Rezultate mai bune la Bac, anul acesta

Rezultate mai bune la Bac, anul acesta. Ministerul Educației a publicat luni, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021.

Rata cumulată de promovare, înainte de contestații, este de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut, când a fost de 62,9%.

Pentru promoția curentă, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020 – 71,4%), iar pentru promoțiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020 – 25%).

Au promovat 86.120 de candidați, dintr-un total de 126.999 de candidați prezenți (110.358 candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 16.641 candidați prezenți din promoțiile anterioare).

Potrivit Ministerului Educației, numărul de candidați înscriși în acest an este cu peste 22.000 de candidați mai mic decât numărul celor înscriși anul trecut.

112 candidați au obținut media 10 (față de 232, în prima sesiune a anului trecut, înainte de contestații).

Pe discipline de examen, la Limba și literatura română au fost 1.351 de candidați ale căror lucrări au fost notate cu 10. La Limba și literatura maternă, lucrările a 263 de candidați au fost notate cu 10, la proba obligatorie a profilului (Matematică – 948 de note de 10 / Istorie – 1.766 de note de 10). La Proba la alegere a profilului și a specializării au fost 7.196 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la Logică și argumentare: 1.908).

Contestațiile pot fi depuse/transmise luni, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 9 iulie.

Rezultatele au fost afișate atât pe http://bacalaureat.edu.ro/, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

6 Comentarii

  1. Decand a dat ordin Citu ca, repetentii sa fie trecuti clasa, s-a imbumnatit sitiuatia scolara si toti parintii pot fi sunt fericiti precum tata lui celui care-i merg fulgii!

  2. Succesuri Johannis cu educarea Romaniei! Cica, Fulgy i-a tras un pumn in barbison lui taica-su in cotrapartida cu educatia/iubirea primita. Copiii de bani gata educati de parintii hoti vor ca maine sa isi vor injunghie parintii ca pe porci de Ignat, daca nu le dau educatie aleasa/bani pentru droguri! Asta-i Romania educata de „inaltimea” voastra in ultimii 7 ani! Mai avem 3 ani/cine apuca pana cand se va scrie volulumul „20 de ani degeaba cu Petrov&Johannis in fruntea sparanghelidstilor”!

  3. Pai daca nivelul examenelor a fost scazut, cred si eu ca rezultatele la BAC au fost mai bune!

  4. Anul acesta la examenul national de capacitate în urma contestațiilor „au fost găsite” încă 10 medii de 10, aproape 10% din total mediilor de 10 de la prima corectare, ceea ce este cam mult. Ar fi interesant de făcut un experiment: toate lucrările de la un exament de Capacitate sau Bac dintr-un județ (ales aleator) să mai fie corectate în bloc în alt loc decât prima dată și să fie comparate notele … S-ar putea să ne crucim și să ne dăm seama că nu elevii sunt proști/lenesi/ indolenți etc, ci domnii/doamnele care corectează să aibă o problemă.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.