Pe vremuri, băncile, investment bankerii și publicul investitor considerau investițiile imobiliare afaceri cu cel mai înalt grad de risc. În special în vremuri ca astea riscul este enorm – lumea a stat acasă în pandemie circa un an și 4 luni, iar imobilele de birouri s-au depopulat masiv, în plus piața fiind inundată de alte și alte imobile de birouri, de parcă Bucureștiul ar fi devenit peste noapte Mecca afacerilor, precum și de imobile rezidențiale, care se scumpesc de parcă lumea s-ar îmbulzi la ultimele bilete pentru trenul care pleacă înspre castelul Vrăjitorului din Oz.
Numai naivii și intermediarii interesați nu sesizează riscul de implozie a pieței -exact așa cum s-a întâmplat în 2008, de altfel, de unde concluzia mea că lumea nu învață niciodată nimic din istorie.
Și lumea va plăti.
Nu vor plăti infractorii din bănci și consultanții lor. Lumea va plăti. Plătitorii de taxe și deponenții de economii în bănci vor plăti.
E, și cu tot acest risc, o companie de dezvoltări imobiliare se listează la bursă. Sunt declarate subscripții ale populației de 350 de milioane de lei într-o singură săptămână. Nu știu încă ce sume au investit fondurile de pensii administrate privat (pilonul II), dar sunt sigur că vom afla. Peste vreo 6 luni, când vor fi apărut deja problemele… Sunt sigur, de asemenea, că s-a folosit o ancoră investițională, așa cum s-a întâmplat în cazul companiei securiste digi comunication, unde BERD și trei fonduri de pensii au subscris câteva zeci de milioane de euro, pentru a hrăni încrederea naivilor care au aruncat bani și în acea gaură neagră.
Nu știu cum a fost posibil ca această listare la bursă să fie autorizată de ASF – poate din foamea de titluri tranzacționabile și de comisioane și taxe pe tranzacții, cine știe… Căci One United este o companie – umbrelă, care are în portofoliu zeci de SPV – uri, adică srl-uri cu asociat unic destinate fiecărui proiect în parte, fără patrimoniu serios, fără bani, ci doar cu garanția societății – umbrelă. La momentul falimentului unui astfel de SPV, lichidatorii vor putea cere toți banii de la societatea – umbrelă, pentru cauzarea insolvenței. Iar societatea – umbrelă e cea ai căror acționari tocmai a luat 350 de milioane de la publicul investitor. Banii aceștia NU sunt în conturile societății, ci în buzunarele acționarilor fondatori (care nu vor plăti impozit pentru acești bani, că așa e în tenis …).
Încă o chestie de bucătărie cu ingrediente magice și secrete – Ziarul financiar de azi se întreabă dacă prospectul de emisiune are în vedere cifra totală de afaceri a celor 25 de SPV-uri ale One United, care este de doar 69 de milioane de lei, sau toate veniturile, care sunt de 542 de milioane de lei. Cum se explică diferența? Și cum poate fi evaluat un pachet minoritar de acțiuni (fondatorii păstrează majoritatea absolută) subscrise de public la 350 de milioane de lei în prezența unor astfel de cifre?
Întrebați experții imobiliari din USR și PNL. Ei le știe pe toate, fără îndoială! Un altfel de CARITAS cu alogeni ( nu ca Stoica era geto-dac) de la Marea Democratie tăiați împrejur.
Dl. Autor, vorbiti de Digi Communications a lui Teszari?
preturile de acum in bucuresti sint la 55% din cele care erau in 2008… la o populatie cu mult mai mare, undeva la 5 milioane in interiorul centurii Bucuresti! Sincer e inca departe de implozie dar daca ne paste un colaps economic atunci nu doar imobiliarele pica ci intram in razboi civil
60% din angajații din românia nu-și permit nici măcar plata unei chiri la o garsonieră mizeră, noroc cu tovarășul, pardon domnul Iliescu care ia împroprietărit pe rumânii la inceput anilor 90, vânzandule apartamentele în care erau chiriași la stat la preț de frigider, altfel acum aveam in jurul marilor orașe din românia favele, in care locuia clasa muncitoare, precum in america de sud. „Piața emobiliară” este o mare escrocherie, peste tot in lume unde capitalismul este atot biruitor. Dacă in trecut un om își făcea o casă ca să trăiască, în prezent un om trăiește pentru a-și face o casă, și asta dacă își permite, marea majoritate sunt victime ale speculațiilor imobiliari și ale bancilor, datori pe viață pentru un acoperiș mizer deasupra capului, iar mulți dintre ei vor sfârși in stradă sau azile , intrând in incapacitate de a-și plăti ratele la un moment dat, datorită epuizari, ori crizelor economice din ce în ce mai dese. Piața imobiliară este în prezent susținută de catre cei ce sunt plecați la muncă in afară, aceștia trimițând bani copiilor aflați la studii pentru chirie sau stâng bani pentru a-și cumpăra locuințe la întoarcere sau a-și construi.