România: cinci decenii de luptă antiteroristă

Impresia generală este că, spre deosebire de restul țărilor lumii, România ar fi un soi de paradis al păcii, ferit de atacurile teroriste. Din păcate, este doar o impresie: în ultimele aproape cinci decenii, țara noastră a fost un „teatru de luptă“ în care s-au petrecut cam toate tipurile de acțiuni teroriste posibile, de la atacuri și asasinate politice îndreptate împotriva unor personalități politice străine, până la deturnarea unui avion, împreună cu toți pasagerii aflați la bord.

Nașterea ,,Șoimilor”

Decenii la rând, foarte mulți români au încercat, cu orice fel de riscuri, să fugă din „raiul comunist“ care ajunsese o temniță colectivă întinsă peste toată țara. Unii și-au riscat viețile trecând Dunărea înot. Alții, mulți și aceia, au traversat granița pe jos, cu riscul de a fi împușcați de grăniceri. Dar, în afară de toți aceștia, a mai existat un caz, cu adevărat spectaculos: un grup de oameni a deturnat un avion, la bordul căruia a ajuns la Viena.

5 mai 1971: conducerea Direcția a II-a a Consiliul Securității Statului (CSS) a trimis spre aprobare și punere în aplicare a Planul privind măsurile ce se vor lua în acțiunea „Șoimii”, al cărei obiectiv era „prevenirea deturnărilor de avioane, precum și asigurarea securității aeroporturilor și aeronavelor aflate la sol“. Destinat doar curselor interne, acel plan prevedea: „Însoțirea obligatorie cu efective din cadrul Grupului Operativ <<Șoimul>> pentru toate cursele interne care transportă turiști străini“. Mai mult, era specificată înființarea comandamentului „Șoimul“ în cadrul Direcției a II-a, format din: șeful Direcției a II-a (Col. Emil Macri), locțiitorul șefului Direcției, plus încă un șef de serviciu din cadrul Direcției a II-a, adjunctul inspectorului șef al Inspectoratului de Securitate al Municipiului București și încă doi reprezentanți din cadrul acestei structuri, șeful Statului Major al trupelor de securitate și un reprezentant din cadrul Inspectoratului Miliției Municipiului București. În acel moment, România era primul stat din blocul comunist și, alături de Statele Unite și Regatul Unit al Marii Britanii, unul dintre primele trei din lume, care a înființat o unitate specială de intervenție antiteroristă la bordul aeronavelor.

