În urmă cu 25 de ani, în România activau zece unităţi de rafinare a petrolului: Petromidia, Petrobrazi Ploieşti, Arpechim Piteşti, Petrotel Ploieşti, Rafo Oneşti, Astra Ploieşti, Vega Ploieşti, Steaua Română Câmpina, Rafinăria Dărmăneşti şi Petrolsub Surplacu de Barcău.
Din toate acestea, azi numai trei mai contează în producţia de carburanţi: Petromidia, Petrobrazi şi Petrotel Lukoil. Vega este mică şi este mică şi prelucrează produse petroliere secundare. Dacă în ’88-’89 oamenii din industrie spun că pe plan local se rafinau 34 de milioane de tone, anul trecut în România s-au mai rafinat sub 9 milioane de tone de petrol, în condiţiile în care capacitatea existentă nu depăşeşte 12 milioane de tone pe an.
„Scăderea activității de rafinare în România este corelată cu tendința ultimilor ani de pierdere de competitivitate a industriei europene a rafinării pe plan mondial. Fenomenul s-a accentuat pe fondul prețului relativ ridicat al energiei în UE față de cel din regiunile competitoare și al costului rezultat din reglementările europene severe de reducere a emisiilor de carbon și a poluării”, se arată în proiectul de Strategie energetică elaborat de Ministerul Energiei.
Cu toate acestea, România continuă să deţină cea mai mare capacitate de rafinare din Sud Estul Europei. „În ciuda diminuării numărului de rafinării operaționale, România continuă să aibă o supracapacitate de prelucrare a țițeiului în raport cu cererea de produse rafinate de pe piața internă, respectiv 286,27 mii barili/zi față de 284,69 mii barili/zi, în 2014, conform datelor IHS Cera (2015)”, se arată în document. Întreg sectorul de rafinare existent înainte de 1990 s-a construit având o singură miză: dezvoltarea unei industrii pe verticală (textile, petrochimie, lacuri şi vopsele, îngrăşăminte chimice) care să pornească de la petrol. În anii ’75 în România se rafinau circa 20 de milioane de tone de ţiţei, pentru ca între ’88 şi ’89 nivelul să ajungă la 34 de milioane de tone. Nivelul s-a înjumătăţit în 2009, când s-a ajuns la 13-14 milioane de tone, la începutul crizei economice. Cu doi ani înainte, petroliştii erau foarte entuziaşti şi anunţau investiţii fabuloase în rafinarii, pe fondul creşterii consumului. Kazahii de la KazMunayGaz au cumpărat Petromidia, un oligarh rus a cumpărat RAFO Oneşti, a curăţat-o de datorii şi a plănuit o investiţie masivă în unitate, iar Petrom încă investea sute de milioane de euro în rafinăria Arpechim, cazul instalaţiei HDV (hidrogenare distilare în vid). Este adevărat, că în paralel avea loc o selecţie naturală, multe dintre rafinăriile existente în 1990 au dat faliment, precum Astra Ploieşti, rafinăria de la Dărmăneşti sau cea de la Suplacu de Barcău. Criza economică instalată puternic la finele lui 2008 în România a stors optimismul petroliştilor iar investiţiile au sărit în aer.
