Serie neagră! Alt polițist tânăr ucis de coronavirus

Un polițist de 36 de ani din IPJ Gorj a murit de COVID-19, anunță Corpul Național al Polițiștilor, pe Facebook.

„După ce la sfârșitul săptămânii trecute am aflat de decesul colegului nostru, de 34 de ani, de la Brașov, azi (duminică – nr.) am aflat că un alt coleg, de 36 de ani, de la IPJ Gorj a fost răpus de COVID.

Suntem profund îndurerați de această veste. Colegul nostru Cristian Zanfira, Zane (foto – nr.) cum îi spuneau toți, era un om care își dorea să ajute pe toată lumea, un bun prieten și camarad. A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristețe și durere. Nu îl vom uita și promitem că vom fi alături permanent de familia lui!”, au scris polițiștii.

(FOTO) Cazul teribil al polițistului răpus la 34 de ani

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Dacă sunt singur în automobilul personal, adică la volan, și nu port mască risc amendă? Interiorul automobilului se consideră spațiu public sau spațiu privat? Că ordonanța spune „masca devine obligatorie pe tot teritoriul țării, în spații publice închise și deschise.”

  2. Neaparat dublarea pensiilor, salariilor si numărului de zile de concediu si prime duble la Paște, Crăciun, Ziua poliției, Zilele de naștere ale lor si ale membrilor familiei. Neaparat subofițerii sa fie facuti ofițeri cu toate drepturile ofițerilor, chiar dacă nu își mai procura vreo diploma de la Valahia sau alta facultate echivalenta. Iesirea la pensie, la cerere, chiar si dupa doi ani de serviciu in politie! Adtfel nu mai sunt expusi covidului si nu vor muri nici de prostie in timpul „exeevitării serviciului”. Cu pensia minima de doua mii de euro, net! Plus dreptul de a lucra in continuare la stat, char in politie, pe vechea functie, daca asa va vrea muschiul lor! Că ei, polițiștii, sunt mândria si speranta noastră! Eroii noștri, ce mai!

  3. Stați liniștiți la locurile voastre că nici cei cu mașinile roșii de pompieri nu poartă masca și mănuși. Sunt așa de șmecheri acești tineri inconștienți încât nu învață nimic din greșelile altora. Câți tineri trebuie sa mai moară ca sa înțeleagă că odată luat virusul numai Dumnezeu te mai scapă! Aviz fumătorilor, sunt primii care decedează!

  4. Si inainte mai murea natural cate un tanar.Ba facea o comotie ba un atac de cord din cauza stresului si oboselii.Acum toti sunt covid ca da bine la statistici.

  5. Dumnezeu rasplateste zelul cu care au fost amendati prostii cu sume gigantice ca nu aveau cacatul ala de declaratie, nu intrasera in cusca la ora stabilita etc.
    Si mai urmeaza, fiindca veninul din sufletele abrutizate ale noilor satrapi se plateste !!!
    Sa ne rugam pentru sufletele lor putrede !

  6. Este trist si regretabil ca s-a intamplat. Sincer. Ma intreb insa, asa arata un politist la varsta de 36 de ani? Eu stiam ca sunt niste teste sportive grele sa intrii in politie, apoi anual au niste probe sportive de sustinut, etc etc. Parca asa spuneau … bibane cum vrei tu sa prinzi infractorul? Normal ca trebuie scosi la pensie la 55 de ani. Astia nu rezista mai mult.

  7. Dumnezeu sa-l odihnească!
    Credem că avea comorbiditati. Poate cineva ne va oferi detalii. Asta pentru corecta informare a opiniei publice si nu pentru terorizarea ei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.