Joacă Halep! Alarma pusă să sune la 7.00 fix. Cafea, pateuri, sîmburi de nucă și caju. Un prieten din provincie ajuns în București după miezul nopții întîrzie, deși ne înțeleseserăm destul de clar. Dimineață ne trezim la 7.00, ca să vedem de la început meciul Simonei Halep. Am convenit că este un meci-cheie în cariera ei. Ori trece peste blocajul australian, ori cade de pe primul loc.
– Ce faci, omule, începe meciul!
Prima minge, primele palpitații. Ce contează? Este doar începutul. Simona joacă în stil mare, cu o anume nepăsare, ca să nu zic inconștiență. Break! Tare de tot. Nemțoaica are o față încremenită. Nici nu rîde, nici nu plînge. Arată doar puțin îmbătrînită. La cît efort presupune performanța în tenis, nu mai rămîne loc de cochetărie. Simona conduce cu 2-0. Îmi frec palmele și strig:
– Hai odată! Am început perfect! Avem șanse.
Adevărul este că picioarele solide, de macara umană, ale Angelei Kerber mă înspăimîntă. Cît o fi de tenismenă, dar cît este de atletă față de Simona.
Se face 3-0. Strig iar:
– Coboară, mă, nu auzi! E meci mare!
– Imediat, imediat, să termin cu bărbieritul!
Strîng pumnii. Retur fabulos Kerber. Îmi mușc buzele. Poate că m-am grăbit. Cu nemții nu-i de joacă. La fotbal circulă o zicală. Pe nemți să nu-i crezi niciodată învinși pînă n-au urcat în autocarul care îi duce spre casă. Așa și cu Kerber.
Se face 4-0. Mașina de tenis atletic nu răspunde. Parcă ar fi anesteziată.
– Hai, omule! Este e necrezut.
– Ce-i așa de necrezut?
– Cum joacă nemțoaica și cum joacă Halep.
– Cum?
Se face 5-0.
– Bătrîne, se termină meciul!
– Cît este scorul? strigă ardeleanul meu din baie.
– Mi-e frică să-ți spun.
Iese agitat.
– Cum s-a făcut 5-0? Eu știam că începe la ora 7.00, nu la 6.00!
A început la 7.15 și este deja 5-0. Ardeleanul meu crede că scorurile în tenis merg după viteza gîndirii lui.
– Cum să fie 5-0 în zece minute?
– Au trecut deja 15!
Se face 5-1 pentru Simona!
Îmi vine o idee și-i zic:
– Du-te și stai în baie și mai fă un duș. Poate cîștigă!
Se face 5-2, crește la 5-3, am palpitații și mi-e frică de 5-4. Dar vine și acesta. Mașina germană prinde viață. Din impenetrabila Kerber începe să se vadă marea campioană. Mă ia cu frig. Ca în meciul cu Lauren Davis, n-am mai suportat. M-am întors cu fața în pernă și am redus totul la auz. Tensiunea era mai ușor de suportat numai pe urechi. Am și adormit. M-am trezit singur. Dormisem aproape 10 minute și se juca același ghem. Dacă mai prindeam un meci din acesta, făceam infarct. Mă duc iar în pat și mă îngrop în pernă. Poate așa cîștigă.
Se face 6-4 și încep să țip. Ardeleanul meu strigă și el din baie:
– E mai bine?
– Gataaa! Am luat primul set. Stai acolo!?
Setul doi a fost un dezastru. Angie Kerber înflorea. Parcă i-a apărut și un mic surîs. Ba, la o minge, trage cîteva țopăieli cu genunchii la piept, în stilul lui Șumudică. E veselă. S-a redresat. Începe să creadă că prinde finala. Simona e mai stinsă. Prea multe mingi cad la cîteva degete de linie. Începe să nu-i mai iasă aproape nimic. Nemțoaica înflorește și egalează.
În setul trei n-am văzut aproape nimic. N-am rezistat să urmăresc meciul decît pînă la 5-5. Am plecat din fața televizorului și m-am mutat cu tot calabalîcul undeva pe scară. Abia se mai auzea cîte un ton mai ridicat al comentatorului. Cînd nu-i deslușeam vorbele, cîștiga Kerber. Cînd înțelegeam, strălucea Simona. La primul match point pentru Kerber am ieșit în curte. La al doilea, am intrat și eu în baie.
– Stai aici!? Poate recuperează! Mie mi-ar fi plesnit nervii, mi-ar fi tropăit inima, aș fi plîns sau aș fi luat-o la fugă.
Și recuperează. Ura! Avem o șansă. Și Simona, cea care se prăbușea spre sfârșitul meciurilor, renaște. Este curajoasă. Trimite mingi riscante, la limita imposibilului, poate chiar a inconștienței. E meci, nu glumă. Nu este pentru cardiaci și pentru papă-lapte. E meci pentru revoluționari, pentru protestatari, pentru aventurieri, pentru geniali, pentru caractere tari.
Se aude un strigăt din pădure. Este un vecin care urlă. Ori l-a mușcat cîinele, ori a cîștigat Simona Halep!
Ieșim din baie. Țopăim amîndoi ca niște copii. Doamne, cît de mult depinde psihologia noastră de români de cum joacă Simona! Și este singură. De-am avea patru, cinci fete ca ea, am fi un popor optimist. Dacă ar pricepe imbecilii și poamele de politicieni ce nevoie teribilă avem de asemenea victorii! Și ei pierd cu încăpățînare, lăsîndu-ne sufletul agățat numai de curajul și de ambiția Simonei Halep.
