Risc de implozie. Lumea va plăti Încă o chestie de bucătărie cu ingrediente magice și secrete – Ziarul financiar de azi se întreabă dacă prospectul de emisiune are în vedere cifra totală de afaceri a celor 25 de SPV-uri ale One United, care este de doar 69 de milioane de lei, sau toate veniturile, care sunt de 542 de milioane de lei. Score: 0,27
28 iunie 1883, ziua neagră a presei românești Fără să bănuiască ce i se pusese la cale, Eminescu soseşte cu trăsura acasă la Maiorescu, avînd sub braţ ziarul „Timpul” din acea zi (datat, conform obiceiului vremii, o zi mai tîrziu), în care publicase articolul – ce ironie tragică a sorţii!- „ Score: 0,27
Schimbările climatice afectează creditele bancare Conforrm Ziarului Financiar, până la finalul acestui an, vor fi trei iniţiative în acest sens, după cum spune el, iar una dintre ele este şi o schimbare legislativă. Score: 0,27
Infracțiunea de dizidență …referitoare la prelungirea stării de alertă, articole care introduceau discriminarea pe criterii de vaccinare, pe ușa din dos), altul, în care citam și comentam un articol din Ziarul Bursa referitor la riscurile vaccinului cu ANRm, articol bazat, la rândul său, pe un studiu oficial făcut de un medic canadian și publicat în presa canadiană. … Score: 0,27
Dorin Tudoran – Valaștok (V) 25 iunie 2004) Peste doi ani, renunțam la rubrica pe care o semnam în Ziua în semn de protest față de componente inacceptabile ale campaniei care începuse să fie purtată în paginile ziarului împotriva dlui Tismăneanu. Score: 0,27
De ce se umflă piaţa imobiliară, în loc să se prăbuşească, şi încotro se îndreaptă? Despre cauzele acestor scumpiri se creează un consens, scrie Ziarul Financiar. Score: 0,27
Avocatul Piperea acuză cenzură: „Nu voi accepta această absurditate totalitară” …referitoare la prelungirea stării de alertă, articole care introduceau discriminarea pe criterii de vaccinare, pe ușa din dos), altul, în care citam ți comentam un articol din Ziarul Bursa referitor la riscurile vaccinului cu ANRm, articol bazat, la rândul său, pe un studio official făacut de un medic Canadian și publicat în presa canadiană… Score: 0,27
București: orașul copilăriei primului mare arhitect român, Alexandru Orăscu Volumul XV, Muzeul Municipiului București, 2001; Constantin Bacalbașa, „Bucureștii de altădată: 1871-1884”, Volumul I, Editura Ziarului „Universul”, București, 1935; Emanuel Bădescu, „De toate din vechiul București”, Editura Vremea, București, 2013. Score: 0,27
Interzicerea civilă a lui Eminescu – Episodul 7 Mihai Brăneanu era redactorulșef al ziarului România liberă , ultimul la care Eminescu colaborase (noiembrie 1888 – ianuarie 1889). Score: 0,27
Câți bani au strâns românii la pensiile private Circa 7,7 milioane de salariaţi români sunt participanţi ai fondurilor Pilon II, scrie Ziarul Financiar. Score: 0,28
Falsele procese despre Grupul Etnic German Ținta predilectă a fost ziarul Cotidianul, care devenise o platformă de dezbatere a acestui vodevil cu două personaje, FDGR și GEG. Score: 0,27
Interzicerea civilă a lui Eminescu – Episodul 3 Așa cum scrie însuși comisarul, decizia de a îl lua cu forța pe Eminescu dintr-o baie publică s-a bazat pe declarațiile a doi așa-ziși prieteni ai acestuia, care susțineau că fostul redactor-șef al ziarului Timpul „ar fi fost atins d’alienațiune mintală”, și a angajaților băii. Score: 0,27
Revin avertismentele pentru AstraZeneca „În contextul unei pandemii, poziția noastră a fost și este că raportul risc-beneficiu rămâne favorabil pentru toate grupele de vârstă", a declarat șeful grupului de lucru COVID-19 Marco Cavaleri pentru ziarul italian La Stampa. Score: 0,27
