Dăncilă: ”Categoric se vede că este o rezoluţie politică”

Dancila miting susținere

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat că Rezoluţia privind statul de drept în România, adoptată marţi de către Parlamentul European, este ”politică” şi ”profund incorectă”. În plus, Dăncilă afirmă că este ”absolut regretabil” că documentul a fost votat de europarlamentari români, considerând că există ”câteva limite pe care nu ar trebui să le încalce niciun bun român”.

”Categoric se vede că este o rezoluţie politică. Este profund incorectă şi, în cel puţin câteva puncte, nu are temei deloc, iar în altele nici măcar nu se referă la România. Această rezoluţie este expresia intereselor electorale ale marilor grupuri politice, respectiv popularii – care sunt majoritari – şi social-democraţii”, a spus, marţi seară, la Antena 3, Viorica Dăncilă, comentând Rezoluţia privind statul de drept în România, adoptată de Parlamentul European.

Premierul a făcut referire la faptul că s-au respins amendamentele de condamnare explicită a protocoalelor între servicii secrete şi instituţiile din sistemul judiciar, ”de parcă astfel de protocoale ar fi uzuale în Uniunea Europeană, când, în realitate, sunt de neacceptat”.

”Este de neînţeles critica aruncată asupra Jandarmeriei Române, în condiţiile în care intervenţia forţelor de ordine din celelalte state membre UE, este perfect identică cu cea a Jandarmeriei Române”, a mai spus Dăncilă.

Aceasta a afirmat că ”este absolut regretabil că s-au găsit parlamentari români care să voteze împotriva României”.

”Sunt câteva limite pe care nu ar treuie să le încalce niciun bun român, niciodată şi în nicio împrejurare. Un bun român nu votează niciodată împotriva propriei ţări, indiferent de context, de războiul politic, de câte beneficii electorale ar obţine prin asta în propria ţară. Este trist să vezi român votând împotriva României”,  susţine premierul României.

Rezoluţia referitoare la statul de drept în România a fost adoptată marţi, cu amendamente, de Parlamentul European. Documentul a înregistrat 473 de voturi „pentru”, 151 „împotrivă” şi 40 de abţineri.

Europarlamentarii români au avut reacţii dintre cele mai diverse după adoptarea în Parlamentul European a rezoluţiei privind statul de drept: dacă pentru Siegfried Mureşan şi Monica Macovei „rezoluţia apără românii şi e împotriva politicienilor”, în opinia Mariei Grapini „rezoluţia e o ipocrizie”, iar social – democrata Gabriela Zoană crede că „România e acuzată pe nedrept”, în timp ce colegul său de partid Emilian Pavel spune că nu vrea că ţara să fie o slugă şi că de vină pentru această situaţie e opoziţia, „incapabilă să câştige alegeri”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

12 Comentarii

  1. ar fi extraordinar de potrivit ca cineva sa o ascunda pe Viorica.Un asemenea premier iti da fiori, inacceptabila prezenta politica.

  2. Veorico, analfabeto, lasa-ne!
    Te-ai facut destul de ras, NU te baga nimeni in seama, acum cand tu ca Premier al Romaniei trebuia sa iei la rand Capitalele tarilor membre UE si sa DISCUTI cu Liderii tarilor respective, te-a trimis Dragnea in tarile Golfului, acolo unde a reusit cu chiu cu vai Melescanu sa aranjeze sa te primeasca, altfel NICI Una dintre Capitalele Tarilor UE nu a vrut sa te intalneasca, asa ceva NU a existat pana acum!
    Toti premierii Tarilor membre UE au fost primiti in fiecare Capitala, pentru Discutii in pregatirea Presedintiei Consiliului UE, numai pe Veoprica NU a primit-o NIMENI, d-aia Dragnea a trimis-o la plimbare in tarile Golfului ca sa acopere RUSINEA: NICI o tara membra UE nu vrea sa o primeasca, atunci intreb: cum va sta aceasta analfabeta la negocieri cu liderii tarilor UE cand pe ea NU o baga nimeni in seama?
    Cum va negocia analfabeta asta cu Merkel, cu Macron, cu Tereza May?!
    Pleaca, analfabeto, sluga de infractor!!!

  3. Rezoluția este corectă. S-a trecut la next levăl. S-a renunțat să se mai salveze aparențele. Proprietarul de drept al coloniei, capitalul străin, cel ce deține mai mult de jumătate din activele coloniei s-a hotărât să-și impună decizia direct, să renunțe la vătafii autohtoni care au început să emită pretenții, dorind să numească direct administratorii coloniei dintre trădătorii români care și-au dovedit loialitatea. Este ceva incorect în această decizie?

  4. Mai sunt multi rezistenti care o fac pe aceasta doamna, proasta? Dna Dancila continua sa surprinda pozitiv, multa lume! Orice ar face insa, este negat si rastalmacit de dusmanii romanismului, in frunte cu Klaun!

  5. Nu inteleg aprecierea ca rezolutia PE este una politica cand au votat-o 473 parlamentari printre care deputatii socialisti si cei din grupul ALDE.

