Candidații la președinție Călin Popescu Tăriceanu, în schimb, a zis că nu se poate ataca MCV că nu e act juridic, e opinia unor oameni (care sunt foști colegi ai Ralucăi Prună și compania, nu ai lui, și au și ei dreptul la opinia lor). Score: 0,31
Condamnarea istoricului Ioan Scurtu, aceeaşi metodă ca în cazul „FDGR-GEG” Probabil că voi pierde acest pariu, căci cancanul, bucătăreala, chiloţăreala şi războiul valizelor par să fie pentru opinia publică din România, pentru politicienii români şi pentru cea mai mare parte a jurnaliştilor mult mai importante decât spolierea patrimoniului public printr-o sentinţă judecătorească aberantă. Score: 0,28
Ce riscă Florin Iordache după gestul din Parlament …din cauza faptului că manifestările jignitoare au fost întreprinse în cadrul unei transmisiuni în direct și cu largă raspandire, de către o persoană ce influențeaza opinia publică (depuat al României și fost ministru), astfel de comportamente reprobabile se pot perpetua în societate”, precizează aleșii USR în textul sesizării care… Score: 0,29
Deciziile ministrului Justiției după raportul MCV „Raportul, în opinia mea, și îmi pare rău să spun, de când sunt ministru, nu am lipsit de la nicio dezbatere. Score: 0,30
Dăncilă: ”Categoric se vede că este o rezoluţie politică” …European a rezoluţiei privind statul de drept: dacă pentru Siegfried Mureşan şi Monica Macovei "rezoluţia apără românii şi e împotriva politicienilor", în opinia Mariei Grapini "rezoluţia e o ipocrizie", iar social – democrata Gabriela Zoană crede că "România e acuzată pe nedrept", în timp ce colegul său… Score: 0,29
News alert! Comisia Europeană publică raportul MCV În opinia sa, România nu ar trebui să stea în defensivă şi să accepte observaţii "ca şi cum am fi copiii de la şcoală". & Score: 0,29
România în vizorul UE. Parlamentul European votează Rezoluţia privind statul de drept În opinia sa, România nu ar trebui să stea în defensivă şi să accepte observaţii "ca şi cum am fi copiii de la şcoală". & Score: 0,28
Miza întâlnirii Trump-Macron Macron şi-a mai motivat această propunere – despre care a vorbit într-un interviu publicat marţi – prin faptul că în opinia sa Europa trebuie să fie capabilă să se apere faţă de ″China, Rusia şi chiar faţă de Statele Unite ale Americii″, Score: 0,30
”Cineva chiar şi-a propus să ne scoată din Uniunea Europeană” În opinia sa, ”se pare că cineva chiar şi-a propus să ne scoată din Uniunea Europeană”. Score: 0,30
Hop și Orban! De asemenea, a apărut în România şi opinia publică din România deja cunoaşte proiectul rezoluţiei care urmează să se dezbată şi să fie votată în Parlamentul European. Score: 0,29
Mihai Fifor: „Acţiunile Rusiei continuă să fie agresive” …vom asigura misiunile de poliţie aeriană astfel încât să dăm un semnal puternic asupra faptului că, deşi acţiunile Federaţiei Ruse continuă să fie agresive, desigur în opinia noastră şi nu numai, noi suntem pregătiţi pentru orice fel de provocare şi ca alianţă nu facem altceva decât să asigurăm flancul estic al alianţei şi să asigurăm… Score: 0,29
Călin Popescu Tăriceanu versus DNA: „Poate că se dorește ruperea coaliției” Continuă să fie scurse informaţiile către presă pe surse judiciare, se dau informaţii false, se fac tot felul de presiuni pentru condamnarea unei persoane în opinia publică înainte de a fi judecată. Score: 0,28
„Alice T.” în regia lui R. Muntean, de azi, în cinematografe Suntem prieteni, avem cam același gust pentru cinema, am încredere în opinia lor și le apreciez foarte mult implicarea în proiectele mele.”, Score: 0,29
Amnistia Îndată ce această reașezare a coaliției va avea loc, opinia publică va avea proba flagrantă că Dragnea a urmărit amnistia (aproape) cu orice preț. Score: 0,29
Omar, Tlaib, Ocasio-Cortez – noi fețe în Congresul SUA să țină cont de opinia unei comisii independente care să includă un geograf, un sociolog și membrii ei să asigure un echilibru politic și să reprezinte minoritățile”. Score: 0,29
Undă verde pentru „Autostrada Unirii” Acesta a adăugat că din punctul său de vedere, aceeași opinie o au și ceilalți parlamentari din Moldova care sunt la alte partide Vosganian a precizat că deși guvernul mărește salariile și pensiile, opinia publică a început să judece guvernările „după kilometrul de autostradă”. „ Score: 0,32
A XIII-a ediție a Săptămânii Filmului Românesc la Budapesta Odată pătruns într-o lume deja formată şi aproape niciodată verificată, a interlopilor și manelelor, despre care opinia publică are în general o părere, spectatorul este hipnotizat să ceară viză de flotant într-o nouă zonă de confort, care justifică aproape orice conjunctură, după… Score: 0,29
Scăderi ale nivelului intelectual …riguroasă a economiei, istoria se scrie propagandistic, în justiție comandă securismul, capacitatea de a construi un podeț ia timp excesiv, tehnologia se bizuie pe import, opinia înlocuiește dezbaterea, autoflatarea crește la pas cu mimetismul, răspunderea morală se topește, operele majore sunt la cei retrași voluntar. Score: 0,29
Când va avea loc confruntarea Toader-Lazăr …încălcări independenţei atât a magistratului procuror, cât şi a Ministerului Public", el precizând că munca procurorilor care lucrează la marile dosare care interesează opinia publică este "destructurată" la fiecare câteva luni. Score: 0,29
Toader se întoarce în avocatură În opinia ministrului Toader, profesia liberală presupune în primul rând profesionalism. Score: 0,29
„Varianta” mea era mai bună decât a ta Întrebată dacă varianta în care a trecut Legea offshore e bună sau rea, Lia Olguţa Vasilescu a declarats: "În opinia mea, cea mai bună variantă era cea a PSD-ului, din care statul român într-adevăr câştiga". Score: 0,29
#Teleormanleaks. Deputat PSD dă vina pe puciști Întrebat dacă, în opinia sa, puciștii din PSD sunt implicați în acțiunile pe care le-a descris, Rădulescu a răspuns afirmativ. Score: 0,29
Test major pentru protocol În opinia avocaților, semnatarii protocolului „adaugă la lege” prin extinderea cooperării și utilizarea sintagmei „alte infracțiuni grave”. „ Score: 0,29
Internaţionala populistă se consolidează De aici şi opinia potrivit căreia, dacă Bolsonaro a primit votul a peste 57 de milioane de alegători, Brazilia a optat pentru respingere, şi nu prin convingere „împotriva corupţiei“, pentru candidatul extremei dreapta, „un salvator“ care a promis că va fi „sclavul Constituţiei“. Score: 0,32
JUSTIŢIA SUVERANĂ sau adevăratul TRATAT DE DREPT PROCEDURAL (58) Opinia publică pentru că un criminal şi-a primit pedeapsa cuvenită; Eminentul procuror Rognavaldur Sicl pentru că a mai obţinut o victorie la bară; Onorabilul judecător Profesor Universitar Emerit Academician Dr. Score: 0,29