Actualitate Extern „Magnifica Humanitas”, enciclica istorică a Papei Leon al XIV-lea cu privire la etica și pericolele AI va fi publicată azi Astăzi, educaţia nu este suficientă. Score: 0,30
Actualitate Educaţie Video Ministrul Educației, Mihai Dimian, răspuns pentru un învățător care a suferit un AVC din cauza burnoutului „În prezent se dă un spor de neuropsihic” VIDEO Acesta a subliniat că răspunsurile de natură strict individuală nu sunt suficiente pentru a gestiona o problemă din ce în ce mai extinsă în sistem. Score: 0,30
Sănătate Social „Sănătatea nu se construiește prin gesturi spectaculoase” – INTERVIU cu medicul Radu Țincu În realitate, multe dintre comportamentele cu impact major asupra sănătății sunt accesibile: mersul pe jos, somnul suficient, hidratarea, reducerea alimentelor ultraprocesate, gătitul simplu acasă, controalele medicale făcute la timp și limitarea expunerii la alcool, tutun sau alte substanțe nocive. Score: 0,31
Editorial Teren neutru Surpriza vine de la „Vocea României” …aşa, care tot vin, de luni şi luni de zile, de la Chişinău (vehiculând şi un soi de superioritate de inspiraţie brejnevistă faţă de România, care nu ar fi, zice-se, suficient de radicală din această perspectivă, deşi, fie vorba între noi, spionul Alexandru Bălan nu prin Bucureşti era un foarte mare şef), nu se potriveau absolut deloc… Score: 0,29
Cultură Actrița Nicoleta Lefter: Maternitatea m-a făcut să-mi privesc profesia foarte diferit Multe dintre ele simțeau că societatea le obligă implicit să aleagă între a fi o mamă suficient de bună și o artistă suficient de dedicată. Score: 0,31
Economie Tot mai multe firme intră în vizorul ANAF din cauza prețurilor de transfer Miza reală apare în momentul în care ANAF consideră că dosarul este incomplet sau că tranzacțiile nu sunt suficient justificate. Score: 0,30
Economie Ce înseamnă pentru firmele românești noua platformă SAFE lansată de Guvern Iar procesul trebuie să fie suficient de simplu încât să nu se transforme într-o nouă birocrație digitală. Score: 0,30
Actualitate Economie EXPLAINER SMR Doicești și energia la triplu preț. România, pionier sau cobai? Faptul că sunt „mici” este însă relativ, energia produsă de un astfel de reactor fiind suficientă pentru a alimenta 300.000 de locuințe. Score: 0,29
Actualitate Lifestyle Penélope Cruz, întruchiparea frumuseții absolute pe covorul roșu A oferit câteva selfie-uri, autografe și zâmbete, suficient cât să electrizeze publicul care o aștepta de ore întregi. Score: 0,30
Actualitate Recomandările editorilor Cristina Trăilă critică dur managementul proiectului SMR Doicești: „Un proiect strategic nu poate funcționa pe bază de grabă politică” Premierul Ilie Bolojan a atenționat că au trecut 4 ani de la demararea proiectului și s-au facut cheltuieli consistente fără ca proiectul să fie suficient de matur pentru a fi transmis băncilor americane și agențiilor guvernamentale americane susținătoare implicate”, a menționat făcând referire la liniile de… Score: 0,30
Actualitate Economie Bolojan, măsuri pentru pentru deblocarea rețelelor de energie ale ANRE Această realitate ne-a condus la concluzia potrivit căreia garanția de 5% nu a fost suficientă pentru a separa proiectele care blochează capacitate, fără intenția clară de a o valorifica. Score: 0,30
Actualitate Extern Republica Moldova, nou acord cu FMI și speranțe europene Not found: suficient Score: 0,29
Actualitate Politică Președintele atacă la CCR legea prin care crește cota de ucidere a urșilor E nevoie să se demonstreze că populația de urs brun este excesiv de numeroasă, iar „alte soluții de păstrare a echilibrului ecologic și siguranței populației nu sunt suficiente”. „ Score: 0,32