RAFO a încercat să îşi schimbe planul în combinat petrochimic, dar a eşuat, Arpechim a fost închis, astfel se face că în momentul de faţă concentrarea investiţională se rezumă doar la trei mari rafinării: Petromidia a kazahilor de la KazMunayGaz, Petrobrazi a austriecilor de la OMV şi Petrotel a ruşilor de la Lukoil. La acestea se mai adauă micul aport al Vega Ploieşti, ţinută de kazahi. Rafinăria Petrobrazi Ploiești prelucrează preponderent țiței românesc, cu un conținut de sulf redus, iar celelalte două rafinării pot prelucra țiței cu un conținut ridicat de sulf, adus din import. Petrobrazi a procesat în semestrul I din anul 2014 circa 1,8 milioane de tone țiței exclusiv din producția internă, iar gradul de utilizare a rafinăriei a fost de circa 67,5%. Petromidia a prelucrat în semestrul I din anul 2014 circa 2,26 milioane de tone țiței provenit din import, cu un grad de utilizare a rafinăriei de 90,52%. Petrotel Lukoil a rafinat în semestrul I din anul 2014 circa 1 milion de tone țiței din import. Rafinăria Vega Ploiești prelucrează materii petroliere secundare, fiind unic producător pentru o serie de produse specifice, printre care se numără solvenți pentru polimerizare, solvenți petrolieri ecologici și alte produse petroliere (nafta, white-spirit, combustibil lichid ușor), precum și bitum (bitum rutier, bitum modificat cu polimer sau bitum special). Prin producția proprie de combustibil nafta, rafinăria Vega poate asigura 25% din necesarul de nafta al Oltchim. România este ţara cu prima rafinărie din lume.
La începutul lui 1857, la Ploiești, se dădea în funcțiune „Fabrica de gaz” a lui Marin Mehedințeanu. Era o rafinărie, cu o dotare primitivă, dar care a însemnat un mare pas către civilizație. În anul 1996 a fost înființată Compania Română de Petrol, ca societate comercială pe acțiuni, constituită prin reorganizarea RAFIROM, PECO și PETROTRANS, care au fost comasate și și-au încetat activitatea. Compania Română de Petrol deținea toate cele zece rafinării din România, alături de câmpurile de extracție, de depozite și de stațiile de benzină. În anul 1997 Compania Română de Petrol a fost împărțită, 8 dintre rafinării funționând pe cont propriu, restul activelor intrând în proprietatea Societății Naționale a Petrolului (SNP) Petrom. Astfel SNP Petrom a moștenit două rafinării (Arpechim Pitești și Petrobrazi Ploiești), toată fosta rețea de distribuție PECO, sistemul de conducte al PETROTRANS și dreptul exclusiv de a extrage țiței din câmpurile petrolifere din România. Rafinăria Petrotel a fost privatizată în anul 1998 prin preluarea pachetului majoritar de 51% de către compania Lukoil, pentru suma de 53,2 milioane dolari. Noul proprietar a modernizat rafinăria, construind instalațile de hidrofinare benzină, de izomerizare și de producere a hidrogenului. Volumul total de procesare al rafinăriei este de 2,4 milioane tone pe an. Un an mai târziu s-a încercat privatizarea rafinăriei Petromidia (fostă „Complexul Petrochimic Midia-Năvodari”) dar cumpărătorul Akmaya nu și-a achitat obligațiile, privatizarea fiind anulată.
În anul 2001 rafinăria a fost vândută grupului Rompetrol, deţinut de Dinu Patriciu, care a achitat 50 milioane dolari și s-a angajat să plătească datoriile istorice de 621 milioane dolari. În 2008, Patriciu vinde rafinăria kazahilor de la KayMunayGaz. Pentru că au plătit decât o parte din datoria istorică a rafinăriei, kazahii au forţat statul român să redevină acţionar la platforma industrială de la malul mării. În prezent, Petromidia deţine cea mai mare capacitate de prelucrare din ţară, 5 milioane de tone pe an. Rafinăria RAFO Onești a fost privatizată în anul 2001 prin preluarea pachetului majoritar de acțiuni (59,9%) de către consorțiul format din Imperial Oil (deținută de Corneliu Iacobov) și Canyon Servicos (Portugalia) pentru suma de 7,48 milioane dolari. Firma britanică Balkan Petroleum a preluat de la acest consorțiu pachetul majoritar în anul 2003.
