După numărarea a peste 98% din voturi
constitutie
Adesea soarta cea ironică te face să aperi oameni care poate
Propunerea PNL care i-ar permite
Potrivit acestora, bărbatul
Constituția României interzice vânzarea sau donarea bunurilor proprietate publică, bunuri din care face parte și sistemul Patriot pe care Guvernul și Parlamentul vor să-l doneze,
SUA se folosesc de țările aliate pentru a ocoli Primul Amendament al Constituției, care garantează libertatea de exprimare
La 1/13 iulie 1866, a fost promulgată prima Constituție a României. Redactată după modelul belgian, considerat atunci cel mai avansat
„Cele Zece Porunci” ar putea fi afișate în fiecare sală de clasă deși Constituția interzice stabilirea unei religii naționale sau preferința (…)
Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă, candidat independent pentru al doilea
Sunteți, conform Constituției, singurul mediator chemat să acționeze
Judecătorii ICCJ arată, în sesizarea CCR, că modificările aduse Legii magistraților
PNL a depus vineri, la CCR, o sesizare de neconstiuţionalitate la proiectul care modifică Legea 304/2004
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție de a sesiza Curtea Constituțională
Mașinăriile de spălat bani și făcut trafic de influență au constituit în România un adevărat stat paralel.
Structura cheltuielilor subminează creșterea economică- cresc cheltuielile neproductive
Protestatarii au obținut ce și-au dorit. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că a luat decizia de a muta din Piața Victoriei Târgul de Crăciun într-o altă locație
În România, dreptul la identitate este unul dintre drepturile fundamentale consacrate de către Constituţie.
Liberalii au depus luni la Avocatul Poporului o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României.
Social-democraţii au mers la Băile Herculane în speranţa că eroul Hercules este un simpatizant al PSD şi le va da un pic din forţa şi vitejia sa.
Uniți în cuget și interese la Băile Herculane, membrii tribunalului executiv al PSD i-au dat dat vineri verdictul în unanimitate lui Dragnea, la câteva zile după punerea sub acuzare.
La noi, societatea s-a schimbat profund. Sperăm ca și mentalitatea să se schimbe.
Un procuror al DNA a susținut, joi, în fața judecătorilor CCR, în timpul dezbaterii sesizării din cazul Belina, că o acceptare a conflictului constituțional, cerut de Călin Popescu Tăriceanu, echivalează cu o exonerare de răspundere penală a funcționarilor publici cu rang înalt „CEDO a statuat că organele de urmărire penală trebuie să realizeze o anchetă […]
Președintele Turciei Recep Erdogan a validat vineri o revizuire constituțională menită să-i întărească puterile, care va fi supusă unui referendum în data de 16 aprilie, a anunțat vicepreședintele turc Numan Kurtulmus, informează AFP, citată de Agerpres. Referendumul „este prevăzut pentru 16 aprilie”, a declarat Kurtulmus în timpul unei alocuțiuni transmise în direct, adăugând că „dacă […]
Multă vreme, DNA și SRI s-au comportat ca și cum deciziile CSAT le-ar fi dat o bază legală suficient de solidă spre a colabora în echipe mixte de investigare penală a suspiciunilor de corupție. Rapoarte oficiale, protocoale, declarații, interviuri – zeci de urme ale acestui comportament. Acum, nu mai știu cum să nege semnificația reală […]