Teroriștii aerului

27 mai 1971: În ciuda acestor măsuri, la doar circa trei săptămâni de la emiterea actului de înființare a acestui „Grup Operativ“, a avut loc singura deturnare a unui avion al aviației civile din perioada regimului comunist. În acea zi, care părea una obișnuită, pe Aeroportul Oradea au pătruns șase bărbați înarmați care au atacat avionul Tarom de tip Ilyushin Il-14, care urma să decoleze către București. Agresorii aveau asupra lor două puști de vânătoare cu țevile retezate, un revolver tip Makarov, plus câteva cuțite de mari dimensiuni. Sub amenințarea armelor, ei au imobilizat agenții de pază de la sol după care au pătruns în avion, unde i-au luat ostatici atât pe membrii echipajului cât și pe cei 16 pasageri care ar fi trebuit să ajungă în Capitală. Ulterior, în cursul anchetei, s-a aflat că atacatorii aveau vârste cuprinse între 19 şi 29 de ani.
,,Căpetenia” lor a fost mecanicul Adalbert Moka, secondat de Robert Vámos, Sándor Miheller, János Weizer și frații János și Jozsef Papp. ,,Operațiunea” a început încă de la sol, unde Adalbert Moka a tras câteva focuri în aer, iar oamenii au început să strige speriaţi: <<Teroriştii! Teroriştii!>>„. Luat prin surprindere, securistul care asigura paza avionului nu a mai avut timp să scoată pistolul din teacă, astfel că el a fost dezarmat imediat. La fel s-a întâmplat și cu maiorul de securitate Nicolae Olteanu, plutonierul de miliție Vasile Olar și și paznicul civil Petru Hodişan. A urmat un zbor cu peripeții la capătul căruia avionul a aterizat la Viena. Acolo, cei şase teroriști s-au predat autorităților austriece cărora le-au solicitat azil politic. Dar, în locul azilului politic, ei a primit diverse condamnări pentru deturnarea avionului. După executarea acelor pedepse, cinci dintre transfugi au rămas în Austria. Tot acolo și-a ispășit pedeapsa și Adalbert Moka. Ulterior, el a trecut ilegal frontiera în fosta Iugoslavie, unde urma să-și îmtâlnească soția. Dar, în scurt timp el a fost prins și predat autorităților române. Revenit acasă, Adalbert Moka a fost condamnat la 57 de ani de închisoare, pentru mai multe delicte: deturnarea avionului, furt și uz de armă, răpire şi trecere frauduloasă a frontierei. Din acea pedeapsă imensă, teroristul Moka și-a efectuat o parte în regim de temniță grea. După 12 ani de pușcărie fostru terorist a fost grațiat, continuându-și viața ca pensionar, în localitatea Marghita, din județul Bihor. La scurt timp după deturnarea avionului Tarom, conducerea Inspectoratului Judeţean de Securitate Bihor, a Inspectoratului Judeţean de Miliţie Bihor, comandantul aeroportului Oradea, dispecerul la sol şi personalul navigant al avionului au fost cercetați penal și o bună parte dintre ei au și fost arestați.
O lună mai târziu, pe 30 iulie 1971, Consiliul  Securității Statului a emis Nota-raport cu privire la constituirea Grupului Operativ „Șoimul“. inițial Grupul Operativ era alcătuit din trei ofiţeri din cadrul Comandamentului Trupelor de Securitate şi 74 de militari în termen, proveniţi din arma paraşutişti, care trebuiau să asigure securitatea la bordul aeronavelor TAROM ce efectuau atât curse interne, cât și externe.

Deturnări eșuate

După promulgarea decretului de înființare a Grupului Operativ „Șoimul“, s-a trecut „la fapte“: s-a decis ca Grupul operativ va fi alcătuit din trei ofiţeri din Comandamentul Trupelor de Securitate şi 74 de militari în termen, proveniţi din arma paraşutişti, care trebuiau să asigure securitatea la bordul aeronavelor TAROM ce efectuau atât curse interne, cât și externe. După circa un an, în cursul căruia militarii selecționați pentru îndeplinirea unor misiuni antitero au beneficiat de o complexă pregătire de specialitate, în anul 1972, țara noastră a beneficiat de prima promoție de „Şoimi“, luptătorii trimiși în misiune la bordul avioanelor cărora le-au asigurat siguranța și securitatea. Doi ani mai târziu, în 1974, Grupul operativ „Şoimul” a fost inclus în UM 0625, unitatea militară specializată în lupta antiteroristă. Iar prezența ,,Șoimilor” la bordul avioanelor TAROM și-a atrăat roadele. În anul 1972, aceștia au împiedicat deturnarea unui alt zbor intern pe ruta Târgu Mureș- București. Alte două tentative de deturnare a unor avioane au fost blocate, una în anul 1977 și o a doua în 1983, ambele pe ruta București – Caransebeș.
Printr-un ordin al Ministrului Apărării Naționale, emis la finalul anului 1989, prerogativele ce vizau asigurarea pazei aerogarilor de pasageri de pe aeroporturile aviaţiei civile sunt preluate de efectivele Ministerului Apărării Naţionale, iar controlul antiterorist și antideturnare sunt trecute în sarcina personalului numit de Şeful Departamentului Aviaţiei Civile.