Compania Calder-A (parte a grupului Petrochemical Holding) a achiziționat Balkan Petroleum în noiembrie 2006, devenind acționarul majoritar. Rafinăria nu mai produce nimic, iar acţionarul majoritar, Iakov Goldovskyi a decis vânzarea ei la fier vechi. Rafinăria Astra Ploiești a fost privatizată în anul 1997 prin preluarea pachetului majoritar de compania Interagro, deținută de către omul de afaceri Ioan Niculae. În anul 2006, acționarii majoritari erau: Kreyton Limited, societate înregistrată în Insulele Virgine Britanice (47,45%), societatea de asigurări Asirom (21,89%) și fondul de investiții Broadhurst (17,24%). În iunie 2005, rafinăria se afla în faliment. În anul 2004, OMV, grupul lider de petrol și gaze din Europa Centrală și de Est, a achiziționat 51% din acțiunile Petrom de la statul român pentru suma totală de 1,53 miliarde euro. Austriecii au devenit proprietari pe două rafinării: Petrobrazi Ploieşti şi Arpechim Piteşti.
Unitatea de la Ploieşti a fost închisă în 2011 pentru că producea pierderi. OMV a încercat să o vândă dar intenţiile nu s-au materializat deşi au fost câteva interese fie din partea lui Ioan Niculae, patronul Interagro, sau a statului român, care a dorit să o lege într-o singură companie cu Oltchim. Acum, austriecii vor să dezmembreze instalaţiile de pe platformă. Rafinăria Petrolsub Surplacu de Barcău (fostă Rafinăria Crișana până în 1991) a fost pusă în funcțiune în anul 1969 cu capacitate de 0,3 milioane tone pe an. În anul 1995 a fost privatizată, pachetul majoritar de acțiuni (50,992%) fiind preluat de Euro Trading Chemicals pentru suma de 10 miliarde lei (4,9 milioane dolari). În perioada 2001 – 2004 a fost administrată de Petrom, în vederea recuperării creanțelor și penalităților în suma de 433 miliarde de lei vechi rezultate din țițeiul livrat de catre compania petrolieră. Acționarii semnificativi ai Petrolsub sunt firmele Eurohouse SRL București și Fertinvest Ltd (Insulele Virgine) – 43,65%, Euro Trading Chemicals București – 7,55%.În octombrie 2007, rafinăria se afla în faliment și urma a fi vândută. Această rafinărie a fost cumpărată de firma Ecodiesel și repornită în 2010, după un proces de modernizare. Rafinăria este momentan închisă pentru că socitatea italo-română Ecodiesel a intrat în faliment în 2014. Principala activitate a rafinăriei este prelucrarea țiţeiului şi obţinerea bitumului pentru drumuri și izolații, păcură și combustibil.
Rafinăria Steaua Română din Campina este cea mai veche rafinarie de petrol din România. A fost înfiinţată în anul 1895 şi funcţionează pe actualele amplasamnete de la înfiinţare, actualmente cu un capital integral privat românesc. Din cauza lipsei finanţării necesare achiziţiei de materie primă, începând cu luna februarie 2009 şi până în prezent, activitatea principală de activitate – rafinarea ţiţeiului – a fost întreruptă. În lipsa acesteia, funcţionarea societăţii a fost asigurată de activităţi de colectare şi procesare în vederea valorificării uleiului uzat, de fabricare a combustibililor pentru focare (combustibil tip M şi CLU tip III) şi parafină din materii prime achiziţionate de la alte rafinării.
Închiderea rafinăriilor, coroborată cu scăderea capacităţii totale de prelucrare, a marcat o escaladare a importurilor de produse petroliere din 2010 până încoace. Spre exemplu, dacă în 2007 România a importat de 460 de milioane de euro, în prezent valoarea importurilor sare de 1,5 miliarde de euro. Este o situaţie paradoxală că, în ciuda reducerii capacităţii, România poate să îşi asigure ţiţeiul din producţia internă. Însă, doar una din cele trei rafinării mari, Petrobrazi, utilizează resursa de aici. Petromidia cumpără petrol din Kazahstan iar Lukoil din Rusia.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.