TRENURILE SOARELUI. Peste 1.200 de trenuri în circulație! Zilnic, vor fi în circulaţie peste 1.200 de trenuri, în funcţie de perioada din an, fiind suplimentate unele rute sau introduse trenuri noi. … Astfel, zilnic se vor afla în circulaţie peste 1.200 de trenuri, în funcţie de perioada din an. Score: 0,39
Studiu: Cât de religioși sunt românii …că religia este foarte importantă în vieţile lor, 50% (locul al 2-lea) că participă la slujba religioasă cel puţin o dată pe lună, 44% (locul al 3-lea) că se roagă zilnic şi 64% (locul al 4-lea) că sunt absolut siguri că Dumnezeu există. Score: 0,30
Milionar de pe YouTube la doar 8 ani În același timp, familia băiețelului a mai lansat un canal, care se concentrează pe aventurile zilnice ale băiețelului și surorilor sale gemene, Emma și Kate. Score: 0,29
Eroii uitați ai Aviației Române Totuși, el a fost nevoit să-și petreacă restul vieții trăind din diverse „expediente“: foarte îndemânatic și priceput și-a asigurat traiul zilnic reparând frigidere, mașini de cusut și tot soiul de aparate electrocasnice. Score: 0,29
Evenimente spectaculoase la Centenarul României, celebrat la Paris şi Londra În cadrul Sezonului care tocmai a demarat, activitatea Institutului Cultural Român de la Paris continuă cu evenimente care au loc aproape zilnic, acoperind o variată paletă culturală: joi, 28 noiembrie, a fost inaugurată la Galeria Oudin retrospectiva operei artistului plastic Christian Paraschiv, "Nomos". Score: 0,29
Cu tunurile pe jandarmi: „S-a terminat distracția!” De Ziua Națională a României, aceste scursuri ale societății își lustruiesc bocancii murdari de rahatul propriu în care calcă zilnic. Score: 0,30
Mihai Gâdea a realizat o emisiune despre escaladarea urii în societatea românească Dar, dacă simţim că aşa este mai bine, de ce oare nu facem acest lucru ca exerciţiu zilnic chiar şi faţă de cei care n-ar merita să fie iubiţi? Score: 0,29
Metroul de Drumul Taberei nu va fi gata nici la anul Cu trenurile de la metrou circulă zilnic 600.000 de pasageri. Score: 0,29
România Eternă: A fost odată… Ada-Kaleh! Acesta era ajutat de „Muezin“, un soi de țârcovnic, cel care chema oamenii la cele cinci rugăciuni zilnice, obligatorii pentru musulmani. Score: 0,28
Rectificarea trimite calea ferată la periferia economiei Cele două efecte esențiale ale subfinanțării au coborât în zona de avarie gradul de siguranță a circulației pe calea ferată, iar lucrătorii feroviari sunt puși în situația infernală de a găsi zilnic soluții tehnice pentru a putea permite vagoanelor și locomotivelor să iasă pe traseele lor zilnice. Score: 0,32
Alexander Vraciu: un român în elita aviației americane Copleșiți de zilnica noastră bălăcăreală politică, adeseori avem tendința de a considera că toți românii sunt doar o adunătură de terchea-berchea. Score: 0,29
Sindicatele de la metrou, ANUNȚ important pentru bucureșteni Sindicatele de la metrou vor declanşa greva începând de miercuri 21 noiembrie, zilnic, între orele 4:00 şi 16:00, informează un comunicat al USLM. … 3858/16.11.2018, miercuri 21.11.2018, la metrou va fi declansata greva propriu-zisa pe termen nelimitat, zilnic intre orele 4:00 – 16:00. Score: 1,01
Revoltă pe Centura Capitalei Aproximativ 100 de persoane protestează, sâmbătă, pe șoseaua de Centură a Capitalei, la intersecția dintre șoseaua Berceni și Drumul Județean 401, acolo unde traficul rutier se desfășoară, zilnic, cu greutate în lipsa unui pasaj rutier. Score: 0,36
