Romgaz, pusă să facă centrale electrice pentru privații Alro și Sidex

Guvernul PNL a finalizat  Planul național de relansare economică și-l va prezenta în fața președintelui Klaus Iohannis. La capitolul energie, se remarcă investițiile de 15,5 miliarde lei pe care Romgaz le are prognozate în perioada 2020 – 2025. Cu precădere, acestea vor fi direcționate către construcția de centrale electrice pe gaze și pe extracția de gaze din Marea Neagră, în parteneriat cu LukOil. La Liberty Galați (fosta Sidex), Alro Slatina, Chicomplex Borzești (Ștefan Vuza, care a preluat o parte din defuncta Oltchim), ar trebui să fie făcute centrale de către Romgaz. În plus, unități propria ar urma să fie ridicate la Iernut și Mintia. În plus, Romgaz va ridica de la zero o fabrică de metanol care ar costa circa 300 de milioane de euro, care are un studiu de fezabilitate în execuție.

Valoarea investițiilor programate în Sistemul Energetic Național pentru perioada 2020 – 2025 este estimată la 12,48 miliarde euro de la producția de energie la rețele inteligente de transport și distribuție gaze naturale si electricitate. Pe categorii, este vorba de:

Energie verde. Parcuri eoliene onshore și offshore (2x300MW) – 4,6 mld. lei; noi capacități de producție hidro (Retezat, Vidraru, Mărișelu, Avrig, Bistra, Livezeni etc.) – 1,6 mld. lei.

Plan de restructurare și decarbonare 2020 – 2025 al Societății Complexul Energetic Oltenia S.A în valoare de 7,2 mld. lei;

Creșterea capacității de producție a energiei electrice pe bază nucleară cu cel puțin o unitate până în 2030 și prelungirea duratei de operare a Unității 1 cu încă 30 de ani.

Creșterea capacității liniilor de transport a energiei electrice și de interconexiune transfrontalieră – cca. 4,6 mld. Lei

Investiții în sistemul național de transport al gazelor naturale și pentru interconectarea cu sistemul internațional de transport – circa 9 miliarde lei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Mihai Soare 1071 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Brava tie Romanie. Se vor investi de catre noi, statul roman 4 miliarde US dolari pentru niste beneficiari : unul rus la Alro care mereu a beneficiat de curent electric la pret preferential din stomacul pensionarilor romani, mare poluator , tot cu rusii la Lukoil – unde aunt americanii ? Apoi cu un indian la Liberty Galati si cu un ofiter , rezervist al Armatei Romane care a strans pe nimic tot ce aputut mai bun din industria romanesca. Dar banii investiti de rusi , indieini si ofiterul Vuza unde sunt ? In ce au fost investiti ? Toti trei exact ca Tiriac , care s – a trezit mare om de afaceri cu banii nostrii ? Dar noi poporul roman cu smecheria cu titlurile de proprietate ? Murim cu hartiile acelea fara valoare ? Ceva nu e clar in Romania. FSN -ul este egal PCR varianta sec. XXI ??????? Dar averile furate de baronii locali ? Hotelul lui Basescu si Policlinica lui Oprescu din Grecia ? Cu ce bani s’- au facut ? Oprisan , Udrea , Videanu, Dragnea , Badalau, Cuc, ? . Si NOI ROMANII ? Mintiti cu Constitutia rusesca ? Suntem buni numai la o viata de caini. Statul roman nu ne apara , ne spoliaza cu un sistem de sanatate ,,PRIVAT” facut tot din stomacul nostru ? Dar 1, 2 milioane de functionari cu pensii speciale ? Cu hoate pandemice ca FIEREA . Va veni un idiot ca Nicsor Dan sa aduca la normal Primaria Capitalei . Pai de ce i s- a dat voie lui Fierea sa devalizeze peste 1 miliard de euro ?

  2. E ceva ce nu inteleg: de ce ar trebui o societate comerciala (indiferent de capitalul sau ca e de stat sau privat) sa fie obligata (si cum se poate sa fie obligata?) sa construiasca niste obiective in favoarea unor alte societati comerciale? Este vorba cumva de micsorarea „amprentei de carbon” cum i se spune? OK, dar de ce in favoarea unor anumite entitati si nu a tuturor?

  3. Ne’ne bine ca nu va luati si de TAROM care papa in fiecare an de la bugetul natiei cateva dzeci de milioane de iEuroi iar alte tari,mai cu mot,au tras demult obloanele pentru flotele lor aeriene falite(ex.ungurii,elvetienii,belgienii…) !
    Intrebarea e:-O fi de bine sau o fi de rau ca si-au falimentat companiile aeriene nationale ?!?

  4. titlu tendentios, infrastructura tarii nu se face ptr o firma. dle Pkly,ai dreptate, tarom, cu o flotila de 20-30 aeronave nu conteaza pe piata, doar ca papa bani in nestire. orgoliu prostesc.

  5. Stai cuminte ca nu vor face nimic. Lui Iohanis si Orban le vor trebui cinci ani sa readuca tara de acolo unde au ingropat-o cu pandemia lor. Nu-i doare gura sa trancaneasca pentru cei ca ei.

  6. Nu are relevanta exemplul tau in care enumeri niste loseri. De ce nu vorbesti de Polonia care a devenit una din fortele aviatice ale Europei. A acaparat transportul aerian din tot fostul est comunist. Pana si cursa directa Budapesta-Chicago este operata de LOT. De la polonezi ar trebui sa invete diletantii nostri portocalii.

  7. De ce credeti ca au pus mana rusii pe Alro dupa revolutie?
    Pentru ca aluminiul e un material strategic in orice economie, dar mai ales pentru productia de armament. Ori cel de la noi e de cea mai buna calitate, rusii nu au asa ceva.
    Cu alte cuvinte, daca vreodata zboara vreo racheta dinspre Crimeea incoace, multumiti celor ce au privatizat ALRO ‘strategic’! Era, la urma urmei, nu-i asa, o ‘gramada de fier vechi’, cum spunea cineva care castigase pariul cu agricultura…

  8. @emil pribuleanu „Cu alte cuvinte, daca vreodata zboara vreo racheta dinspre Crimeea incoace, multumiti celor ” care au adus pe teritoriul nostru instalatii militare USA/NATO. Fara nici un folos pentru noi reprezinta insa singurele tinte pe care un potential adversar al USA le-ar dori distruse de pe teritoriul nostru . In rest am distrus sau am dat degeaba, cui a vrut si a platit parandaratul la decidenti, tot ce ar prezenta un interes economic Strategic drumul spre stramtori si Balcani nu mai prezinta nici un interes , ca atunci cand tarul Petru si-a scris testamentul, iar drumul spre Germania si Atlantic trece prin Polonia

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.