Felicitari Simonei.
Si-a onorat statutul cu brio.
Felicitari.Am pielea de gaina si mi-a crescut inima. Cred ca toti romanii normali am trait aceleasi senzatii ca cele descrise de dvs. Cu stima TICA .
Un meci cat o promovare, de milioane de euro, a spiritului Romaniei. Simona, ne-a facut sa ne simtim mandri, MULTUMESC!
ai învins cu psihicul; mai e una , frige-o şi pe asta…
si de ziaristi…aveti talent imi permit sa nu va cred 100%; suntti prea inteligent si prea informat sa va inscrieti in forul dvs.interior in ‘gandirea” si simtirea 9dirijate) mainstream…ati scris bine catre foarte bine ( eu zic ..artistic, nu inflorat) , ca atunci cand TOTI romanii iubeam CU ADEVARAT cate o Univ Craiopva, Steaua sau National la fotbal, o nadie la gimnastica, o national la handbal, care eru cu adevarat Super BUNE..eu unul n-am avut nici o emotie..la 7 plecam la munca. Mi-era indiferent (de fapt credeam ca o sa piard asa am pariat in forul meu interior si am pierdut eu)..o admir pe Simona ca a luptat si ca si-a impus jocul :fara veniri decisive si inspirate la fileu, fara scurte adfevarate, fara loburi,fara lifturi, fara topspinuri, fara anticipari ale ganmdirii adversarei, fara reflexe, fara decizii schimbate in o zecime de secunda , fara, sorry, acea calitate pe care tocmai am mentionat-o la dvs, adica far un adevarta simt al jocului; o buna muncitoare si atat; din alt sistem galactic decat Federer sau Nadal, sau Nadia, sau Ilie Nastase).Cum zic eu, joaca squash, nu tenis.Da, joaca din ce in ce mai bine.Cat timp insa va juca squash, nu va fi cu adevarat o mare campioana la tenis, ci la squash.Apropo de squash, nu o vad pe Simona jucand badminton sau tenis de masa.Si acolo CREATIVITATEA , intuitia, reflexele, bagajul tehnic sunt prioritare.La squash, nu.
Pai, mai , IQ100, daca la 7 plecai la munca, sa inteleg ca ai ajuns la mmunca si ai vazut meciul acolo ?? Sau nu l-ai vazut si atunci comentezi din burta?? Sau poate tu la munca de fapt nu mucesti ci te uiti la televizo? Oricare ar fi raspunsul, rezulta ca jucatorul de squash esti chair tu. Pathetic. 🙂
Trebuia sa vina cineva, in momente ca astea, sa spuna ca Simona nu joaca tenis!!! E adevarat, poate nu e cea mai tare la „floricele”, dar e numarul unu mondial in clasamentul WTA. Nu poti fi numarul unu in lume daca nu-ti faci meseria. Dincolo de ce spune un IQ00, Simona isi face mesria.
Caroline Wozniacki – fost nr. 1 mondial, fără Grand Slam. Simona Halep – actuala nr. 1 mondial, fără Grand Slam. Dar românca este contestată de câțiva frustrați, că așa „e” unii.
am plecat la munca si am vazut mecioul in reluare… foarte greu de inteles…cine e frustrat s-a vazut..cei care se agata de succesele altora si cand acestea nu mai vin, raman debusolati
Pana la urma Simona i-a inmuiat genunchii Angeliquei, a jucat cu o stapanire de sine pe care noi in fata TV nu o aveam. Asteptam o Finala de povestit cu bucurie si mandrie !
Mi-ar parea rau sa ajung la concluzia ca te-ai molipsit de o boala de la ctp. Cit priveste fizicul celor doua jucatoare, din ce s-a vazut la tv sint aproximativ egale.
Ce meci a vazut „comentatorul”? Eu stiu ca primul set s-a terminat 6-3, nu 6-4!
Dar asa se scrie istoria, cu falsificari (uneori chiar grosolane).
Inainte de meci, nemtii spuneau ca s-ar putea sa fie un meci usor pentru Kerber. Obisnuit cu inconstanta domnisoarei Halep, inclinam sa le dau dreptate. Am urmarit comentariile pe parcursul meciului la stiri si, nemtii erau ba ciufuliti, ba cu sperante, au oftat din greu pana la urma, incercand sa dreaga busuiocul … ca a fost un meci echilibrat… deschis oricarui rezultat, ceea ce nu e departe de adevar. Succese!! M-ar bucura daca ar castiga acest turneu, caci asta conteaza, nu punctele adunate ca furnica pentru locul intai.
Aveti dreptate domnule Nistorescu in privinta fortei psihice,optimismului creat unoi popor de victoriile sportive. Cui naiba sa-i explci? Ne-ar trebui un Ministru al Sportului cu viziune si sustinut puternic de politic.Un plan pe 5-10 ani,cu investitii in copii,juniori si infrastructura mica(sali,terenuri de tenis,baschet,hanbal,bazine de inot,toate de antrenament). Cine sa ne auda?
citindu-va articolul si mesajul mi-a venit in minte si cantat in creieri naiul lui Zamfir si aducerea lui aminte despre tatal sau (indemn, sprijin, vointa, daruire!) :”nu te lasa nene Tudorica!!!”…cam la asta se rezuma si spiritul nostru inradacinat (sper doar sa nu extrapolez asta fara vointa Simonei!)…oricum ce a fost de aratat lumii in aceasta privinta a fost aratat!!
@IQ100 *Ei! cum le spui dumneata, sa tot stai s-asculti; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.* ( Efimita). Doare, te doare tare?