Cotidianul marchează 132 de ani de la decesul poetului național prin publicarea unui serial care conține mărturii suprinzătoare și documente necunoscute despre starea prin care a fost obligat să treacă poetul nostru național
Dosarul judiciar deschis pentru interzicerea civilă a lui Mihai Eminescu în 1883 (nr. 968/1883) se află la finele dosarului nr. 645/1889 în cadrul Manuscrisului 1568 aflat la Arhivele Naționale ale României, Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale (S.A.N.I.C.), Colecția manuscrise. Pe lângă copertă, conține doar patru documente (în total 7 file), însă din acestea rezultă faptul că dosarul inițial a mai cuprins și alte înscrisuri, astăzi pierdute. Din documentele păstrate în arhive nu rezultă dacă dosarul a fost vreodată închis. Începem publicarea cu dosarul din 1883, deși în dosarul de la Arhive primul este cel din 1889; din acest motiv, facsimilele sunt denumite cu numere de la 24 la 31 și nu începând cu 1.
Facsimilele 27-30. Procesul-verbal întocmit de comisarul de poliție care l-a ridicat și dus pe Eminescu la Institutul „Caritatea”; nu se păstrează inventarul menționat în document.
Așa cum scrie însuși comisarul, decizia de a îl lua cu forța pe Eminescu dintr-o baie publică s-a bazat pe declarațiile a doi așa-ziși prieteni ai acestuia, care susțineau că fostul redactor-șef al ziarului Timpul „ar fi fost atins d’alienațiune mintală”, și a angajaților băii. Odată hotărârea luată, faptul că Eminescu s-a împotrivit cu toate puterile arestării de facto a devenit probă a alienării mintale și a necesității internării sale.
În procesul-verbal, comisarul menționează faptul că va dispune înștiințarea familiei din Botoșani a jurnalistului (ceea ce nu s-a mai notat nici măcar la nivel de intenție în dosarul din 1889).
Procesul-verbal este semnat de comisar, cei doi „amici” și trei martori.
Într un post scriptum, comisarul arată cum, împreună cu unul dintre „amici”, a dus obiectele personale ale jurnalistului la domiciliului acestuia și a sigilat camera, de față fiind soția lui Ioan Slavici, Ecaterina, „subînchirietoarea”. Subsemnează aceștia trei.
Relatarea continuă cu o adăugire din 29 iunie, când comisarul, unul dintre „amici” și un avocat au desigilat camera pentru a lua îmbrăcăminte pentru poetul deja internat, de față fiind din nou Ecaterina Slavici. Subsemnează aceștia patru.
Faptul că un comisar al Poliției Statului a putut decide să interneze cu forța un cetățean – cu atât mai mult un fost redactor-șef al ziarului unuia dintre cele două mari partide politice ale vremii, Partidul Conservator – într-un centru psihiatric privat fără a cere avizul superiorilor, al unei instanțe sau al familiei este o dovadă a premeditării acțiunii. Conform Codului Civil din 1864 (ce va fi publicat ulterior), decizia internării sau îngrijirii la domiciliu revenea unui consiliu de familie numit printr-o hotărâre a instanței, nicidecum primului comisar chemat la fața locului. De reținut că peste trei ani, în 1886, chiar dacă s-a încălcat din nou legea, trecându-se peste pasul constituirii și consultării consiliului de familie, Eminescu a fost internat la Mănăstirea Neamț doar după ce „doi doctori în medicină“ evaluaseră starea sa, ce-i drept printr-un simplu consult, la cererea prim-procurorului ieșean. Totul devine clar după citirea însemnărilor zilnice ale lui Maiorescu, unde acesta scria că, după ce a primit un bilet prin care soția lui Slavici îi anunța înnebunirea lui Eminescu, a mers cu Simțion la sanatoriul doctorului Suțu, a cerut să se pregătească o cameră pentru poet, a convenit la plata unei sume lunare, iar apoi l-a anunțat despre acestea pe liderul conservatorilor, Th. Rosetti. În plus, deși la ora 17.30, deci înainte de momentul redactării procesului-verbal, Maiorescu pleca cu trenul din București, el știa deja diagnosticul medicilor: „alienație”1.
Pentru a înțelege apariția doamnei Slavici la Maiorescu acasă dis-de-dimineață, trebuie amintit faptul că Slavici era un invitat frecvent în casa lui Maiorescu și că, trei ani mai târziu, omul politic avea să fie nașul primului copil al lui Slavici, botezat Titu-Liviu.
