Riscăm sancțiuni: S-au încălcat reguli europene

Comisia Europeană a trimis României două scrisori de punere în întârziere pentru că nu au trimis strategiile lor naţionale pe termen lung privind renovarea clădirilor și prin care îi cere să ia măsuri pentru a asigura punerea în totalitate în aplicare a legislaţiei UE privind stocurile de petrol şi produse petroliere. Scrisorile reprezintă, de fapt, deschiderea formală a procedurii de infringement.

Potrivit Directivei privind perfomanţa energetică a clădirilor (Directiva 2010/31/EU), statele membre aveau obligaţia de a trimite Comisiei strategiile lor naţionale pe termen lung de renovare până la 10 martie 2020. Aceste strategii naţionale sunt o componentă cheie a Directivei 2010/31/EU, stabilind măsurile şi finanţarea necesară pentru decarbonizarea actualului stoc de clădiri până în 2050. Executivul comunitar subliniază că până la această dată doar 14 state membre au trimis strategiile lor, aşa cum cere Directiva. Belgia, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, România şi Marea Britanie nu au trimis strategiile lor naţionale pe termen lung cu privire la renovarea clădirilor. Aceste state au la dispoziţie două luni pentru a-şi respecta obligaţiile legale. În caz contrar, Comisia ar putea decide să le trimită un aviz motivat.

Totodată, directiva privind stocurile petroliere (Directiva 2009/119/UE) cere statelor membre să menţină un nivel minim de rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere echivalente cu importurile pe 90 de zile şi consumul zilnic timp de 61 de zile, în funcţie de care din cele două cantităţi este mai mare. Această directivă trebuia transpusă în legislaţia naţională de statele membre până la data de 31 decembrie 2012. „Comisia observă că cele trei state membre au eşuat în mod repetat, unele încă din luna ianuarie 2013, să îşi respecte obligaţiile de a menţine un nivel minim de rezerve de ţiţei. În consecinţă, Comisia a ajuns la concluzia că nivelul redus al stocurilor înregistrat nu se datorează unor circumstanţe excepţionale ci, mai degrabă, reprezintă o nerespectare structurală a Directivei”, subliniază Executivul comunitar. România, Bulgaria şi Cehia au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde la argumentele ridicate de Comisie. În caz contrar, Comisia ar putea decide să le trimită un aviz motivat.

De asemenea, Comisia Europeană a decis să trimită avize motivate Irlandei şi României din cauza neîndeplinirii obligaţiei de a comunica transpunerea normelor UE în legislaţia lor naţională de combaterea fraudelor vizând interesele financiare ale Uniunii prin intermediul dreptului penal [„Directiva PIF” (UE) 2017/1371], informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Trimiterea unui aviz motivat reprezintă a doua etapă a procedurii de infringement. Comisia Europeană a deschis procedurile de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor trimiţând câte o scrisoare de punere în întârziere Irlandei şi României în septembrie 2019.

În urma avizelor motivate trimise joi, statele membre în cauză au la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentelor expuse de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la acest caz.

Executivul comunitar subliniază că statele membre trebuiau să informeze Comisia până în iulie 2019 cu privire la măsurile luate pentru punerea în aplicare a Directivei UE 2017/1371. Aceste norme cresc nivelul de protecţie a bugetului UE prin armonizarea definiţiilor, a sancţiunilor şi a perioadelor de limitare ale infracţiunilor care afectează interesele financiare ale Uniunii. De asemenea, directiva pune bazele competenţei materiale a Parchetului European (EPPO), care va investiga, va urmări penal şi va obţine sancţionarea acestor infracţiuni.

La finele lunii octombrie, Ministerul Justiţiei a anunţat că proiectul de lege privind instituirea Parchetului European (EPPO) în România va fi trimis pentru dezbatere în Parlament, după ce a fost aprobat de Guvern.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4609 Articole
Author

2 Comentarii

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.