Dorin Tudoran – Valaștok (1) Hotărând, în anul 2004, să înceapă colaborarea la ziarul “ipochimenului”, Tismăneanu luase o decizie cu mult înainte de a-i menționa eu, în 2005, cartea lui Dan Voiculescu. Score: 0,27
Biden vrea stabilitate cu Putin și să „recucerească Europa” Trebuie spus că ziarul citat a fost unul dintre cele mai duri contestatari ai lui Trump, iar acum nu scapă nicio ocazie să evidențieze cu majuscule orice reușită a actualei Administrații. … Potrivit ziarului „Washington Post” , Score: 0,28
Atentatul din Arad, un caz cu prea multe semne de întrebare …și pînă la sosirea pompierilor, una care a fost postată de noi în ziarul „Cotidianul” (https://www.youtube.com/watch?v=W86fbTX2A1I&t=63s), cea de-a doua postată de ziarul „Arad Online” (https://www.youtube.com/watch?v=-zVl2h219z4), care au fost ignorate de către anchetatori și care nasc cele mai teribile întrebări: – Score: 0,28
Trianon: primii 101 ani (II) Cum, însă, acestea fuseseră ascunse de funcţionarii ministerului a durat ceva timp până la publicarea lor, unele fiind reproduse inclusiv de ziarul Manchester Guardian, cu tot scandalul de rigoare, în primăvara anului 1918. Score: 0,27
Ion Cristoiu despre cazul Cristache, la „Tu ce zici?“ Ion Cristoiu, Costi Rogozanu și Mircea Canțăr, directorul ziarului Cuvântul Libertății, au fost invitații emisiunii „Tu ce zici?“ difuzată luni după-amiază. Score: 0,27
Angajările fictive, la ordinea zilei (III) LIDER DESIGN SRL servicii de publicitate în ziarul online argument-cs.ro a unui set de 1 banner și 3 advertoriale articole publicitare pe lună, valoare 12.000 lei (tarif lunar 1.000 lei). Score: 0,27
Trianon: primii 101 ani (I) cealaltă – titlul editorialului din ziarul londonez Daily Mail, publicat la 21 iunie 1927 şi scris chiar de lordul Rothermere, proprietar al trustului de presă („Hungary’s place is in the Sun”, sau, mai pe româneşte, „Locul Ungariei e sub Soare“). Score: 0,27
(VIDEO) Scandal-monstru: Ziarist lovit peste față în sediul partidului Deranjati de intrebarile ziaristilor de la Infobraila, membrii camarilei deputatului Alexandru Popa au agresat fizic un jurnalist de la ziarul Infobraila. Score: 0,29
De ce Cîțu? Cristian Hostiuc a rezumat povestea în Ziarul Financiar: ”Dealerii băncilor spuneau atunci că BNR ar fi trebuit să lase cursul să crească peste 4 lei/euro şi să finanţeze economia în lei, cu dobânzi de sub… Score: 0,27
Și aliații se spionează, nu-i așa? O dovedesc din nou rezultatele unei unei vaste anchete efectuate de mai multe canale TV din Suedia ( SVT), Norvegia (NRK), Germania (NDR și WDR), de ziarul nemțesc „Suddeutsche Zeitung” și cotidianul parizian „Le Monde”, potrivit căreia temuta National Security Agency (NSA) s-a racordat la cablurile de telecomunicații… Score: 0,27
Angajările fictive, la ordinea zilei (I) …necesitatea înlăturării subsemnatei de la conducerea postului de radio Radio Reșița, și înlocuirea cu o persoană total obedientă acestora, Sergiu Taban, care deține şi ziarul online Reper 24, care asigură expunerea în spațiul public, EXCLUSIV, a intereselor Luminiței Jivan, lucru care s-a implementat și la postul public de radio. Score: 0,27
O nouă variantă a coronavirusului se răspândeşte cu viteză Acesta se răspândește rapid pe calea aerului, a raportat ziarul online VnExpress, citat de Reuters. Score: 0,27
România, singura țară care a acceptat condiţionalităţi pentru PNRR Întregul pachet alocat României din NextGeneration EU, 29,2 miliarde de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) vine cu condiţionalităţi, sub forma unui plan de reforme în mai multe sectoare, scrie Ziarul Financiar. Score: 0,27