Luptătorii USLA

15 decembrie 1977: este data la care s-a înființat Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă, mult mai cunoscută sub numele de USLA. Înființarea acestei formațiuni a apărut pe fondul escaladării fenomenului terorist care se manifesta atât în Europa cât și în restul lumii. Atribuțiunile acestei formațiuni, pe atunci nou înființată, acopereau mai multe aspecte legate de siguranța națională:
– asigurarea securității pasagerilor și aeronavelor în zbor și la escale de scurtă durată, atât pe cursele interne cât și cele externe;
– asigurarea securității pasagerilor și aeronavelor în zbor și la escale de scurtă durată, pe cursele interne și externe în totalitate;
– paza și apărarea unor ambasade, reprezentanțe străine și domiciliile membrilor corpului diplomatic acreditat în România.
– Culegerea de informații în domeniul strict limitat al activității de prevenire și combaterea acțiunilor teroriste;
– controlul tehnic de securitate în imobilele și încăperile destinate cazării unor personalități sau a unor delegații din străinătate ori în locurile ordonate de conducerea Departamentului Securității Statului (DSS);
– asigurarea pazei și securității familiei prezidențiale, a unor înalte oficialități ori delegații străine care vizitează țara, în colaborare cu Direcția a V-a din cadrul DSS;
-sprijin pentru pregătirea antiteroristă a cadrelor din teritoriu, control și sprijin asupra activității de prevenire a acțiunilor teroriste; -intervenția pentru lichidarea acțiunilor teroriste, în situația în care acestea se produc;

