S-a vândut Netcity, operatorul reţelei pentru fibră optică subterană din Bucureşti

Compania Direct One, controlată de fraţii Teofil şi Simion Mureşan, a anunţat că a preluat 100% din Netcity Telecom, operatorul reţelei subterane pentru fibră optică a Municipiului Bucureşti, după un acord cu UTI Netcity Investment BV şi UTI Grup SA, firmele lui Tiberiu Urdăreanu. Direct One operează o reţea aeriană naţională de fibră optică în lungime de peste 5500 km şi care asigură exclusiv conexiuni între oraşe. Finalizarea tranzacţiei urmează etapele legale şi face obiectul aprobării Consiliului Concurenţei. Valoarea tranzacţiei este estimată de mirsanu.ro la 30 de milioane de euro, însă niciuna din părţi nu a confirmat suma.

“Suntem entuziasmaţi de perspectiva achiziţiei Netcity care permite unei companii 100% româneşti să se extindă pe piaţa locală a infrastructurii de telecomunicaţii, dorinţa noastră fiind să servim nevoile tuturor operatorilor telecom într-un mod echidistant şi transparent. Sperăm de asemenea că vom putea extinde reţeaua existentă în condiţii de fezabilitate economică, cu respectarea legislaţiei aplicabile”, a declarat Marian Pantazescu, preşedintele Consiliului de Administraţie Direct One.

Netcity Telecom este operatorul reţelei „Netcity”, fiind responsabil cu proiectarea, realizarea şi operarea acesteia, în baza unui contract de concesiune semnat în 2008 cu Primăria Municipiului Bucureşti pe o perioadă de 49 de ani. Reţeaua suport de infrastructură pentru fibră optică are în prezent o lungime de aproximativ 1000 km, fiind pusă la dispoziţia operatorilor de telecomunicaţii care oferă servicii pe teritoriul Municipiului Bucureşti. Primăria pune la dispoziţie spaţiul public, încasează o redevenţă anuală în cuantum de 12% din veniturile asociate inchirierii de infrastructură şi devine proprietarul şi administratorul Netcity la finalul perioadei de concesionare. Investiţia în reţeaua Netcity a depăşit 40 milioane de euro, reţeaua măsurând peste 900 de kilometri de canalizaţie.

Direct One a înregistrat în 2015 afaceri de circa 9,5 milioane de euro, la profit de 2,8 milioane de euro. Netcity fusese scoasă la vânzare la jumătatea anului 2015, de către proprietarul UTI. Netcity a generat în 2015 afaceri de circa 9 milioane de euro, la profit de 3,2 milioane de euro.

Proiectul Netcity este realizat în baza unei concesiuni de lucrări publice pentru o perioadă de 49 de ani. Netcity Telecom asigură finanţarea integrală a proiectului şi operarea reţelei pe durata concesiunii, conform contractului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.