    • E simplu, tot ce nu ne convine e „politic”, sau „securist” sau „sorosist”…

  6. Partidele de la guvernare din România, PSD și ALDE, au fost PARASITE de colegii lor europeni din grupurile europarlamentare din care fac parte, Marți, la votul dat, la Strasbourg, de Parlamentul European pentru Rezoluția care condamnă „ intervenția violentă și disproporționată” a jandarmilor la protestul anticorupție din august, de la București, și care îndeamnă autoritățile din România să se opună Dezincriminării Corupției.
    PE a adoptat marți Rezoluția care condamnă violențele jandarmilor, cu 473 de voturi PENTRU, 151 împotrivă și 40 de abțineri, din totalul de 749 de membri ai PE.

    Din grupul S&D(din care fac parte europarlamentarii PSD), 133 de europarlamentari, inclusiv liderul grupului, Udo Bullmann(Germania), au votat PENTRU rezoluție.

    În schimb, IMPOTRIVA rezoluției au votat numai 23 de europarlamentari ai grpului S&D, din care 11 sunt de la PSD(sau aleși pe lista PSD): Victor Boştinaru, Andi Cristea, Doru Frunzulică, Dan Nica, Ioan Mircea Paşcu, Emilian Pavel, Răzvan Popa, Claudiu Tănăsescu, Claudia Țapardel, Gabriela Zoană și Maria Grapini(aleasă pe lista PSD, dar face parte din Partidul Puterii Umaniste, al lui Dan Voiculescu).

    De la grupul european ALDE, 50 de eurodeputați au votat PENTRU rezoluție, inclusiv liderul grupului, Guy Verhofstadt și președintele Alde Party, Hans van Baalen.

    ÎMPOTRIVA rezoluției au votat doar 7 membri au grupului european ALDE, din care 3 români: Norica Nicolai, Renate Weber (ambele de la ALDE România, partidul lui Tăriceanu) și Mircea Diaconu.
    Împotriva rezoluției a votat și europarlamentarul Ramona Mănescu. Ea figurează încă pe lista de vot ca fiind din partea Partidului Popular European(PPE), însă în luna august a demisionat din PNL și s-a înscris în partidul ALDE, al lui Tăriceanu.

    Veorico, pleaca la Videle si preda Lucru manual sau Cuisine!

  7. Judecătorul Cristi Danileţ arată, într-un mesaj postat marţi pe pagina sa de Facebook, după publicarea Raportului MCV de către Comisia Europeană, că Recomandările acestui Raport sunt OBLIGATORIU de implementat în România, potrivit chiar deciziilor Curţii Constituţionale.
    Judecătorul Cristi Danileţ arată, într-un mesaj postat pe Facebook că, potrivit Deciziei nr. 2/2012 a Curţii Constituţionale a României, recomandările raportului MCV sunt obligatorii pentru autorităţile române.
    „Înainte ca cineva să spună o prostie, reamintesc că Recomandările MCV sunt OBLIGATORIU de implementat în România, în virtutea normelor constituţionale.
    O spune însăşi CCR în Decizia nr. 2/2012 la pct. IV”, a scris magistratul „Or, calitatea de membru al Uniunii Europene impune statului român OBLIGATIA de a aplica acest mecanism şi de a da curs recomandărilor stabilite în acest cadru, în conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin (4) din Constituţie, potrivit cărora „ Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2)”, se arată în decizia CCR menţionată.

    Reamintesc cum URLA PSD catre Johannis sa o DEMITA pe dna Kovesi invocand OBLIGATIVITATEA Deciziilor CCR!
    Or sa URLE si acum?!
    NU!
    Nici Antena 3 NU va urla!
    Rusine!

    Veorico, du-te!!

  8. Explicatiile tin de justificarea regimului, incercarea de a salva aparentele in interior si de a pastra status-quo. Mesajul pare a fi pentru categoria de sustinatori de-ai Pesedeului definita in urma cu vreo trei decenii de Brucan.

  9. Ca de obicei , lili este foarte informatà si militàroasà : dà ordine pe care trebuie sà le execute primul ministru! Macovei,Muresan au luat exemplu de la presedintele tàrii care cere a cincea oarà demiterea guvernului României , acest „accident al democratiei”! Dacà Presedintele insultà guvenul , dacà partidul care îl sustine (PNL) numeste Gubernul „derbedei politici” , „gascà de interese” , la ce sà ne asteptàm de la unii europarlamentari?

  10. Asa a fost tot timpul. MCV este o maciuca politica care de la inceput s-a folosit ca mijloc de santaj si extorcare, folosot impotriva intereselor romanesti si ptr interesele strainilor! TOT TIMPUL a fost asa, indiferent ca au guvernat aia de la dreapta (PDL) sau cei de la stanga. Problema este ca ptr microinterese electorale, politicantii romanesti se acuza cu voiosie ptr aceste acuzatii, uitand sa fie ROMANI si sa apere interesele ROMANIEI!!!
    Ma uitam zilele trecute la stirile de pe un post TV din Germania. Au iesit oamenii sa protesteze ptr statul de drept (!!), egalitatea in fata justitiei (!!), acuzand statul (justitia germana) ca pe migrantii interlopi, delincventi ii judeca cu maxima indulgenta, ca foloseste dubla masura, cateodata refuzand chiar sa inregistreze plangerea vatamatului daca este acuzat un migrant. I-a intrebat cumva UE pe nemti ce este ASTA?!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.