Mâna albă (11) în acest oraș, unde au fost puse chiar în acel timp bazele celor mai importante reglementări juridice și unde justiția era atât de des călcată în picioare, acum fiecare casă, fiecare cetățean se aflau Ia cheremul bunului plac al celor ce treceau pe acolo. Score: 0,28
Polițiștii rupți în fund se revoltă Omul legii susține că, de multe ori, și-a petrecut „jumătate din program cu pantalonii la dungă specifici CFR, rupți între picioare și nu numai“. Score: 0,28
SF politic-Partidul Temporal a încurcat borcanele Se ridică în picioare, scoase din sacul de voiaj pistolul de artificii şi înaintă spre piaţa satului. … Marele vrăjitor i se aruncă la picioare, iar regele african îi întinse sceptrul puterii fără să-l privească în ochi. Score: 0,29
Mâna albă (7) Ef, arătarea călare pe o fiară cu opt picioare, personificarea foametei, a fierului sabiei, a focului și a epidemiilor, reprezenta și în Regatul Aksum întruchiparea flagelului și, totodată, a fricii paralizante față de el. Score: 0,27
Louis Dupré. Atelierul călătorului Princesa Elena este reprezentată în picioare, într-o atitudine grațioasă. … La „Muzeul Vârstelor” puteți admira două cromolitografii după Louis Dupré, cea care o înfățișează pe Domnița Elena Șuțu și portretul în picioare al lui Mihail Suțu. Score: 0,90
Mâna albă (5) în „Minunile Orientului” a lui lulianus Solanus există, printre alte ciudățenii, și un animal cu o mulțime de picioare copitate și cu patru capete de cal. Score: 0,29
Care-i șmecheria cu numărul morților? Nu urlau, nu spărgeau geamuri,nu înjurau, nu dădeau cu picioarele în uși. Score: 0,27
Mâna albă (1) …inițiatice, incubo, o anume ladă care circulă de la un personaj la altul și dintr-un răstimp al istoriei în altul, Ef cel cu 77 de chipuri, „arătarea călare pe o fiară cu opt picioare” etc., toate sau aproape toate finalmente „poetice”. Score: 0,27
Dumnezeul bisericii muștării, sau ”Feericirile după popa DJ Loredan dă la Crucești” Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Score: 0,27
Antena 3 a dat-o iar în bară Medicul se confruntă momentan cu nişte dureri foarte mari, dureri cauzate de o coxartroză pe care el a lăsat-o, a dus-o pe picioare cum s-ar spune, atâta timp cât a putut. Score: 0,28
Oul de Aur (67) Un oraș atît de mare, cu clădiri încă în picioare, dar nelocuite, cu temple, unele încă nedărîmate, însă pustii, cu străzi lungi pe care locuia un singur suflet. … Doar legătura inexpugnabilă dintre cele două perechi de ochi îl ținea în picioare. Score: 0,28
Radu Ciobotea, la un adio! Ducea pe picioare o boală mai veche, dar nimeni nu se aștepta să ne părăsească atît de repede. Score: 0,28
Oul de Aur (65) Dar era din nou întreg, pe picioarele lui, dorindu-și mai mult decît oricînd să se poată ascunde într-o văgăună numai a lui, unde să crească animale și unde – cine știe cum – să apară într-o zi și Țipor. Score: 0,27
De ce zice Firea: „Mirajul dreptei unite a durat 6 luni” „Cât de scurte sunt picioarele minciunii PNL – USR/Plus! Score: 0,28
Europa arde, liderii UE se ceartă …deși la întâlnire erau prezenți trei lideri cu același rang diplomatic; Michel și Recep Erdoğan s-au așezat pe cele două scaune, lăsând-o pe Ursula von der Leyen în picioare. Score: 0,27
Gheorghe Piperea: principiul subsidiarității Iar statele și politicienii „interni” s-au grăbit să pună la picioarele CE aproape toate atribuțiile strategice în domeniul „luptei” contra plandemiei. Score: 0,27
Cine i-a adunat pe toți? Povestea lui cu casa înregistrată pe numele copilului său abia ridicat în două picioare, în ciuda faptului că este de rîsul urbei, al Moldovei și al României, nu îl clintește un milimetru. Score: 0,27
Oul de Aur (60) Altele erau lucrurile la care se gîndeau oștenii: în noaptea aceea, la Châlons, în grajdul unui țăran, se născuse o vițea cu șapte picioare. Score: 0,27
SF politic-Un tren cu politicieni a deraiat dincolo de Chitila Eu, ce să zic, am fost la Chitila să salvez politicienii, erau acolo, buluc, poporani de toate felurile, trăgeau politicienii afară din trenul avariat, îi trăgeau de cap, îi trăgeau de picioare, mare comedie, n-a murit nimeni cu adevărat. Score: 0,27
Oul de Aur (57) Trupul i-a fost batjocorit și oamenii se călcau în picioare pentru a mai ajunge să urineze pe el. Score: 0,28
Oul de Aur (56) Acesta era, însă, un barbar ce ținea mult la curățenie și era chiar convins că a omo- rît una dintre ființele acelea dizgrațioase pe care femeile le strivesc sub picioare, iar copiii le vînează ca pe niște trofee. Score: 0,27
Navalnîi s-a sucit. Ce-a pățit? quot;Îmi pierd sensibilitatea în părţi din mâini şi din picioare (.. Score: 0,28
SF politic Androizii americani se iau la trântă în România cu androizii ruși Au argint viu în picioare, ce să zici. Score: 0,27
Războiul banilor între liberali şi Clotilde Armand Potrivit sursei citate, consilierii PNL de la Sectorul 1 „nu vor gira nesocotirea deciziei unei instanțe și nici călcarea în picioare a legii”. „ Score: 0,27
„Coaliția Haosului ne aruncă din lac în puț” USR-ul s-a retras cu coada între picioare, arătând încă odată că sunt foarte buni scandalagii și că dau mai mult din gură decât să rezolve problemele românilor”, transmite Paul Stănescu. Score: 0,28
Concluzia Agenției Europene a Medicamentului despre vaccinul Johnson & Johnson! …prezintă oricare dintre următoarele simptome în cele trei săptămâni de la vaccinarea cu vaccinul COVID-19 Janssen: dificultăți de respirație, dureri în piept, umflarea picioarelor, dureri abdominale persistente, simptome neurologice, cum ar fi dureri de cap severe și persistente sau vedere încețoșată, mici pete de sânge sub piele dincolo… Score: 0,28