Prin expoziţii vieneze …de care devine interesat către mijlocul secolului când, inspirându-se din pictura flamandă şi din gravurile franţuzeşti , a realizat primele opere legate de realitatea zilnică şi a pictat personaje umile, cum ar fi artizanii, cerşetorii, muzicanţii, în interiorul tavernelor. Score: 0,29
Lira sterlină o ia la vale.Este cea mai slabă evoluție! Lira sterlină a scăzut joi cu aproape 2% faţă dolar şi euro, înregistrând cel mai amplu declin zilnic din octombrie 2016, după ce demisiile mai multor miniştri din cabinetul condus de premierul Theresa May au reaprins temerile privind o ieşire haotică Scăderile înregistrate… Score: 0,31
JUSTIŢIA SUVERANĂ sau adevăratul TRATAT DE DREPT PROCEDURAL (67) Iar de când cu „ciudăţenia” doar în cămaşă la un asemenea ger, mercurul din marele termometru scădea zilnic. Score: 0,29
Scumpirea electricității îi ține captivi pe români În momentul de față, dacă un client persoană-fizică nu primește o ofertă promoţională (adică cea în care preţul componentei de energie să fie mai mic de 0,24 lei/kWh şi în care să nu existe componentă de abonament zilnic) nu merită să semneze un contract de furnizare de energie pe piaţa concurenţială. Score: 0,29
Ultima oră: Metrorex declanșează grevă de avertisment! 700.000 de oameni merg zilnic cu metroul în Capitală. Score: 0,30
Târgul Gaudeamus, 2018. Tema centrală: România Centenar Programul de vizitare a târgului este zilnic între orele 10.00 şi 20.00. … Campania va continua şi pe parcursul Târgului Internaţional GAUDEAMUS Carte de Învăţătură 2018; Donaţiile de carte se primesc în intervalul 14 -17 noiembrie la Romexpo, zilnic între orele 10.00 şi 20.00. Score: 0,31
Factorul extern și intern Factorul extern trebuie cenzurat, la fel cu cel intern, prin scoaterea din jocul antidemocratic și nelegal în care România se adâncește zilnic. Score: 0,30
Cazul actorului Florin Busuioc, semnal de alarmă pentru oltenii cardiaci Am iniţiat atunci o campanie teribilă pentru sensibilizarea opiniei publice şi, în cîteva zile, deja se strînseseră vreo 20.000 de semnături pentru un protest uriaş pe care craiovenii erau dispuşi să-l facă zilnic. Score: 0,29
#TELEORMANLEAKS. Cine este responsabila cu banii firmei Tel Drum O plimbă zilnic cu un Mercedes CLS de vreo 80 de mii de euro pe străzile perpendiculare ale unui oraș blocat dintotdeauna în 1990, unde ea e una dintre stele. Score: 0,29
HIKIKOMORI la Institutul Goethe …familii mai mari." (Vlaicu Golcea) Pe 5, 6, 8, 9 noiembrie între orele 18:00-20:00, publicul iubitor de teatru este invitat să viziteze instalaţia teatrală, iar apoi, zilnic între orele 20:00-21:00 continuăm experienţa HIKIKOMORI cu un performance live realizat de Nicoleta Lefter, în compania înregistrată a actorilor Raluca Aprodu şi… Score: 0,30
Ajutați în ceasul al doisprezecelea Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că Executivul va acorda „o sumă aproape dublă” pentru norma zilnică de hrană a pacienților internați la spitalul Tichilești, singurul din țară care îngrijește pacienții cu lepră. Score: 0,32
Festivalul Internațional de Film de scurtmetraj de la Izmir, în linie dreaptă Conform descrierii producătorului, filmul are în prim plan un orăşel liniştit de munte, în care oamenii îşi văd de rutina zilnică. Score: 0,29
Profesorul George Banu, omagiat la Academia Română Scriitorul, omul de teatru, intelectualul eminent care este George Banu scrie un eseu absolut fermecător despre acest obiect cu care ne întâlnim zilnic şi, citindu-i cartea, mi-am amintit despre o discuţie în care, un alt scriitor, Marin Preda, mi-a vorbit despre cum se deschide o uşă la Tolstoi. Score: 0,28