Actualitate Extern Recomandările editorilor UE caută omul care să vorbească direct cu Putin, iar numele Merkel revine surprinzător în joc În capitalele europene se discută tot mai apăsat despre nevoia unui „șoptitor” pentru Kremlin — o figură politică suficient de puternică și credibilă încât să poată vorbi direct cu Vladimir Putin. Score: 0,30
Extern Cazul Thomas Massie: simplă răzbunare politică sau un test al democrației? Trump a fost singurul suficient de naiv ca să accepte asta”, a spus reprezentanta democrată Pramila Jaypal, la conferința J Street. Score: 0,29
Extern Republica Moldova: războiul pentru unificarea cu România, campanii de dezinformare și vise europene De asemenea, aceasta a declarat că Parlamentul European a adoptat o poziție pentru următorul buget multi-anual al UE, cerând fonduri de preaderare suficiente și dedicate pentru R. Score: 0,29
Justiție Dezbateri finale în dosarul 10 August. Faptele se prescriu peste câteva luni Verdictul, așteptat cu interes major După încheierea dezbaterilor, Tribunalul Militar București urmează să rămână în pronunțare și să stabilească dacă există suficiente probe pentru condamnări sau dacă acuzațiile vor fi respinse. Score: 0,30
Economie Recomandările editorilor La ce ne ajută scăderea PIB-ului? Mugur Isărescu a explicat ce se întâmplă cu inflația, cursul valutar și recesiunea Acesta este de părere că povara fiscală este suficient de ridicată, iar executivul ar trebui să mai umble, acolo unde se poate, la cheltuielile din administrația publică. Score: 0,29
Politică Obiectivele culturale din PNRR „pot fi expuse riscului de depășire” a termenului inițial. MIPE a cerut prelungiri. Ultimele date …excepții; 14 șantiere înregistrează un progres fizic între 50–75%, fără situații de blocaj grave, cu o mobilizare adecvată a beneficiarilor și contractorilor, dar cu suficiente incertitudini rămase, având în vedere timpul foarte scurt rămas pentru implementare; 46 de șantiere înregistrează un progres fizic sub 50%, categorie pentru… Score: 0,30
Economie Sindicatul „MIPE Normalitate”: Atragerea fondurilor europene este în pericol 38/2026 permit detașări indiferent de nivelul funcției sau de specialitate, ceea ce poate crea premisele unor măsuri discreționare, fără garanții suficiente privind competența profesională și protecția funcției publice. Score: 0,30
Editorial Teren neutru Un an de președintele Dan: o avanpremieră Vrea menținerea direcției pro-occidentale, vrea să țină PSD în această tabără și este suficient de realist în legătură cu realitatea din Parlament, fără a-și propune să dea semnalul la racolări de parlamentari. Score: 0,29
Politică Grindeanu îl amenință pe Bolojan: Aprind lumina în fiecare oră despre lucrurile pe care le-a făcut domnia sa Replica despre „aprind lumina în fiecare oră” transmite că ar avea suficiente argumente/episoade din trecutul politic al lui Bolojan pe care le poate expune public. Score: 0,30
Extern Recomandările editorilor Din nou război? SUA au întrebări, Israelul certitudini Dacă ar fi îmbogățit în continuare, ar putea fi suficient pentru construirea mai multor arme nucleare. Score: 0,29
Editorial Vocea conservatorilor Pașaportul rusesc, arma tăcută a Kremlinului. De ce decretul pentru Transnistria lovește Republica Moldova și privește direct România Nu este suficientă indignarea diplomatică. Score: 0,29
Actualitate Economie Cât trebuie să câștigi ca să iei un credit de 100.000 de euro în 2026: dobânzi, rate și soluții avantajoase Ce faci dacă venitul tău nu e suficient pentru a accesa 100.000 de euro? Score: 0,30