”Când ciuma bântuia prin Europa, în 1348 și 1349, lucrătorii de pe tot continentul și-au dat seama că, pentru prima dată în viața lor, au putere. Muncitorii textiliști din St. Omer, în nordul Franței, au cerut și au primit măriri succesive de salarii într-un singur an. Multe ghilde au făcut greve și au cerut mai mulți bani și mai puține ore de muncă. Când guvernul francez a încercat să plafoneze aceste măriri, în 1351, a decis totuși ca veniturile să rămână cu o treime mai mari fața de nivelul de dinaintea ciumei. În 1352, Parlamentul englez, care în 1349 a decis să nu permită majorarea salariilor peste veniturile de dinaintea ciumei, a luat măsuri împotriva angajatorilor care au majorat salariile de două sau chiar trei ori”, se arată într-o analiză publicată de Bloomberg.
”Cifrele acestea au fost publicate de Barbara Tuchamn în lucrarea ”A distant mirror”, despre nenorocirile din secolul 14. Moartea Neagră, care a lovit când în Biserica Catolică se producea o schismă papală, a schimbat atitudinea față de religie, făcându-i pe europeni mai puțin dipsuși să se supună autorității. Așa cum spune Tuchman, ”se poate ca Moartea Neagră să fi fost începutul nerecunoscut al omului modern”, asta chiar dacă Reforma și Iluminismul erau încă la secole distanță.
Una dintre lectiile limpezi: forța de muncă și-a sporit puterea în dauna capitalului. Moartea Neagră a redus populația Europei cu circa 40% în mai puțin de doi ani. Asta a dus la creșterea importanței muncitorilor care au supraviețuit. Nicio epidemie nu a avut un asemenea impact, și nici cea actuală nu va avea.
Un studiu publicat recent de San Francisco Federal Reserve sugerează că și pandemiile mai puțin grave au efecte similare. Cercetătorii au studiat epidemii începând cu Moartea Neagră și până la H1N1, în 2009, când au murit 100.000 de oameni. Bilanțul victimelor acestor epidemii a fost mai mic decât cel estimat pentru covid-19, însă, pe de altă parte, celelalte epidemii au atacat mai mult populația activa. Cercetătorii au exclus Moartea Neagra (de departe cea mai letală) și au exclus și gripa spaniolă din 1918 (pentru că marea criză din 1929 ar fi putut să le denatureze rezultatele) și au descoperit un tablou similar. În deceniile de după pandemie, salariile reale în Europa (pentru ele există date continue) au crescut.
Aceste creșteri arată că pandemiile sporesc puterea forței de muncă în dauna capitalului; acționarii ar trebui să se pregătească pentru profituri mai mici decât cele anticipate.
Când ne uităm la titlurile ziarelor, se pare că toate cele de mai sus se confirmă. Sub stare de urgență, guvernele din Europa subvenționează acum salariile și îi plătesc pe oamenii care nu lucrează. Angajații care încă merg la serviciu și cei care aveau salarii mici și condiții precare de muncă înaintea pandemiei devin tot mai vocali. Angajații companiei Amazon, supuși unor conditii grele de muncă în depozite, au ieșit în stradă pentru a protesta că sunt puși să muncească în grupuri, după ce un coleg a fost diagnosticat cu covid-19. Iar compania a răspuns angajând 80.000 de oameni.
O concluzie alarmantă a studiului amintit este că nu ar trebui să ne așteptăm la o revenire a economiei. Pandemiile nu sunt ca războaiele. Clădirile și mașinile nu sunt distruse și nu trebuie să reconstruim nimic. Unii politicieni europeni, inclusiv premierul Spaniei, au cerut un ”nou Plan Marshall”, care să fie ”cea mai mare mobilizare economică și de resurse materiale din istorie”. Este prea optimist să facem o paralelă cu Planul Marshall, programul american pentru reconstruirea Europei de Vest după ultimul război mondial.
Când cercetătorii s-au uitat la rata naturală reală a dobânzii după pandemii și au comparat-o cu cea de după războaie, au văzut că efectele sunt fix inverse. Rata naturală a dobânzii este rata care este neutră în raport cu preţurile de pe piaţa bunurilor şi serviciilor sau, rata la care cererea şi oferta de pe piaţa „reală” sunt egale. O activitate ecoomică mai mare implică o rată mai mare, restul indicilor rămânând la fel, iar o activitate economică mai redusă aduce rate ale dobânzii mai mici. Un studiu al Băncii Angliei din acest an a calculat rata reală naturală a dobânzii în 1311, înainte de Moartea Neagră.
Au aflat un lucru foarte clar. Războaiele duc la o rată a dobânzii mare, ceea ce implică activitate economică mai mare care trebuie controlată. Pandemiile sunt urmate de rate mai mici, ceea ce implică o activitate redusă a economiei.
Explicația este că după o pandemie nu avem deficit de capital care trebuie suplinit, așa cum este după un război. Mai mult, există o tendință de a economisi mai mult și de a investi mai puțin. Când economia este lovită, mulți simt nevoia de a economisi mai mult, iar asta înseamnă că vor consuma mai puțin, iar asta va duce la o creștere economică redusă.
Sunt și diferențe psihologice importante. După un razboi, oricât de traumatizant a fost, învingătorii au satisfacția victoriei, iar învinșii vor să-și reconstruiască țările, pentru a salva onoare națională. A dous jumătate a secolului 20 și ridicarea economică a Germaniei, Japoniei, a Coreei de Sud arată că așa stau lucrurile.
