C.P. Tăriceanu: Jurnaliştii, ultima redută a democraţiei …voastră, dragi ziariști, constatăm contrariul: am ajuns țara din care ziarele aproape au dispărut, avem o stranie inflație de televiziuni de știri, nu mai există săptămânale generaliste, în schimb și-au descoperit vocație de jurnaliști cetățeni specializați mai degrabă în trageri de noapte, filaj și operațiuni sub acoperire”, a mai spus… Score: 0,27
Update Venezuela: ”Operațiunea Libertate” sau lovitură de stat? Regimul Maduro le-a oferit generalilor pârghii importante de control asupra economiei naționale. Score: 0,27
Hotarele istorice Vocalize în re minor (41) După ce doi directori generali au fost împuşcaţi în plină stradă, iar mai multe hale au fost aruncate în aer, vündünii s-au retras peste gard, iar reunificarea pe cale imperialist economică sperată de DWO n-a avut loc. Score: 0,27
INTERVIU. „Un judecător este liber 100% atunci când aplică legea“ (II) Așa că ”atâtea exemple de superficialitate” nu cred că este un fenomen generalizat, cu atât mai mult cu cât art.425 C.proc.civ. Score: 0,27
Cărţi pe care le aduce iepuraşul s-a născut şi liniştea cu care s-a generalizat orice problemă din socialism, pentru ca furtul din avutul obştesc să nu fie un păcat, fireşte, din punctul de vedere al hoţului! … S-a generalizat şi a devenit un sport naţional. Score: 0,27
Decizie surpriză în CGMB pe Palatul Dacia Consilierii generali ai Municipiului Bucuresti au respins astazi hotararea prin care Palatul Dacia ar fi trebuit să treaca în folosința Institutului Wiesel. … Consilierii generali ai Municipiului București au stabilit în ședința de astăzi că imobilul aflat în patrimoniul… Score: 0,86
Consiliul general al Capitalei decide: Pinacotecă sau Muzeul Holocaustului – 15.03.2019 – PSD exclude din partid pe unul dintre cei doi consilieri generali care au refuzat să voteze pentru cedarea Palatului Dacia-România, pe motiv că a încălcat disciplina de partid. Score: 0,27
România: cinci decenii de luptă antiteroristă S-a creat o stare de panică generalizată, iar Gaddafi a discutat tot timpul cu oamenii din garda lui personală. Score: 0,26
Clădirea unde a lucrat Mihai Eminescu, oferită Institutului „Elie Wiesel”? În 2016, tot printr-o Hotărare a consilierilor generali, această clădire a fost atribuită Institutului Elie Wiesel. Score: 0,27
Lovitură sub centură: Daniel Morar sare la Augustin Lazăr! Inconvenientele și dificultățile acestei funcții publice nu sunt inerente doar acestor vremuri, însă procurorii generali ai României postdecembriste au reușit să mențină sau să consolideze statutul și rolul procurorului. Score: 0,27
Modificarea legilor justiției Mai extinse decât în orice altă țară europeană, garnisite pe cât se observă cu generali de mucava, serviciile secrete se ocupă de „câmpuri tactice” pentru segregarea cetățenilor, evident în pofida legii. Score: 0,27
DINU SĂRARU- Jurnalul unui personaj controversat, la lansare s-a născut şi liniştea cu care s-a generalizat orice problem din socialism, pentru ca furtul din avutul obştesc să nu fie un păcat, fireşte, din punctul de vedere al hoţului! … S-a generalizat şi a devenit un sport naţional. Score: 0,27
De ce au votat israelienii un premier cercetat pentru corupție? Cu câteva luni înainte de alegeri, o nouă alianță de centru, Albastru și Alb, condusă de trei generali și un fost minsitru, a spus că urmărește să fie o alternativă la Netanyahu, care este la putere începând din 2009. Score: 0,27
Fiul disidentului Ursu, SCRISOARE către Lazăr: ”Unde sunt securiştii?” Doar au executat un atac sistematic şi generalizat împotriva populaţiei civile. … Unde este rolul generalilor amintiţi şi a celorlalţi ofiţeri de Securitate şi agenţi ai acesteia în „complexa activitate de dezinformare” ai cărei specialişti erau? Score: 0,29
Israel. Vești nu tocmai bune pentru criticii guvernului Alianța este una mai degrabă de centru-dreapta, o alianța a generalilor, din care mai fac parte doi foști sefi de stat major – Moshe Yaalon si Gabi Ashkenazi -, Score: 0,27
O revoluție globală nevăzută Aplicarea Basel III și mai cu seamă potențialele consecințe asupra politicii monetare și a prețului petrolului sunt mai puțin tratate în presa generalistă internaționala. Score: 0,27
Trădarea judecătorilor Cum ei, judecătorii nu pot fi bănuiți de atâta diletantism generalizat, nu mai rămâne de luat în seamă decât ipoteza că au consimțit să participe, în stil omerta, la o lovitură de stat, desfășurată într-un interval de mai bine de 8 ani fără ca măcar un judecător să denunțe bazele secrete ale loviturii. Score: 0,27
Presa internaţională despre judecarea lui Ion Iliescu Ion Iliescu, un fost demnitar comunist, în prezent în vârstă de 89 de ani, este acuzat că se află în spatele unei ”vaste operaţiuni de diversiune şi dezinformare”, care a creat o ”psihoză generalizată marcată de tiruri haotice şi fratricide”, potrivit Parchetului General. Score: 0,27
(VIDEO) Lazăr contracarează cu dosarul Revoluției Cercetările au vizat faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc. Score: 0,27
Olguța l-a controlat: „Îl mănâncă pielea și vrea să fie scărpinat”! Argumentul domnului Țuțuianu a fost ca îl enervează generalii care au fost prin minister și au pensii prea mari fata de cât au muncit. Score: 0,27
O criză a educației? Unele, cum s-a văzut bine în ultimele luni în cel puțin patru universități, se întrec să intre în grațiile generalilor noii Securități. Score: 0,27
Revolta ziariștilor procurori La București a venit o vreme în care toată lumea se înjură cu toată lumea, de la moderator, ziariști, politicieni pînă la generali, procurori și judecători. Score: 0,27
Sexo-teroristul bolșevic: Ștefan Vasali, alias ,,Terente” Iar în 1924, când Terente era la vârful gloriei sale, Rusia sovietică a pus la cale, „Operațiunea Tatar-Bunar“, care viza declanșarea unei revolte generalizate, în urma cărora Regatul României s-ar fi prăbușit. Score: 0,26
Ce-i de făcut în educația din România? Mai nou, multe universități se întrec să flateze generali ai noii Securități, care se ocupă nu de siguranța cetățenilor, ci cu stabilirea de vătafi! Score: 0,27
Dacă voi nu mă vreți, eu vă intru pe gât Astfel, în cursul lunii octombrie 2018, la Forumul Consultativ al Procurorilor Generali și Șefilor Procuraturilor Statelor membre ale Uniunii Europene, eveniment anual organizat la sediul Eurojust de la Haga de către statele care dețin președinția… Score: 0,27
Secrete periculoase Aveam o mie de unităţi informaţionale sub fireturile galoanelor mele şi comunicam cu toţi generalii serviciilor secrete din lume. Score: 0,27