Universitatea din Innsbruck. Atac cibernetic de amploare! Studenţii au fost îndemnaţi să fie atenţi la tentativele de phishing şi să raporteze orice activitate suspectă. Score: 0,25
Alertă în Germania și Austria Ofițerii de poliție au verificat duminică vizitatorii catedralei, după cum a raportat un reporter dpa. … „Bild” a raportat și despre o arestare în Germania. Score: 0,25
Opoziția protestează la Belgrad. Rusia avertizase asupra pericolului Mai aproape de miezul nopții, un corespondent TASS a raportat că poliția i-a dispersat pe demonstranți. Score: 0,25
China a pierdut anul acesta „războiul împotriva poluării” "2023 marchează primul an în care nivelul mediu naţional de (particule fine) PM2,5 în China a crescut în raport cu anul precedent" începând cu acea dată, relatează acest studiu realizat de un institut independent, Centrul de cercetare privind energia şi aerul curat. Score: 0,25
Viermii de la Academia de Poliție. Lanț de neglijențe După aceste incidente, Corpul de Control al MAI a constatat mai multe disfuncţionalităţi şi neconformităţi privind respectarea procedurilor pentru asigurarea stării de sănătate şi a condiţiilor igienico-sanitare, a gestionării şi raportării evenimentului, precum şi în privinţa exercitării controlului intern managerial. Score: 0,26
Factura de energie va ajunge cu întârziere. Anunțul oficial Ca urmare a limitărilor temporare, factura de energie electrică şi/sau gaze naturale va fi emisă şi va ajunge la clienţi la o altă dată decât cea obişnuită, respectiv în a doua parte a lunii februarie, iar termenul de plată se va raporta la momentul emiterii facturii. Score: 0,25
PROCESUL O dramă evreiască (13) …cu celelalte, dar nici într-un caz un abstinent; domnul Löbl este foarte atent cu sănătatea sa și consideră o problemă de igienă să aibă de două ori pe săptămână raporturi sexual Asta l-a învățat răposatul lui tată, iar domnul Löbl, la rândul lui, l-a dus pentru prima oară pe fratele mai mic, pe bietul Gustave, la un stabiliment… Score: 0,25
Bolojan, subvenționare cu până la 1.000 euro lunar a medicilor care se vor stabili în mediul rural Concret, în condițiile în care există comune fără niciun medic de familie, dar și comune unde numărul medicilor de familie este insuficient raportat la populație ori la suprafață, CJ Bihor „va aloca în fiecare lună niște bonusuri financiare, pe o perioadă de 2-3 ani de zile (.. Score: 0,25
Cea mai mare metropolă franceză care trece la transport gratuit În 2019, înaintea crizei sanitare COVID-19, numărul călătoriilor din acest oraş francez, renumit pentru dezvoltarea reţelei sale de tramvai, era de aproape 84 de milioane, potrivit unui raport publicat în 2023 de filiala regională a Curţii de Conturi. Score: 0,25
Armata ucraineană schimbă tactica Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un think-tank din SUA, a admis joi în raportul său zilnic că trupele ruse au avansat uşor în direcţia acestui oraş. Score: 0,25
Amenințare uriașă pentru speciile sălbatice din Antarctica "Este probabil ca virusul HPAI H5 să se răspândească în continuare în rândul faunei din Antarctica, putând infecta cele 48 de specii de păsări şi 26 de specii de mamifere marine care locuiesc în această regiune", a precizat OFFLU în raportul său de joi. Score: 0,26
Dreptul copilului la sănătate și bunăstare, doar cu acordul părinților Dincolo de conținutul legii și de interpretarea acesteia în raport cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, devine dificil să negăm valul de statistici, de dosare penale, de știri care nu fac altceva decât să dovedească nevoia… Score: 0,25
Procurorii își apără independența în ”jaful vaccinurilor”. Drulă, invitat să-și vadă ”limitele” Afirmaţiile antemenţionate depăşesc limitele unor critici admisibile şi constituie, în mod evident, elemente de natură a afecta autoritatea de care procurorii trebuie să se bucure în exercitarea funcţiei, prin acreditarea ideii că ativitatea d eurmărire penală este aservită unor scopuri politice”, se mai arată în raport. Score: 0,25
Retrospectivă 2023, anul rotativei. Când socoteala, de acasă, a finanțelor… Şi asta în condiţiile în care ţara are are cele mai mici venituri bugetare raportat la PIB din Europa, 27%. Score: 0,25
Pensionarea anticipată, mult mai dificilă Valoarea pensiei anticipate, după legea pensiilor, se va stabili prin diminuarea drepturilor pentru limită de vârstă, în raport cu stagiul de cotizare şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare. Score: 0,25
Kim Jong Un: Phenianul va riposta cu arma nucleară Coreea de Nord nu va ezita să răspundă cu arme nucleare dacă va fi "provocată" în acest fel, a declarat liderul Kim Jong Un, potrivit comentariilor raportate joi de presa de stat, informează AFP. Score: 0,25
Netanyahu, neclintit: ”Să se predea sau să moară” Într-un comunicat, Ministerul Sănătăţii a raportat că atacurile aeriene au făcut "12 martiri şi zeci de răniţi, inclusiv copii şi femei, care au fost recuperaţi dintre dărâmături după ce case şi o moschee au fost vizate, la câteva sute de metri de spitalul kuweitian" din Rafah. Score: 0,25
„Austria a pierdut şi ultima bucăţică” …interesele României şi să impună pe plan european respectul pe care îl merită românii din ţară şi din diaspora", a adăugat europarlamentarul USR, care a fost co-raportor al ultimei rezoluţii a PE privind aderarea României la Schengen. Score: 0,25
Adrian Severin: Autismul neoconservatorilor atlanto-centrici De ce să îi atace, când nu are nici un fel de pretenții teritoriale în raport cu ei și nici un fel de litigii economice de tranșat cu ei?! Score: 0,25
Studiu. Creștinismul, în creștere la nivel mondial o creștere mai lentă în raport cu populația mondială (cu 1,18%). Score: 0,25
Bugetul de stat – un nou scandal. „Din respect pentru profesorii români” Marţi, comisiile reunite de buget-finanţe au dat raport favorabil celor două proiecte, iar în plen au avut loc dezbaterile generale. Score: 0,25
Corectarea deficitului, „multă demagogie”: Cine să suporte povara? Economia României a încetinit în partea a doua a acestui an iar creşterea reală a PIB va fi probabil în jur de 2%, sub cea prognozată, se arată în Raportul de analiză a convergenţei "România – Zona Euro MONITOR" nr. Score: 0,77
Cum pot conduce șoferii cat. B unele motociclete …de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile și pentru motociclete cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1, cu condiția ca deținătorii permiselor să aibă vârsta de minimum 24 de ani împliniți, o experiență de cel… Score: 0,25
În România, încă se mai moare de COVID-19 În săptămâna 11 – 17 decembrie, au fost raportate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică 11 de decese – 6 bărbaţi şi 5 de femei. Score: 0,25