Succese și eșecuri

Cu siguranță că activitatea deosebit de eficientă a luptătorilor USLA a fost unul dintre factorii care au ferit țara noastră de niște atacuri teroriste deosebit de grave. Dar asta nu a însemnat că asemenea atacuri nu au existat absolut deloc. Unele dintre aceste atentate au putut fi preîntâmpinate. Dar altele nu!
GRUPUL OPERATIV ,,ARTA“: La începutul anilor ’70, o serie de membri ai organizaţiei Septembrie Negru au încercat să introducă în ţara noastră cantităţi considerabile de armament, care urma să fie utilizat în executarea de atentate împotriva unor ţinte israeliene din România (ocuparea Ambasadei Israelului de la Bucureşti, asasinarea ambasadorului), precum şi împotriva unor obiective similare din alte state europene. Atunci grupul operativ ARTA (aflat în subordinea Direcţiei a III-a Contraspionaj din cadrul DSS) şi trupele de securitate au reuşit să contracareze planurile teroriste care, dacă ar fi fost puse în aplicare, ar fi putut afecta securitatea României, dar şi a altor ţări de pe continent. Într-o serie de operaţiuni coordonate de ARTA a fost confiscată o mare cantitate de armament, inclusiv pistoale automate cu tot cu muniţia aferentă, dar și numeroase grenade defensive.
TERORIȘTII GERMANI: Pe 24 august 1975, doi membri ai organizaţiei teroriste germane Baader-Meinhof au intrat în România. Dar, înainte de asta, cadrele UM 0625 au aflat că teroriştii intenţionează să execute un atac dar şi că dispun de armamentul necesar pentru acel atac. Pe baza informaţiilor furnizate de ofiţerii antiterorişti, s-a efectuat o percheziţie în autoturismul celor doi terorişti. În maşina pe care o conduceau au fost găsite documente false, arme, grenade, explozivi plastici şi alte materiale periculoase. Cei doi urmau să se întâlnească cu un palestinian care făcea parte din conducerea organizaţiei Septembrie Negru, pentru a preda armamentul şi a organiza un atac terorist. Armamentul a fost confiscat, iar cetăţenii germani au fost scoşi din ţară şi declaraţi ,,persona non grata” pe teritoriul României.
AMBSADA ASEDIATĂ: Pe 19 noiembrie 1977, Ambasada Egiptului de la Bucureşti a fost ocupată prin forţă de un grup format din aproximativ 100 de studenţi irakieni. În scurt timp, situaţia a fost rezolvată prin intervenţia luptătorilor Detaşamentului Special de Intervenţie  Antiteroristă care au sosit la fața locului cu două echipaje: în doar câteva minute cea mai mare parte a studenţilor irakieni au fost reținuți, punându-se astfel capăt atacului. Intervenţia nu s-a soldat cu victime, acţiunea antiteroristă derulându-se fără să se tragă nici un foc de armă.
TENTATIVE DE ASASINAT: De-a lungul timpului, luptătorii antitero au preîntîmpinat o serie de atentate împotriva unor lideri politici aflați în vizite oficiale în țara noastră. În 1972, a fost vorba despre Golda Meir, premierul Israelului. În 1978, „ținta“ vizată a fost preşedintele Egiptului Anwar El-Sadat. O altă tentativă de asasinat dejucată a fost cea din anul 1991, îndreptată împotriva lui Julio Francis Ribeiro, ambasadorul indian la Bucureşti. Atunci au fost trei atactori, toți luptători separatiști sikh. În urma intervenției anti-tero, unul dintre aceștia a fost ucis, unul a fost grav rănit iar cel de al treila a reușit să scape cu fuga.
UNICUL EȘEC. Singurul caz în care structurile noastre antitero nu au reușit să evite un atentat înainte ca acesta să aibă loc s-a petrecut pe 4 decembrie 1984. A fost vorba despre asasinarea lui Azmi Al-Mufti, viceconsulul Ambasadei Iordaniei în țara noastră. Atunci Viceconsulul a fost împuşcat mortal de către Ahmad Mohammed Ali Al-Hersh, un iordanian de origine palestiniană aflat la studii în România. Ucigașul a acționat la ordinele organizaţiei teroriste palestiniene Abu Nidal, ce dorea să dea un avertisment statelor pe care le considera ostile poporului palestinian.
MORȚI ÎN MISIUNE: În istoria USLA au existat și un episod tragic, încheiat cu moartea a doi dintre luptătorii săi. Pe 26 mai 1985, USLA a aflat că două dispozitive explozive improvizate au fost amplasate sub două maşini parcate în faţa căminelor din complexul studenţesc Grozăveşti. Atunci atentatul fusse pus la cale de patru adepţi ai organizației Fraţii Musulmani şi viza studenţi sirieni din România, consideraţi duşmani ai organizaţiei. Forţele USLA au intervenit rapid pentru a rezolva situaţia şi a evita producerea unor victime. Primul pas a constat în devierea circulaţiei şi evacuarea căminelor şi a imobilelor din apropiere. În același timp, specialiștii USLA au început operațiunile de dezamorsare a bombelor. Chiar dacă nu dispuneau de suportul tehnic necesar, un superior din Departamentul Securităţii Statului le-a ordonat să neutralizeze dispozitivul. Din păcate, acel ordin a avut urmări tragice, soldându-se cu moartea locotenent colonelului Donner P. Alecsandru (50 de ani) şi căpitan Vidrean I. Ion (33 ani), ambii specialiști USLA. Ulterior, prin utilizarea de tehnică specializată, bomba amplasată pe cel de al doilea automobil a fost dezamorsată, fără a se mai înregistra și alte victime.
TERORIȘTII SINUCIGAȘI: 23 decembrie 1986: în timpul unui control vamal realizat prin scanarea cu raze X a bagajelor de mână purtate de trei cetăţeni libanezi care se aflau în tranzit spre Orientul Mijlociu, ofiţerii USLA au descoperit în interiorul unor sticle de băutură componentele a trei pistoale de calibrul 6,35 mm şi 34 de cartuşe. Cazul, preluat de locotenent colonelul Gheorghe Trosca, a dus la descoperirea că libanezii erau în legătură cu alţi terorişti. La circa trei zile după descoperirea de pe Aeroportul Otopeni, teroriștii au atacat un avion din Orientul Mijlociu.Dar, în lipsa armamentului confiscat de USLA, au detonat câteva grenade pe care le aveau lipite de corp și astfel au murit dată cu pasagerii.

