Putin, replică pentru americani: ”Şi noi o suspendăm”

Rusia şi-a suspendat participarea în Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) încheiat în 1987, după o decizie similară a Statelor Unite, a anunţat Vladimir Putin, potrivit Reuters.

“Partenerii americani au declarat că şi-au suspendat participarea la tratat. Şi noi o suspendăm”, a spus Putin la o reuniune televizată cu miniştii Apărării şi de Externe.

Putin a precizat că Rusia va începe să dezvolte noi rachete, inclusiv supersonice, şi le-a cerut miniştrilor să nu iniţieze discuţii cu Washington-ul cu privire la dezarmare.

Vineri, Secretarul de Stat american Mike Pompeo a anunţat că Statele Unite se retrag din Tratatul INF încheiat cu Rusia în 1987, una dintre piesele centrale ale controlului armamentului după Războiul Rece.

Retragerea americană era aşteptată de mai multe luni.

Ea are loc în urma unui diferend care durează de ani de zile – nesoluţionat – cu privire la respectarea de către Rusia a acestui document, care interzice o întreagă clasă de rachete de croazieră terestre, cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 de kilometri.

Oficiali americani şi-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea că China, care nu face parte din Tratatul INF, dezvoltă numeroase rachete nucleare în Asia, pe care Statele Unite nule pot contracara, din cauza obligaţiilor pe care şi le-a asumat prin acest document.

Acest tratat americano-rus se află în centrul controlului armamentului superputerilor după Războiul Rece, iar renunţarea la el ar lansa o nouă cursă a înarmării nucleare, avertizează unii analişti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

17 Comentarii

  1. Problema nu e daca o suspenda si unii si altii, ci daca ramane suspendata. Orgasmul se poate simula, erectia nu!

  2. Adevărata problemă este următoarea: cine a mers cu armatele în direcția celuilalt? Rusia a mers cu armatele sale spre frontierele SUA, ori SUA spre frontierele Rusiei?

  3. Rusia își suspendă participarea la Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare drept răspuns simetric la decizia SUA de a se retrage din acest acord .
    Rusia așteaptă până când partenerii americani se vor maturiza pentru a purta un dialog de la egal la egal și consistent în acest subiect foarte important pentru noi , pentru partenerii americani și pentru întreaga lume .

    • Pacat ca nu stii istorie! Poate ti-a placut si cum a invadat Rusia Ucraina? Asa a facut de 300 de ani! S-a sters la fund cu toate acordurile internationale asumate! De fapt, si asta stie tot spionajul intenational, acest tratat nu a fost respectat de facto de Rusia dupa aparitia la putere a paranoicului Putin!

  4. „Hitler crede ca ne-a pacalit dar noi l-am pacalit pe el” A fost comentariul lui Stalin cand se semna tratatul Ribendrob Molotov.
    Dupa ce treizeci de ani s-au pacalit unii pe altii , de fapt restrictii privind numai rachetele lansate de la sol erau un dezavantaj clar pentru URSS, acuma nu se mai pacalesc reciproc fac la vedere ce au de facut.

  5. Uite asa incepe razbelul cand unii incep sa-si suspende tratatele semnate. Iar noi vom cadea din nou ca prostii la mijloc pana nu va mai ramane decat piatra de piatra din Romania.

    • cred ca miza jocului este raportarea la China, nu la Rusia!

      banuiesc ca americanii au dreptate cand sustin ce sustin despre rusi, numai ca acest lucru nu-i deranja prea mult,

      ei au relatii vechi cu rusii..de aproape 90 de ani…ca sa nu mai vorbim de cumpararea Alaskai de-acum 150 de ani, peste 1 milion jumate de kmp

      mai mult ii deranja ca acest tratat ii lega de maine si de picioare prin raportare cu China…

