Ce este acela un android? Asta-i întrebarea care ne moleșește din punct de vedere istoric, zice Temistocle Popa, revigorat dintr-un nou superluminic exact pe strada Mântuleasa. Madam Calomfirescu zice c-a văzut un android rus furișându-se pe la operă într-o acțiune de spionaj fără precedent. Nu-i așa, strigă Agamița Dandandino, acela era un android american într-o acțiune de spionaj de mare anvergură. Și uite-așa ne inflamăm noi în timp ce istoria trece valvârtej dincolo de noi. Noi, cu ale noastre. Temistocle Popa îl invocă pe Emil Cioran. Ar fi bun și boierul Andrei Pleșu și derbedeul de Mircea Dinescu. Să vină ei să ne explice cum stă treaba cu rușii și americanii pe teritoriul țării noastre dragi.
Agamița Dandandino, care se trage din niște fanarioți sadea, scăpătați, își dă în continuare ifose, pe Calea Victoriei bate o briză de război balcanic, miroase a praf de pușcă de la o poștă. Emil Cioran nu vine, e prins cu niște treburi importante la Paris unde Emmanuel Macron l-ar fi invitat la un dineu. E bine că ai noștri sunt pe cai mari în divizia internațională. Între timp, Rusia se rățoiește nasol la Joe Biden dar se pare că industria rusă e cam pe chituci potrivit unor surse demne de încredere. Deocamdată, uite, laptopul pe care-l tot cară cu el Temistocle Popa a fost virusat de androizii ruși care și-au făcut mendrele cumva și prin Londra, pe Twitter și pe Facebook. Androizii americani nu se lasă mai prejos, dau o lovitură digitală în serverele din Chitila.
Trec niște flotile ruse urmărite de niște flotile turcești pentru că și Turcia are un chef nebun de războială ca să pună ea mâna pe nu știu ce teritorii, undeva, mai încolo, dincolo de strâmtoarea Bosfor. Noi, ce să zicem? Noi vrem să definim în cele din urmă ce este acela un android. Păi cam așa e, țara arde și baba se piaptănă. Noi nu putem pleca la răzbel cu androizii americani și cu androizii ruși dacă nu definim agresorul. Deci, oameni buni, ce este acela un android? Ne batem capul, uite-așa. Vine și Bebe de la Arsenal, și Gore, de la depoul de tramvaie, vine și Prescură, mic agitator electoral. Peste tot prin București mișună sute și sute de androizi. Când să prinzi unul, țuști, l-ai scăpat. Au argint viu în picioare, ce să zici. Dar până să ne lămurim cu definiția, ne sună nu știu care de la Academie. Zice că android se scrie cu i din a. Noi? Noi cădem lați de uimire. Temistocle Popa își revine primul dar, când să-și revină, pleosc, îi trage o pleaznă peste bască un android american. Androidul american rânjește nasol la noi, ptiu drace, face madam Calomfirescu.
Trece în mare viteză și un android rus care ne zice niște măscări, rușinică. Europa o ia razna. China o ia razna. Australia o ia razna. Pretutindeni pe planeta noastră, androizii își iau nasul la purtare. E o înghesuială androidală, mamă, mamă. Acum să vezi că ăștia, îndată ce se împacă Rusia cu America, or s-o țină pe-a lor, își fac partid și cine știe ce bazaconie mai vine pe capul nostru. Dar, vedeți, acesta nu este punctul final. Dacă ar fi așa, textul ăsta ar fi o gogoriță, o pompadură, o pierde-vară. Așa că trebuiește, se înțelegește, să facem o corecție filozofică. Căci pe noi, înainte de toate certurile geopolitice ne preocupă soarta Universului din punct de vedere filozofic. Ce ar fi însă Universul? Oare nu e cumva o frumoasă şi tragică ficţiune de trebuinţă profundei noastre raportări la existenţă? Nu este el verb şi nu substantiv? Nu este el o existenţă a textului sau a texturii?
Dar ce poate fi existenţa? Carnavalul simţurilor? Beţia ideilor? Oare nu ar trebui să depăşim această stare enciclopedică şi să ne avântăm navigând plin de curaj mai departe? De ce e bun un Univers izvorât dintr-o stare punctuală şi nu unul vălurit dintr-o mulţime de puncte vălurite şi ele? De ce ne-ar fi de ajuns un univers spânzurat într-o singularitate şi nu un univers vălurit în el însuşi şi mai mult decât atât? Sigur, spiritele auguste şi academiile gomoase vor susţine sus şi tare că nedescoperindu-se neomogenitatea universului acesta va fi fiind omogen. Dar dacă renunţăm la această idee încercând să găsim nu calitatea sau adverbul ci mai cu seamă dinamica universului? Ce ar fi dinamica? Procesualizarea prin verb.
Renunţarea la statutul iluzoriu de spectator şi acceptarea unei mişcări bănuite dincolo de staticul care defineşte, eronat, acest Univers. Dar ce este oare acest Univers? E identificabil prin Big Bang? E identificabil prin construcţiile noastre rigide? Să nu fie oare Big Bang tocmai esenţa parşivă a staticului? Şi nu suntem chiar noi înşine arestaţi într-un static imposibil şi tembel? Mai degrabă Ipostaza pare să fie pe înţelesul nostru profund, dorit, imaginat, căutat.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.