Reglare de conturi în familia lui Muammar Gaddafi

În 1981, liderul libian Muammar Gaddafi a avut una dintre numeroasele întâlniri oficiale cu Nicolae Ceauşescu. La fel cum se mai întâmplase și anterior, liderul român și-a invitat musafirul la o vânătoare de fazani. Dar acea distracție „la nivel înalt” organizată în pădurea Buriaşu, de lângă Periş, avea să se încheie tragic. La un moment dat, în cursul acelei partide de vânătoare s-a auzit un foc de armă izolat iar unul dintre paricipanți s-a prăbușit cu capul însângerat, cu creierii ieșiți din țeastă. În scurt timp s-a aflat că cel împușcat era şeful gărzii personale a lui Gaddafi, fratele vitreg al acestuia. Mai tîrziu, martorii au relatat că reacţia imediată a lui Ceauşescu a fost:,Nu se poate! Nu se poate! Nu se poate!”. Iar după ce a ajuns lângă victima acelui accidentat a dat ordin ,,Să vină maşina Salvării! Chemaţi şi un elicopter să-l ducă imediat la un spital în Bucureşti!”.
S-a creat o stare de panică generalizată, iar Gaddafi a discutat tot timpul cu oamenii din garda lui personală. Maşina Salvării, care aparţinea de Preşedinţia României, era dotată cu cele mai moderne mijloace de salvare, a transportat victima, în cel mai scurt timp la Spitalul nr. 9 din Bucureşti, unde era aşteptat de celebrul neurochirurg prof. dr. Arsene, care fusese anunţat despre cele întâmplate. La scurt timp după producerea tragediei, au început să circule zvonul că, în spatele acelui accident ar fi stat chiar Moamar Gadafi care, astfel ar fi scăpat de un posibil adversar politic. Acel zvon nu a fost clarificat, însă, niciodată. Dar după ce Mercedesul Ceaușescu a ajuns la Spitalul nr. 9 din Bucureşti, profesorul Arsene a coborât la maşină să vadă accidentatul. Din cele relatate de unele persoane care au fost prezente, după ce a văzut starea accidentatului, profesorul Arsene ar fi concluzionat scurt: ,,Luaţi-l de aici! Ăsta e mort de două zile, dă-l în aia a mă-sii!”. După doar câteva ore, Gaddafi, accidentatul şi toată delegaţia libiană au plecat în aceeași zi, acasă cu avionul. În aceeaşi zi, Ceauşescu a interzis organizarea unor vânători oficiale la care să fie invitați şefii misiunilor diplomatice, ataşaţii militari din România sau cu orice alţi invitaţi de marcă din străinătate.

Carlos ,,Șacalul”, teroristul ,,adoptat” de PCR

A exitat, totuși o situație în care luptătorii noștri anti-tero au fost asmuțiți pe urmele unui terorist internațional finanțat și protejat chiar de regimul comunist din România: ,,Șacalul”.
Personaj de legendă, Ilici Ramirez Sanchez, supranumit ,,Carlos Şacalul”. Asasin plătit, ,,Șacalul” ăși urmărea atent victimele pe care le ucidea cu sânge rece, cu trei gloanţe în cap. La fel meticulos era și atunci când pregătea și executa atentatele cu bombă. El le ,,regiza” dar lăsa altora sarcina să le ducă la îndeplinire. Era ,,vânat” de agenții CIA şi ai Mossad. Îl curtau Arafat şi George Habash. Ceauşescu s-a folosit de el, cerându-i să-i rezolve răfuielile cu adversarii politici din Diaspora. În schimb i-a dat arme, bani, în într-o anumită perioadă i-a asigurat și găzduirea aici în țară.

21 februarie 1981, ora 21:50: O exoplozie extrem de pu­ternică a zguduit sediul postului de radio Europa Liberă, din München, în zona de emisie a secţiei cehoslovace. Conform Raportului de cercetare al Poliţiei Bayern, această explozie a provocat rănirea gravă a opt persoane, aflate în incinta secţiei, şi a altor patru din clădirile învecinate. Pagubele produse: peste patru milioane de mărci. Tot anghetatorii germani au stabilit că exlozia a a fost provocată de o încărcătură de 20 kg de nitropentă care, alături de distrugerea clădirii, a mai produs şi un crater circular cu diametrul de doi metri şi adâncimea de un metru. Deși deosebit de spectaculos, acest atentat a fost un eșec. Informaţii provenite după 1990 din arhivele STASI au adus indicii că ,,Şacalul” a executat acest atentat la cererea Securităţii române, care l-a plătit cu un milion de dolari. Bani aruncați degeaba: Securitatea îi ceruse să arunce în aer zona de emisie a secției românești a postului Europa Liberă, dar el a greșit locul de amplasare a încărcăturii explozive.

