9.00, vor fi executate de către bănci și stat dacă nu își vor plăti împrumuturile, în ciuda faptului că autoritățile prezintă respectivul program ca o adevărată mână de ajutor întinsă companiilor afectate de pandemie. Practic, 10-20% din credit, în funcție de tipul IMM-ului, trebuie garantat băncii. Restul trebuie garantat statului. Statul garantează doar pentru bancă, nu și pentru firmă. ”Pe lângă garanțiile de 10%-20% trebuie contra garantat statul pentru garanțiile oferite, cu ipoteci mobiliare și imobiliare”, susține juristul Cristina Miat. Potrivit acesteia, pentru diferența de 80-90%, statul, reprezentat de Fondul Național de Garantare, trebuie garantat de beneficiar, adică de către firmă, pe lângă garanțiile de 10-20% aduse băncii.
Ordonanța de urgență 110 din 2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, stipulează la articolul 8, alineatul 2, că ”în cazul creditelor de investiţii, garanţia de stat este garantată cu ipoteca legală imobiliară şi/sau mobiliară asupra activelor finanţate prin credit, precum şi cu următoarele tipuri de garanţii, după caz, proporţional cu procentul de garantare:
a)ipotecă imobiliară şi/sau mobiliară constituită de beneficiari şi/sau de terţi garanţi; b)ipotecă legală mobiliară asupra universalităţii de bunuri mobile sau imobile, prezente ori viitoare, afectate activităţii beneficiarului, inclusiv fondul de comerţ şi stocurile; c)ipotecă legală asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise de beneficiarul programului la instituţia de credit finanţatoare. În cazul creditelor/liniilor de credit destinate finanţării capitalului de lucru, se spune la alineatul 3, garanţia de stat este garantată cu următoarele tipuri de garanţii, după caz, proporţional cu procentul de garantare: a)ipotecă legală mobiliară asupra universalităţii de bunuri mobile sau imobile, prezente ori viitoare, afectate activităţii beneficiarului, inclusiv fondul de comerţ şi stocurile; b)ipotecă imobiliară şi/sau mobiliară constituită de beneficiari şi/sau de terţi garanţi; c)ipotecă legală asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise de beneficiarul programului la instituţia de credit finanţatoare.”
Liberalii, cei care au venit cu acest program de sprijin al IMM-urilor, susțin că a fost eliminată condiția inițială de ‘”primul venit-primul servit”. În plus, IMM Invest, asigură economii la dobandă+costuri de acordare/operare de 7-7,5%/anual, posibil până la 31.12.2022. În mod normal, IMM-urile au nevoie de 120% garanții pentru credit. Pot accesa credite microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii cu capitaluri pozitive în 2019 și cu 0 până la 249 angajați. Acordarea creditului nu este condiționată de justificarea scăderii cifrei de afaceri din cauza COVID-19. De asemenea, obținerea creditului nu necesită obținerea certificatului de stare de urgență. Creditele beneficiază de dobânzi subvenționate de 100% până la finele acestui an, cu posibilitate de prelungire până la 31 decembrie 2022. Rambursarea anticiată se face fără costuri și comisioane suplimentare. Însă, beneficiare se angajează să nu disponibilizeze personalul existent în perioada 4 aprilie 2020-31 decembrie 2020.
După câteva zile în care n-a funcționat, site-ul imminvest.ro a putut fi accesat din dimineața de marți, 28 aprilie. Până la orele prânzului, au aplicat 10.500 de firme.. În cadrul programului IMM INVEST s-au înscris 22 de bănci finanțatoare care vor acordă credite/linii de credit pentru investiții în valoare de până la 10.000.000 lei. Pentru IMM–urile care solicită credite/linii de credit pentru capital de lucru, finanțările pot ajunge până la 5.000.000 lei, garantate până la 80% în cazul întreprinderilor mijlocii și până la 1.000.000 lei, cu garantare de maxim 90%, în cazul întreprinderilor mici și micro. Durata finanțării pentru capital de lucru este de maxim 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 36 de luni, rată dobânzii fiind Robor la 3 luni +2,5 %/an.
Si eu ce am scris cand au inceput sa clampane despre acest program? Asa e in tarile civilizate cand statul se comporta serios cu cetatenii, ceea ce nu exista in Romania! La fel va fi si cu orice „ajutor” ue sau altfel! Din tara nu se prea vede manevra!
Imi place ca guvernul va executa IMM-urile cand acestea nu vor mai putea plati. Toti teparii din firmele romanesti vor plati. Iar securistii vor prelua active foarte utile la pret de nimic. As vota din nou PSD dar acesta nu mai spune nimic.
Statul ajută ‘mâna’ care-l împrumută, să tot iei credite, sau, nu ?!
Ce spuneam acum citeva zile despre amenzile imense, practic imposibil de platit si posibilitatea confiscarii unor bunuri imobiliare (case, apartamente, terenuri) de la cei care nu pot, pur si simplu, sa le plateasca ? Iata un alt exemplu, de data asta din domeniul afacerilor private mai mari sau mai mici, in care se urmareste schimbarea de proprietar ! La urma urmei „criza” actuala e o excelenta oportunitate pentru asa ceva, pe „principiul vaselor comunicante” …
Cu acest incompetent profesional(cel din imagine=s.c.) NICIODATA tara asta NU va merge intr-o directie buna. El e o nulitate profesionala. Poate un post in banca i-l coafeaza, „ca si asa” freza lui e ca tumultul apelor!