Documentul semnat de comisarul Nicolescu este datat 28 iunie 1883, ora 7 seara și în primul paragraf se precizează faptul că Eminescu era închis în baie de opt ore, deci din jurul orei 11.00. Pentru a dovedi ca eronate aceste detalii temporale, este suficient să amintim notația de jurnal a lui Maiorescu din aceeași zi, unde preciza că Eminescu l-a vizitat „pe la 10” și urma să meargă la un cunoscut, Simțion, într-o problemă legată de Societatea „Carpații”2, sau memoriile celor care susțin că Eminescu a fost la Capșa în acea zi3.
Transcrierea facsimilelor 27-30
Proces Verbal
Două deci și opt Iuniu 1883 orele 7 séra.
Noi, C.N. Nicolescu, Comisarul secțiunei 18 din Capitală, fiind informat de DD4 Ocășanu și V. Siderescu că amicul lor Dl. Mihail Eminescu, Redactorul d̦iarului „Timpul”, ar fi fost atins d’alienațiune mintală, că s’a dus la stabilimentul de băi din strada Poliției N° 4, de acum opt ore și că, încuindu[-]se în bae pe dinăuntru, refusă a deschide.
Constatăm că la moment am mers la localitate în str. Poliţiei N° 4 la stabilimentul de băi al casei Mitraşevschi, unde am fost informat de omenii de serviciŭ că un Domn se află închis în camera N° 7 şi că le[-]a cerut d̦ece ouă crude.
În urmă, ar fi rugat p’amicul sĕu V. Siderescu să’i aducă o pereche [de] pantaloni negri – negri de tot – ceea ce se realisă acum.
Cu acéstă ocasiune, introducându[-]ne cu mai toţi amici[i] sĕi presinţi aci, am găsit pe nenorocitul M. Eminescu, desbrăcat, silindu[-]se a’nchide uşa, (ca)5 şi avea aerul d’a fi speriat de vederea nóstră în număr de 4 5 persóne, între care şi D. Const. Simţion.
Am d̦is numitului Eminescu, că n’are să sufere nici un desagrament – că trebu[i]e să se calmeze; şi drept rĕspuns se repede la amici[i] sĕi şi la servitorii băei, îmbrâncindu[-]i spre uşe, apoi, aruncându[-]se în baia plină cu apă, stropia p’ori cine s’apropia să’l scótă afară.
Am fost silit să’l îmbrăcăm cu camisolul de forţă şi, astfel, l’am condus institutului „Caritatea” cu concursul Dlor G. Ocăşianu şi Const. Simţion. Luând însă cheia uşei de la bae.
La Caritatea l’am confiat Dlui Dr. Şuţu, rugându[-]l a[-]i da îngrijiri escepţionale.
Apoi, revenind la stabilimentul de băi împreună cu amici[i] sĕi, am constatat că tóte hainele, chiar și ciorapi[i], erau aruncate în apa din bae, şi de tot ce s’a găsit acolo am făcut anexatul inventar, care la semnele acestea „X”, începând de la N° 9 până la 32, indică obiectele găsite în bae.
Acolo găsind și o chee, arătată la N° 19 şi, după opiniunea amicilor sĕi, putând a fi a uşei casei Dlui Eminescu, situată în str. Piaţa Amzei N° 6. – Vom lua dar cuvenitele disposiţii.
Numitul Eminescu are familia la Botoşani. – Vom dispune să fie încunosciinţată.
De cele ce preced, am dresat6 acest proces-verbal semnat de toţi asistenţi[i].
Comisar
C. N. Nicolescu7
Const. Simțion
V. Siderescu Asistenți
G. Ocășianu Mark David
„România Liberă” Johan Paulina
Anna Mitrassewski
P. S. Transportându ne și la camera ce ocupă Dl. M. Eminescu în str. Piaţa Amzei N° 6, am găsit pe subînchirietórea Ecaterina Slavici şi faţă cu Dsa şi cu D. V. Siderescu, deschid̦ând uşa cu cheia găsită în bae, am aruncat în interior tóte obiectele menţionate în inventarul anexat şi, la moment, am și închis uşa, încuind’o şi sigilând’o, iar cheia s a luat de Noi, Comisarul, spre a se înainta cu acest act.