ARMAMENT ROMÂNESC: Un document publicat cu mai mulți ani în urmă demonstrează că ,,Şacalul” a beneficiat de armament şi de muniţie, scăzute din evidenţele UM 0297, la ordinul lui Tudor Postelnicu, prin adresa nr. 102/71/00/10748 din 28 iunie 1981. În acest document emis de UM 0544 se cere: „În baza aprobării date de ministrtrul secretar de stat al Ministerului de Interne şi şef al Departamentului Securităţii Statului, tovarăşul Tudor Postelnicu, pe raportul nostru nr. 0012578 din 21.10.1980, care din motive de conspirativitate se află şi rămâne la unitatea noastră, rugăm să procedaţi la scăderea din evidenţele dumneavoastră a cantităţilor de armament menționat mai jos, folosit şi consumat în executarea unor misiuni speciale, şi nemaiputând fi recuperat, după cum urmează…”. În continuarea documentului menţionat sunt enumerate mai multe categorii de armament, printre care: aruncătoare de grenade AG-7 şi RPG (cu tot cu anexele lor şi cu piese de schimb), pistoale Makarov, Walter şi Stecikin, inclusiv încărcătoare şi amor-tizoare pentru ele. Această primă adresă nu făcea nimic altceva decât să consfinţească o stare de fapt deja consumată, întrucât armele fuseseră ridicate anterior din depozitul UM0297 de locotenent-colonel Dumitru Costitin. O a doua adresă, aproape similară, emisă la 9 decembrie 1981, conţine aceeaşi solicitare referitoare la scăderea din evidenţele aceleiaşi unităţi militare a două aruncătoare de grenade AG-7, şapte pistoale-mitralieră AKM, cu tot cu încărcătoare, opt pistoale Stecikin, şapte puşti semiautomate cu lunetă, cu tot cu dispozitivele de ochire, un pistol Walter, dar şi 215 kilograme de exploziv plastic şi capse de iniţiere.

Deocamdată nu se știe dacă au mai existat și alte ,,scăderi” de armament și muniție solicitate de UM 0544. Anchetatorii germani au stabilit că la atentatul cu bombă de la sediul Europei Libere s-au folosit doar maximum 20 de kilograme de explozibil. Nimeni nu a mai aflat însă pentru ce operațiuni a folosit „Șacalul” cele 215 kilograme de exploziv plastic oferit de serviciile secrete românești. Indiferent care au fost acele operații, este evident că în acea perioadă Securitatea a contribuit, pe căi oculte, la înarmarea mișcărilor teroriste, iar ,,Șacalul” a fost unul dintre ,,clienții” săi preferați. Oficial, pentru a contracara informațiile privitoare la colaborarea sa cu teroriștii regimul Ceaușescu a anunțat că l-a dat în urmărire pe Carlos ,,Șacalul”. La un moment dat unul dintre militarii din formațiunea anti-tero, a relatat că aceea a fost o decizie pur formală, căci fotografiile pe baza cărora ei trebuian să-l urmărească era vechi de peste două decenii, din tinerețea lui Carlos.

Caricaturi de teroriști

De-a lungul anilor, luptărorii antitero s-au confruntat cu niște veritabile ,,caricaturi” de teroriști. Dragoș Ciupercescu, a fost cel care, pe 6 noiembrie 2002, a detonat pe trotuarul din fata Liceului „Jean Monnet” o grenadă pe care o furase din unitatea militară înde lucra. Atunci au fost răniți cinci elevi aflați în zonă. Oliver Stan fost student al Universității Tehnice ,,Gheorghe Asachi” din Iași a intrat în sala de curs având asupra lui o bombă artizanală pe care amenința că o va detona, dar el a fost imobilizat și dezarmat de către proprii lui colegi. Iar pentru ca galeria acestor personaje să fie completă, a mai existat și „Teroristul în șlapi” un personaj bizar care, îmbrăcat sumar, s-a plimbat prin oraș târând după el o butelie de aragaz pe care a amenințat că o va arunca în aer. Dar, chiar și în astfel de cazuri, luptătorii antitero au acționat exact ca atunci când au avut de a face cu niște teroriști veritabili.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.