Un cap în gură de la Nehammer Nu știu motivele lui Timmermans-burtă verde sau ale lui Rutte (care, orice s-ar spune, nu e nici pe departe un Himmler deghizat). Score: 0,27
Simona Halep despre laboratorul din România. ”A fost cel mai mare șoc din viața mea” …la Lausanne a suferit şocul vieţii sale, aflând că proba de sânge care i-a fost prelevată la Bucureşti a fost păstrată fără să se respecta regulile şi din acest motiv a fost suspendată iniţial pentru 4 ani. Score: 0,27
Propuși spre canonizare în 2025, Arsenie Boca lipsește Decizie tergiversată, motive nelămurite Printre numele propuse spre canonizare, anul viitor, când Biserica Ortodoxă Română aniversează un secol de la recunoașterea statutului de Patriarhie”, regăsim nume ale unor mărturisitori și cuvioși, pe Pr. Score: 0,27
Președintele CFR Cluj: Decizia TAS în cazul Halep, ilegală! Nu știu, așteptăm motivarea. … Mă interesează din punct de vedere profesional care a fost motivarea și cum s-a ajuns la aceste nouă luni. Score: 0,27
Iohannis: Trebuie să fii în mijlocul oamenilor Și tocmai din acest motiv sunt unii care își doresc ca acest proiect să eșueze, pentru că oferă ceea ce autocrațiile și alte sisteme nedemocratice refuză cetățenilor lor – libertatea de mișcare, comerț liber, protecția drepturilor fundamentale, justiție și stat de drept. Score: 0,27
Cum poate ajunge Simona la Paris Dacă se îndeplinește una dintre condiții, comitetul olimpic național poate formula o cerere către CIO, așa cum s-a întâmplat la ediția Tokyo 2020 cu Sorana Cîrstea, care a fost aprobată, doar că jucătoarea nu a putut participa până la urmă din motive medicale. Score: 0,27
Homosexualii din Franţa vor primi despăgubiri În expunerea de motive, ministrul justiţiei, Eric Dupond-Moretti, le-a prezentat scuze victimelor discriminate din cauza homosexualităţii lor. Score: 0,27
România ca proiect geopolitic şi interesul naţional (partea a IV-a) Insistența în promovarea unor asemenea măsuri era unul dintre motivele tainice pentru care o propagandă ostilă unei reforme de concepție românească și în interes românesc susținea că o Românie nostalgică și ultraconservatoare refuză să se reformeze. Score: 0,26
Clotilde: Primăria Sectorului 1 va fi închisă Își minte cetățenii și creează panică deliberat din motive electorale. Score: 0,27
Dimineaţă fierbinte la poarta Congresului PPE de la Romexpo (foto) Pe lista nemulţumirilor sindicaliştilor se află, în prezent, aceleaşi subiecte ca în anul anterior, respectiv: lipsa unui sistem de salarizare transparent, motivant şi nediscriminatoriu, care a condus la situaţia din Poşta Română în care 80% din personal primeşte salariul minim pe economie, indiferent de funcţie, studii, responsabilităţi… Score: 0,27
Furnizorii de curent și gaze, în necaz Principalul motiv al întârzierilor este reducerea încasărilor din supraimpozitarea producătorilor și traderilor, prin intermediul contribuției la Fondul de Tranziție Energetică. Score: 0,27
Nadal s-a retras! Acesta este unul dintre motivele pentru care am venit aici foarte devreme pentru a mă antrena şi a încerca să mă pregătesc. Score: 0,27
Simona Halep tocmai s-a întors în ţară. Citiţi ce declaraţii a făcut! Jucătoarea a menţionat că jignirile şi criticile din ultima perioadă au motivat-o să lupte şi mai mult pentru a arăta adevărul. … pe mine m-au motivat să lupt zi de zi să arăt adevărul. Score: 0,27
Congres pentru Iohannis? Dacă va reuși să obțină ce-și dorește, nu va fi un motiv de mândrie pentru România. Score: 0,27
Nuland pleacă, Nulandistanul rămâne Anunțul este plin de elogii la adresa lui Nuland, însă lipsește un element esențial – motivul plecării ei din guvernul SUA. … Motivul ar fi fost refuzul acestuia de a o numi în postul pe care îl ocupa interimar, după retragerea numărului doi în diplomația SUA – Wendy Sherman. Score: 0,27
Gorghiu rămâne cu vorba, judecătoarea din ”Dosarul Pascu”, cu ”poziția” Din acest motiv, părinții au cerut strămutarea dosarului. Score: 0,27
(VIDEO) Violențe la Romexpo, la Congresul PPE: Protestatarii s-au îmbrâncit cu jandarmii Liderul AUR, George Simion, prezent la protest, i-a acuzat pe jandarmi că "îi apără pe austrieci" şi că au provocat protestatarii pentru a găsi motive să-i aresteze. Score: 0,27
Zelenska și Navalnaia se evită Cu toate acestea, Washington Post a raportat marți seara că au existat și alte motive în spatele refuzului Zelenskăi. Score: 0,27
Super Tuesday: America va avea ceea ce merită O decizie similară a fost luată de administrația statului Maine, iar o judecătoare din Illinois aștepta verdictul Curții Supreme pentru a putea interzice candidatura lui Trump, pe motivul incitării la insurecție după alegerile din 2020. Score: 0,27
Manfred Weber. Avem o provocare austriacă în faţa noastră România este un furnizor de securitate şi de predictibilitate care asigură siguranţa graniţelor UE şi NATO şi, din acest motiv, are pe deplin dreptul să devină membru deplin al spaţiului Schengen", a transmis Ciucă. Score: 0,27
3 boli provocate de bacterii și ce trebuie să știi despre ele Femeile prezinta o uretra mai scurta, motiv pentru care probabilitatea de a dezvolta o infectie urinara este mai mare comparativ cu barbatii. Score: 0,27
România ca proiect geopolitic şi interesul naţional (partea a III-a) Aceasta a fost garanția pe care și-a luat-o Moscova că, beneficiind de un motiv de intervenție în ceea ce considera a fi sfera sa de securitate și influență, își va putea găsi un loc la masa negocierilor pentru stabilirea unei noi ordini mondiale, obligatoriu multipolară. Score: 0,27
Beneficiile unui aparat de cafea cu mai multe tipuri de capsule Iată câteva motive pentru care ar trebui să iei în considerare alegerea unui astfel de aparat. Score: 0,27
Provocările pentru companii în 2024 Conferințele anuale de taxe reprezintă o oportunitate crucială pentru companii și specialiști să exploreze modalități de reașezare a pachetelor salariale, de adaptare la noile reglementări și de motivare a angajaților într-un context fiscal și financiar în continuă evoluție. Score: 0,27
Băsescu. ”Funcţia de preşedinte nu e pentru generali… Ciolacu, fără profil” Putin și amenințările nucleare „Nu are niciun motiv să utilizeze arma nucleară. Score: 0,27
Sabotaj la o fabrică deținută de Elon Musk Tesla "consumă pământuri rare, resurse, oameni, forţă de muncă şi scoate în schimb 6.000 de SUV-uri, maşini ucigaşe şi monster trucks pe săptămână", îşi motivează autorii acţiunea. Score: 0,27