Justiție AMR condamnă lipsa consultării privind codurile Și în al patrulea rând, pentru că, potrivit legii, adunările generale exprimă puncte de vedere cu privire la proiectele de acte normative, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii. Score: 0,26
Politică Ţuţuianu înțeapă CSM Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a declarat, miercuri, în plenul Senatului, că modificarea Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii este necesară pentru că instituţia nu şi-a îndeplinit „rolul de garant al independenţei Justiţiei". Score: 0,26
Politică Senatul a votat legea privind organizarea judiciară Efectuarea urmăririi penale, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală – Sesizarea instanțelor judecătorești pentru luarea măsurilor prevăzute de lege – Participarea la ședințele de judecată în cauzele de competența secției Raportul anual al structurii este prezentat în fața Consiliului Superior al Magistraturii. Score: 0,26
Extern Polonia, aproape de o decizie fără precedent Disputa dintre Comisia Europeană și Polonia, pornită de la adoptarea legilor ce extind influența politică asupra Curții Supreme și a Consiliului Național al Magistraturii, se apropie de o premieră – activarea Articolului 7 din Tratatul de la Lisabona, care suspendă dreptul de vot în CE pentru statul acuzat de încălcarea valorilor… Score: 0,26
Justiție „Un atentat extrem de grav” în plin război Parlamentul nu poate să facă orice, Parlamentul nu poate să încalce Constituţia, acuză judecătoarea Andrea Chiş, membră a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), referindu-se la schimbările legislative vizând justiția. Score: 0,26
Justiție Tudorel Toader versus CSM: „O hotărâre emoțională!” Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, afirmă că decizia prin care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a stabilit că a încălcat independenţa sistemului judiciar este una „emoţională”. Score: 0,26
Justiție Judecătorii şi procurorii, a doua zi de proteste Justițiabilii reclamă adoptarea proiectului de lege privind domeniul justiţiei, cu ignorarea avizului negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii, a voinţei exprimate de peste 4.000 de magistraţi şi a recomandărilor Comisiei Europene. Score: 0,26
Justiție Lovitură pentru Tudorel Toader Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, marți, că declarațiile ministrului Justiției, Tudorel Toader, privind ancheta Belina, au afectat sistemul judiciar, potrivit unor surse judiciare. Score: 0,26
Actualitate Justiție Cum traduce Augustin Lazăr răscoala fără precedent a magistraților Procurorul general Augustin Lazăr, a susținut marți, referindu-se la protestele judecătorilor şi procurorilor în stradă împotriva modificărilor la legile Justiţiei și la Codurile penale, că "aceasta este lecţia anticorupţie la nivel european a magistraturii române". & Score: 0,26
Extern Miza legilor justiției în Est Judecătorii stagiari sunt numiți direct de ministrul Justiției, iar Consiliul Național al Magistraturii din Polonia nu poate decât ridica obiecții. … Judecătorii nu-și vor mai putea numi membrii în Consiliul Național al Magistraturii. Score: 0,26
Justiție Procurorii care au făcut dosarul OUG 13 scapă Astfel, Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis o excepție invocată de cei trei procurori în apărarea lor, consecința fiind numitatea acțiunii disciplinare. Score: 0,26
Justiție CSM îl trage de mânecă pe Iordache Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, a adresat, luni, o scrisoare Comisiei speciale privind legile justiţiei, prin care solicită evaluarea motivelor nemulţumirilor magistraţilor faţă de modificările legislative. Score: 0,79
Actualitate Justiție Potopul CSM: „Vor paraliza” Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se alătură în critici Parchetului General, DNA şi DIICOT privind propunerile de modificare a Codurilor penale făcute de parlamentari, cerând amânarea lor. Score: 0,27
Politică Șerban Nicolae, 30 de amendamente la Legea privind Statutul magistraţilor (10) Consiliul Superior al Magistraturii poate stabili condiții, termene și proceduri pentru asigurarea profesională obligatorie a judecătorilor și procurorilor. Score: 0,26
Actualitate Hăineală câștigă meciul cu CSM 527 din 21 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. … 257 din 21 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. … 51/3.02.2017 a Secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Score: 0,27
Justiție Judecătoarea lui Voiculescu se întoarce la locul faptei 1/J din 8 februarie 2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. Score: 0,26
Politică Legile justiției: Puterea mai face un pas înapoi PSD renunţă la inițiativa privind înfiinţarea Consiliului Național de Integritate a magistraţilor, Inspecția Judiciară urmând să rămână structură cu personalitate juridică în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Score: 0,27
Politică Inedit: Augustin Lazăr și Cristina Tarcea, urecheați de „un inculpat de rang mic” Dincolo că nu am găsit nicăieri în legislație, nici măcar în Constituție, atribuții ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție sau Ministerului Public legate de aderarea sau implementarea unor măsuri guvernamentale, presupun că ați inclus… Score: 0,26
Politică Dispută la dezbaterea bugetului pentru transporturi De asemenea, bugetele pentru instanţa supremă (ÎCCJ), Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi Avocatul Poporului au primit avize favorabile. Score: 0,26
Politică Comisia specială pentru Legile Justiţiei, modificări importante privind CSM Textul integral al amendamentului adoptat este următorul: „Președintele Secției pentru Judecători este de drept președintele Consiliului Superior al magistraturii și este ales dintre membrii prevăzuți la art. Score: 0,27
Justiție Procurorii din CSM dau din nou alarma Aceste aspecte au fost doar o parte din motivele care au determinat Consiliul Superior al Magistraturii să avizeze negativ atât proiectul iniţial depus de Ministerul Justiţiei, cât şi propunerile legislative promovate ulterior în procedură parlamentară", se arată într-un comunicat de presă al CSM. Score: 0,27
Politică Modificări privind alegerea membrilor CSM Legea în vigoare prevede că „membrii Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din rândul judecătorilor şi procurorilor numiţi de Preşedintele României”. Score: 0,26
Politică Tudorel Toader, încă un motiv de dispută cu procurorii …Invocarea faptului că Ministerul Justiției este ordonator de credite pentru bugetul instanțelor nu reprezintă un argument, în condițiile în care Consiliul Superior al Magistraturii și reprezentanții instanțelor de judecată au solicitat, în mod constant, gestionarea bugetelor instanțelor de către Înalta Curte de Casație și Justiți… Score: 0,26
Justiție Șefa CSM: „Nu este necesară” Președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, a declarat, vineri, că membrii Consiliului nu sunt de acord cu înființarea secţiei de investigare a unor infracţiuni din Justiţie, susținând că aceasta nu este necesară. Score: 0,79
Politică Comisia specială, decizie privind organizarea judiciară ce vizează DIICOT „Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism elaborează anual un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Score: 0,26
Justiție Lazăr, despre votul pe statutul judecătorilor şi procurorilor Dar se pare că dorința de a pune sub control Justiția este mai puternică decât rațiunea", a declarat, joi, procurorul general al României, Augustin Lazăr, prezent la şedinţa de plen a Consiliului Superior al Magistraturii. Score: 0,26