Comisar C. N. Nicolescu
Ecaterina Slavici
V. Siderescu
Astăd̦i 29 Iunie 1883
Noi Comisarul, după stăruința Dlui G. Ocășanu, amicul Dlui M. Eminescu, și în considerație că acest din urmă, rămas gol, am deschis camera sa față cu D. G. Ocășanu, cu Dna Slavici și cu Dl avocat Nica, – și luând d’acolo un costum de haine (jaquet vestă, pantaloni) – și o cămașe, o pereche pantaloni de nópte, am aplicat la locul sĕu cuvenitul sigiliu –
Comisar C. N. Nicolescu
Ecaterina Slavici
Nica
G. Ocășianu
1 Ibidem, p. 191. Notația sa de la 30 mai 1883 – „[La] Eminescu, început de alienație mentală, după impresia mea.” – este semnalată de editor ca fiind făcută ulterior. (Ibidem, p. 187). La 23 iunie nota: „Și Eminescu, care devine, din ce în ce mai evident, alienat. Foarte excitat, sentiment al personalității exagerat (să învețe acum albaneza!), vrea să se călugărească, dar să rămână în București” (Ibidem, p. 189).
2 Ibidem, pp. 190-191.
3 Alexandru Ciurcu, „Eminescu Din amintirile mele”, Adevĕrul, an XXIV, nr. 7937, 17 octombrie 1911, pag. 1-2. Autorul articolului este cel care reia în scris spusele ziaristului Grigore Ventura.
4 Abreviere pentru „domnii”.
5 Cuvânt între paranteze în original.
6 Din fr. dresser, a redacta.
7 Comisarul a semnat și ștampilat fiecare pagină a procesului-verbal.
Dosarele, prezentarea și transcrierea lor au fost recent publicate în volumul Dosarele de interdicție civilă ale lui Mihai Eminescu, apărut la Editura Cartex.
Articolele sunt scrise de Miruna Lepuș.
Sa citim publicistica marelui patriot nationalist M.Eminescu, pentru care a si fost asasinat, si vom intelege ca asa cum tefelistii, sorosistii, corporatistii din ziua de azi au fost scoliti de „valorile” occidentului, asa si tinerii din vremea lui Eminescu au impus formele fara fond invatand tradarea si vanzarea de neam in lupanarele occidentului apostat,iudeomason, antihristic, antinational:
„Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus, totuşi, mâna pe statul român”
„caci acest tineret s-au fost dus într-o tara bolnava în privirea vietii sociale”
„astfel vin patura dupa patura în tara noastra, cu ideile cele mai ciudate, scoase din cafenelele frantuzesti sau din scrierile lui Saint-Simon si alte altor scriitori ce nu erau în toate mintile”
„Bãtrânii aveau gurã de lup si inimã de miel; au venit liberalii cu gura de miel, plinã de cuvinte amãgitoare, dar cu inima de lup”
„Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională…”
„Am admis legiuiri străine?
Ei bine nu le-am admis pentru român, cu trebuinţele căruia nu se potriveau.Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice,de care planta autohtonă moare…”
„Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului”
“Am fost meniti sa ajungem zilele acestea de ticalosie, în care tara se înstraineaza pe zi ce merge în gândire si-n avutul ei…”
„Astfel cu articolul 44 al Tractatului de la Berlin, care nu era numai o cestiune de încetăţenire, ci era de-a dreptul declararea României în teritoriu neutru, colonizabil cu toate seminţiile”
Eminescu este oubit de romanii adevarati. Iubirea vine din ceva paranormal cum ar fi campul energetic al aceluias popor.
Strainii nu inteleg asta. Pentru ei nu exista.
Strainii nu inteleg ca stramosii nostrii vin printre noi sa ne ajute la greu.
Asasinarea lui Eminescu inseamna un pumnal infipt in inima poporului romin ! Poporul roman inseamna astazi cel mult zece milioane de oameni prin venele carora curge singe pur romanesc . Restul de pina la peste douazeci de milioane sint cei veniti din toate colturile barbare ale lumii si urmasii lor . Acestia din urma sint majoritarii faunei politice de astazi , specimene degenerate de la care sa nu ne asteptam la nimic bun pentru natiune si tara . Eminescu a spus toate astea destul de clar si explicit , ca un bun patriot si jurnalist de exceptie ! Dusmanii lui Eminescu nu puteau fi decit dusmanii natiunii romane , tradatorii josnici, dispretuitori de neam si tara !