Ai căutat: Senat
Plenul Senatului a luat act, marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, ca urmare a alegerii ei în Parlamentul European, şi a aprobat vacantarea mandatului de senator, începând cu data de 1 iulie 2024. … "Demisionez din Senatul României începând cu data de 1 iulie, ca urmare a alegerii mele în Parlamentul European (..
Score: 0,86
Senatul Thailandei a adoptat proiectul de lege cu 130 de voturi pentru, 4 împotrivă și câteva abțineri. … Legea va intra în vigoare doar după ce va fi examinată de o comisie a Senatului și de Curtea Constituțională și după ce va primi acordul regal, o formalitate care se așteaptă în general să fie acordată.
Score: 0,80
fost șef al Diviziei de drept penal a Armatei SUA de la Pentagon și fost senator al statului Virginia,Helga Zepp-LaRouche: fondator și președinte al Institutului Schiller și col. … Wilkerson a glumit despre senatorul Lindsey Graham (R-SC), care își reprezintă statul natal, spunând: „Lindsey a atins noi crescendos de nebunie”.
Score: 0,26
Senatoarea susţine că jandarmii care asigurau paza la o clădire unde erau depozitaţi saci cu buletine de vot au îmbrâncit-o şi au lovit-o, ea solicitând la un moment dat ajutorul unei ambulanţe. … La finalul filmării, senatoarea a susţinut că a fost învineţită de jandarmi şi a început să plângă.
Score: 0,80
2729/07.02.2024 emise de Senatul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, până la soluţionarea definitivă a acţiunii de fond. … 1706/25.01.2024 emisă de Senatul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca. … Cornel Cătoi și a Hotărârii Senatului Universitar al USAMV Cluj-Napoca nr.
Score: 0,27
Anunțul vine de la senatorul PSD Robert Cazanciuc, inițiatorul acestei legi. … Senatorul mai arată că o lege intrată recent în vigoare, pe care a iniţiat-o, prevede suspendarea cu până la 10 ani a dreptului de a avea permis, în cazul consumului de droguri sau a unei alcoolemii peste limita penală, de 0,8 la mie.
Score: 0,26