După o pandemie, oamenilor le este literalmente frică de Dumnezeu și nu există vreun sentiment al victoriei. De multe ori, supraviețuitorii se simt vinovați. De aceea, modul de consum și investiție poate fi influențat de acest stres post-traumatic. Dintr-o traumă nu ne revenim, ci ne adaptăm la ea. Învățăm să trăim cu cicatricile și să mergem înainte înfruntând durerea.
Efectele coronavirusului implică și solicitări mai mari pentru guverne. Dreapta politică se teme deja că era coronavirusului va alimenta ”tentațiile colectiviste” și vor spori apetența pentru mișcările politice de stânga și socialiste.
Mult ma îngrijorător rămâne însă potențialul pentru tulburări sociale. O trăsătura comună a pandemiilor este încercarea de a da vina pe cei din exterior și pe străini. Masacrarea evreilor în timpul Morții Negre i-a oblicat să plece în Europa de Est. Pierderea încrederii în autoritatea bisericii i-a dezorientat pe oameni, iar muncitorii au început să-și revendice drepturile. La două secole după Moartea Neagră, Europa a fost scena unei succesiuni de războaie care nu erau necesare. Revoltele țăranilor și ale meșteșugarilor erau un fapt obișnuit și erau mereu înăbușite cu violență.
Ca și înainte, se poate ca această panică să fi înclinat balanța în favoarea muncii și în dauna capitalului. Ea va spori neîncrederea în guverne și va spori și dorința guvernelor de a avea un rol mai important în societate și în piețe. Ne vom putea considera norocoși dacă aceste conflicte se vor rezolva pașnic.”
În decursul istoriei umane, perdanții au fost tot timpul cei din clasele inferioare. Chiar și sub regimuri ale partidelor comuniste, forța de muncă (proletariatul) a fost împinsă treptat în tabăra celor învinși. După diversiunea mondială a pandemiei,diversiune necesară în a justifica încă o criză a capitalismului, cine credeți că va suporta pierderile economice, elita financiară mondială sau proletariatul pauper și abrutizat…
Bloomberg? Prudență…
In SUA este o tragedie nationala !Eu cred ca toti pooliticienii infatuati,democrati si republicani deopotriva,care demonstreaza o imbecilitate fara margini in fata unui eveniment nenorocit si unic prin amploarea sa,ar trebui rezolvati intr-un fel!
Ma mir cum stau cu bratele incrucisate,fatalisti pana in ultima clipa,cu media imbecilizata vanduta Vitelului de Aur,o natiune care s-a considerat „primus inter pares” !Cum mai poate Wall Street-ul salva SUA?Banul este inutil cand nu exista coeziunea nationala si sociala..
proletariatul nu are ce pierde, ca nu are nimic, doar crede ca are si sta cuminte sa nu piarda ce nu are.
dar miscarile vor apartine tocmai celor care au primit pe gratis si acum nu mai primesc nimic( grupuri de presiune) . actuala situatie imi aduce aminte de Ghandi de exodul sau . apoi a fost Hitler cu un razboi mondial( nejustificat mondial)dar s-au intarit sua si rusia , apoi cu caderea sistemului socialist ( dar a fost exploatata cu folos de occident iar cei din tarile lovite erau deja obisnuite cu lipsurile), apoi cu siria ( soros/ dar statul era puternic ) si sa vedem cum se experimenteaza in Romania cu exodul din italia, spania, franta si anglia( un popor migrator adhoc) dupa ce ai pus statul pe butuci cu blocarea veniturilor si cresterea cheltuielilor( izolare)…incercarea moarte n-are ….a gresi e omeneste a repeta este prosteste( definitia prostiei/ a incerca acelasi lucru sperand ca se va schimba rezultatul. asa ca cei care incerca din nou sunt prosti( sau extrateresti) iar noi masochisti (sau cobai..).
Istoria spune clar, „schimbarile adevarate sunt posibile numai daca este atins un nivel de emancipare suficient de ridicat al indivizilor”. Pentru emancipare ar trebui si ar fi de asteptat ca opozitia si media sa depuna eforturi sustinute. Din cauza distantei mari fata de Occident, influentele din afara sunt slabe. Opozitia nu are nevoie de emancipare , castiga alegerile cu voturile conformistilor cu pregatire modesta , vulnerabili la populism(dat vina pe adversari), autoritarism, etichetari, demagogie si teorii de-ale conspiratiei.Obstacole in calea emanciparii sunt birocratia si coruptia; daca s-ar rezolva problemele si totul ar functiona corect in administratie, justitie, sanatate si educatie, nu s-ar mai da mita si imbogatirile rapide n-ar mai fi posibile, sistemul bugetar fi redus, ceea ce , evident, i-ar afecta pe politicieni si pe „descurcaretii” care vor lux pt ei si apropiati. Ceea ce se petrece este lupta pentru pozitiile confortabile in ierarhia sociala, castiga grupurile de interese si coruptii din ambele tabere isi trimit bezele unii altora, in timp ce indivizii obisnuiti, chiar cu pregatire solida, nu au cine stie ce sanse. In loc de emancipare , s-a produs rasturnarea ierarhiei valorilor de care profita coruptii, incompetentii si pilele. Problemele economiei sunt vechi, de pe vremea acordului global: lipsa pietelor si concurenta(calitate/pret)acerba in afara .
Un exercitiu de logica. La inceput a fost un virus. S-a ordonat autoizolarea la domiciliu. Majoritatea activitatii economice s-a oprit brusc. Angajatii si-au pierdut veniturile salariale. Statul (guvernul) a sarit in ajutor cu bani multi. Banii pot proveni din tiparnita si produc inflatie sau de la banci care produc datorii. Inflatia afecteaza pe cei cu venituri fixe adica angajatii. Datoriile statului sunt platite de catre cetateni. Deci cine pierde si cine castiga? In limba engleza se zice: „Follow the money”.