Ai căutat: istorie
Putem prevedea că așa va fi în cazul statelor și națiunilor obișnuite în istorie să devină, dincolo de a fi fost, ființe mai puternice. … ”O închisoare a istoriei și a rațiunii ” cum zicea Camus. … Părea că viitorul este „pre-știut” când de fapt mergeam pe un drum cu totul nou în istorie.
Score: 0,29
Se și spune că „de a lungul istoriei, atunci când oamenii s-au răspândit în lume, au avut însoțitor constant bolile infecțioase. … Religia a fost poate cea mai mare resursă motivatoare în istorie și este parte organică a culturii trăite de cei care suntem astăzi. … Altfel, aceasta devine istorie.
Score: 0,83
Rujn an Zweeg, potrivit acestei doctrine, tocmai fiindcă are un trecut de excepţie, conţine în biografia sa exemplară faptele semnificative ale istoriei universale. … Premiile promise – deloc de lepădat – n-au putut fi deocamdată onorate, dovedind astfel, încă o dată, valoarea deosebită a Istoriei generale.
Score: 0,28
Prin 1930, un tânăr profesor de istorie, cea mai îndreptăţită speranţă a intelectualităţii locale, a început să lucreze la o cronică a oraşului liber din care se trăgea. … De neînţeles părea doar cum de nu s-a întocmit până atunci o istorie locală – o scăpare pe cât de neaşteptată, pe atât de inexplicabilă.
Score: 0,28