Revitalizarea presei scrise, pe agenda comună dintre Poşta Română şi jurnalişti

Reprezentanţii publicaţiilor Evenimentul zilei, Libertatea, Click, Adevărul, Bursa, Cotidianul şi Capital au avut o primă întâlnire cu conducerea Poştei Române. Agenda discuţiilor s-a centrat pe metodele de îmbunătăţire a distribuţiei de presă scrisă în România, prin intermediul reţelei controlate de Compania Naţională Poşta Română.

Una dintre concluziile întâlnirii este că parteneriatul dintre publicaţiile print şi Poşta Română poate fi extins şi îmbunătăţit. Vom urmări împreună reducerea timpilor de distribuţie pentru abonamentele de presă, soluţionarea problemelor şi reclamaţiilor sesizate în unele dintre oficiile Poştei şi, în acelaşi timp, vom explora posibilitatea de a comercializa, în reţeaua de oficii disponibile, produse de presă.

Vânzarea de presă în oficiile poştale poate reprezenta un obiectiv pozitiv, în beneficiul reciproc, al părţilor implicate.

Părţile au fost de acord că informaţia din presa scrisă trebuie să ajungă la cât mai mulţi cititori. Poşta Română reprezintă garanţia unui suport constant de distribuţie prin cea mai extinsă reţea de subunităţi din ţară şi cel mai mare număr de angajaţi de front-office din România.

Revitalizarea presei scrise, atât în mediul urban cât şi rural, este mesajul unitar cu care s-a încheiat această primă întâlnire.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

1 Comentariu

  1. Cu ac. ocazie, poate le sugerati conducatorilor Postei noastre Romane, ca ar fi cazul sa mai si renoveze acele spatii sa mai schimbe mobilierul, aparatura super invechita, sa mai automatizeze cate ceva. Acolo se munceste din greu si din cauza lipsei acestor modernizari.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.