Suspect de terorism, reţinut de DIICOT

Procurorii DIICOT efectuează, în această dimineaţă, un număr de trei percheziţii domiciliare pe raza judeţului Argeş la domiciliul unui bărbat suspectat de terorism (foto).

„La data de 29.06.2017, procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Piteşti efectuează un număr de trei percheziţii domiciliare pe raza judeţului Argeş într-o cauza penală în care se efectuează urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea uneia dintre infracţiunile enumerate la art. 32 alin. (1) şi (3) şi art. 33 alin. (1) şi alin. (2) lit. e), indiferent dacă mesajul susţine sau nu în mod direct terorismul ori dacă au fost săvârşite sau nu respectivele infracţiuni, fapta prev. şi ped de art.332 al.4 din Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului şi infracţiunea de culegerea sau deţinerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziţie de date şi informaţii despre obiective vizate de o entitate teroristă prev. de art.33 alin.2 lit.b din Legea 535/2004 şi art.331 din Legea 535/2004”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Procurorii susţin că suspectul, zis „Ibrahim”, începând cu luna noiembrie 2016 a utilizat şi/sau utilizează şi în prezent, pe o reţea de socializare, mai multe conturi personale, prin intermediul cărora a postat şi distribuit fotografii cu sigla grupării teroriste DAESH (acronimul ISIS, n.r.), precum şi înregistrări cu atacuri ale DAESH şi execuţii, prin decapitare şi împuşcare, „cu intenţia de a le face cunoscute şi de a determina câştigarea de noi adepţi capabili să recurgă la săvârşirea aceluiaşi gen de fapte ca cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o”.

Anchetatorii mai spun că, în primăvara anului 2015, suspectul s-a deplasat în zona unui obiectiv militar de pe teritoriul ţării noastre, observând cu atenţie căile şi punctele de acces precum şi modalitatea în care acesta este îngrădit.

„Datele şi informaţiile respective au fost culese de către suspect în scopul transmiterii ori punerii la dispoziţia unei entităţi teroriste salafiste şi pro-jihadiste dintr-un stat al Uniunii Europene, grupare ai cărei adepţi au plecat în zona siriano-irkiană pentru a participa la jihad şi care a avut legătură cu persoanele care au revendicat atentatele teroriste de la Paris din 13.11.2015”, precizează DIICOT.

În investigarea infracţiunilor de terorism, DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti a beneficiat de sprijin informativ şi tehnic din partea Serviciului Român de Informaţii (SRI).
Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI, a declarat, la Digi24, că suspectul este un cetăţean român în vârstă de 39 de ani.
Marincea a precizat că suspectul este într-un „stadiu avansat de radicalizare” şi că a aderat la o grupare care milita în favoarea grupării jihadiste Statul Islamic (ISIS).

Potrivit purtătorului de cuvânt al SRI, bărbatul este în atenţia anchetatorilor români încă din 2015 şi s-a autoradicalizat într-un stat european, încercând apoi să meargă în Siria pentru a convinge şi alte persoane să adere la ISIS.

Marincea a adăugat că suspectul urmează să fie propus pentru reţinere pe 24 de ore.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.