  6. Chiar daca Putin a imbatranit unii spun ca Rusia lui este pe calea reconfigurarii Imperiului Sovietic. Datorită condiţiilor geografice, Rusia are imense graniţe neprotejate si de aceea işi maximizeaza teritoriul ca să creeze presiune strategică la “periferiile” sale. Planul minim al Rusiei este recâştigarea controlului în majoritatea fostelor teritorii de influenţă … Cooperarea strânsa dintre Rusia si China este un rezultat al presiunii strategice venite din partea SUA. China si Federatia Rusa fiind cele mai solide entităţi politice şi economice din continentul asiatic, fiecare poseda complexe militar-industriale uriase. Aceste doua ţări se implica in modelarea noii ordini mondiale si planifica să se elibereze de influenţa SUA prin mijloace de forta(hard power) sau diplomatic (soft power). Rusia conlucreaza cu Super- China astfel încât să fie dificil forţelor SUA să stabilească zone de control sub forma bazelor militare din statele satelit. China realizeaza investitii global, construieşte relaţii strategice militare, îşi dezvoltă oportunităţi comerciale. Imensa Rusie şi Kazahstanul deţin enorme stocuri de hidrocarburi şi materiale radioactive şi au infrastructura necesară pentru procesarea acestora. Rusia şi Kazahstanul sunt cei mai mari producători şi exportatori de grâu. SUA ne-au dolarizat, digitalizat si speculat la burse ; economia inteligentă şi tehnologia informaţiei din SUA produc mld de $, dar principale in economia mondiala raman inca alimentele şi energia. Fără alimente, funcţionalitatea forţei de muncă din China este imposibilă, iar fără energie componentele oricărei fabrici chinezesti şi transportul/exportul se opresc. Proiectul Uniunii Eurasiatice & China implica instituţionalizarea unei noi culturi strategice ce ar trebui să depăşească contradicţiile etnice, naţionale, regionale. Rusia si China vor să formuleze contextul geopolitic, iar nu să fie influentate de acesta…

    • Informarea, se pare ca si intelegerea, lasa de dorit. Productia si exportul nu inseamna acelasi lucru. Astfel, primii producatori de griu sint, in aceasta ordine: China, India, Rusia, SUA, in timp ce primii exportatori sint: SUA, Rusia, Canada, Australia, Kazahstanul nefind intre primii 10 in nici unul din clasamente. Rusia nu poate fi considerata o entitate economica solida in Asia sau oriunde deoarece nu produce decit la nivelul Italiei sau Spaniei, fiind departe de China si mai departe de SUA, intre produsul brut al SUA si al Chinei existind loc pentru citeva Rusii. Militar, Rusia este in urma SUA dar totusi aproape datorita paritatii nucleare. Acesta este insa singurul domeniu in care este la paritate, evident insa unul cu efect major. Pe scurt despre Rusia: o benzinarie inarmata nuclear. Alianta cu China se va solidifica numai daca SUA vor presa China, ceea ce nu e chiar exclus, datorita gafelor comise in serie de SUA dupa 1989. China nu are insa cu ce sa ameninte militar SUA (in timp ce Rusia are) si nici ce cistiga sfidind Occidentul, intrucit progresul Chinei se bazeaza pe tehnologia si piata de desfacere occidentala.

  7. Voi ati suspendat-o demult, papasa. Voi va faceti armele interzise in China, cum isi facea Hitler flota aeriana in Suedia, tot in perioada interdictiilor in materie de armament. Nenea Putin crede ca americanii sunt prosti si neinformati. Eroare grava. Rusia insa va colapsa rapid la o noua cursa a inarmarilor, au mai patit asta si URSS cand cu razboiul stelelor.

    • Nu am auzit ca Germania lui Hitler sa-si fi facut avioane in Suedia dar poate este doar o lacuna a mea. Cu siguranta insa tancurile si le-a dezvoltat in cooperare cu URSS condusa de Stalin.

  8. Nu „supersonice”, „hipersonice”, Cotidianul: viteza lor îi e infinit superioara vitezei sunetului. Nu-i vorba de numai „super-sonic”.

    • @Codrut

      interesanta postare!

      cred totusi ca Rusia este mai degraba o tara europeana decat asiatica, cultura ei este de tip european, religia este crestina, deci europeana!

      intrevad in viitor o apropiere pe aceste baze de Europa si nu de China!

      oricum postarea merita a fi citita si reflectata la cele pe care le contine!

    • Matale eşti infinit de proastă mamaşa, dacă în mod propagandistic zici că viteza rachetelor este infinit superioară vitezei sunetului, măcar ştii ce înseamnă infinit?

  9. Acum se fata adevarata a USA, se arunca cu cacao dinspre republicani spre democrati si viceversa. Grupurile de intere din spatele celor doua partide se lupta pentru putere. La rusi, situatia e mai simpla, au tacut si au facut de au planificat. Rusia este o tara bogata in resurse minerale, dar si umane. Cu o mobilizare mai buna, au ajuns din punct de vedere militar la celasi nivel sau au sarit peste nivelul americanilor. Impunand sanctiuni economice rusilor, au facut decat sa-i mobilizeze mai tare si sa joace inteligent, au evenit primul exportator de grau din lume, au renuntat la rezervele valutare in USD, s-au dezvoltat militar peste asteptari. Datoria externa este neglijabila, comparativ cu USA, care sunt datori vanduti. Pare ironic, dar se verifica, cand doi se cearta (republicani versus democrati) al treilea castiga (rusia). Cel mai important fapt este ca suntem in coasta Rusie iar USA e hat departe. Cu rachetele de la Deveselu, devenim tinta ogivelor rusesti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.