Orașul Târgoviște are un festival internațional de teatru pentru că în acest oraș se derulează pariul regizorului Mc Ranin. Dacă Ranin s-ar fi îndreptat spre un alt oraș, acolo ar fi prins contur un teatru și un festival. Și dacă nu ar fi apărut, atunci regizorul ar fi plecat mai departe. Așa s-a întîmplat la Deva. Un actor poate face un rol, chiar o piesă. Poate strînge în jurul său o trupă, dar nu poate înfrunta nepăsarea unui public sau a unor autorități.
La Tîrgoviște, Mc Ranin s-a întîlnit cu o lume care nu l-a alungat. Dimpotrivă, a vrut teatru. Și mai vrea teatru de valoare. Ranin este catalizatorul a ceea ce critici de teatru numesc deja „Fenomenul Tîrgoviște“. Un regizor cu spirit modern, cu capacitate managerială, cu spirit novator a făcut ca într-un oraș fără tradiții spectaculoase în domeniu, într-o clădire nu dintre cele mai spectaculoase, să răsară, într-un spațiu destul de mic, un teatru mare, cu identitate modernă, în care se poate juca orice, de la piese clasice la spectacole pentru copii și tineret. Și mai apoi, să apară și un festival. Din 2002, de cînd a fost inaugurat Teatrul „Tony Bulandra“, la Tîrgoviște se montează piese clasice și experimente și poposesc trupe celebre de pe tot globul. Lumea Bucureștilor urmărește fenomenul Tîrgoviște cu aceeași atenție cu care urmărea ce se petrecea odinioară la Piatra Neamț.
Sîmbătă seară, cînd orașele de provincie dormeau sub plăpumi de zăpadă, speriate de valurile de ger, Târgoviștea a trăit animația unei premiere. O piesă pe care omenirea a întors-o pe toate fețele, „Nunta lui Figaro“ de Beaumarchais. Se juca în stilul Ranin sau, mai simplu, în varianta Tîrgoviște. Ce putea spune nou la Tîrgoviște o comedie celebră, care a rupt scîndura la mii de scene din toată lumea? Pariul merita urmărit. Asta m-a și determinat să accept invitația și să fac drumul.
Sîmbătă seară, Tîrgoviștea arăta cuminte și speriată de viscolul pus pe măturat cîmpurile. Doar clădirea teatrului era animată, vie, luminată aproape „capitalist“. Teatrul „Tony Bulandra“, chiar dacă se află într-o fostă casă de cultură, surprinde la modul propriu. Holul are un design elegant, de spațiu cultural cu pretenții. Sălile, chiar dacă nu sunt prea încăpătoare, au fost și ele adaptate nevoilor unor spectacole de teatru. Birourile și culoarele seamănă pe alocuri cu cotloane din muzeele tematice. Străduința unui om posedat de teatru a făcut ca dintr-o cîndva banală casă de cultură să răsară un teatru care dă cel puțin cîteva lovituri artistice în fiecare stagiune. Plus că, de la o vreme, a devenit și plămînul unui festival internațional numit Babel. Și care este chiar festival de teatru, nu circ răspîndit pe la zeci și zeci de adrese.
Ce mi-a plăcut la Tîrgoviște? Sâmbătă seară toate notabilitățile orașului, profesorii și doctorii, parlamentarii de Dîmbovița și conducerea județului umpleau pînă la refuz holul teatrului, în așteptarea deschiderii ușilor pentru accesul în sală. Corul Appasssionato, dirijat de profesorul Florin Badea, costumat în faimoasele ținute de secol XVIII, dădea serii un aer de palat pregătit de începerea unui mare eveniment.
Nu sunt critic de teatru și nu încerc o chirurgie de semnificații pe spectacolul montat la Tîrgoviște. Erau de față mai toți cronicarii consacrați ai României și o vor face ei, cu mai multă pricepere. Pe mine m-au cucerit plăcerea și spiritul ludic cu care echipa și-a interpretat partitura, naturalețea, bucuria contaminantă din secvențele-cheie, ironiile și aluziile, fără a cădea într-un, să-i zicem, naturalism ieftin. M-am topit de plăcere la voluptatea cu care își interpretau scenele și Bogdan Farcaş şi Iulia Verdeş, Magda Catone și Sebastian Bălășoiu sau Ioana Farcaș. Toată trupa de la „Tony Bulandra“ este la înălțime, dar Contele s-a întrecut pe sine!
Registrul actoricesc poartă marca Mc Ranin. Este vorba de o lucrătură fină, pînă la nivel de mimică și gest, totul jucat cu o lejeritate de mare actorie. „Nunta lui Figaro“ de sîmbătă seară n-a avut nici o scăpare tipică premierelor. Totul a curs frumos, ca într-un spectacol rodat, care a transmis și stări, și morală, în secvențe de artă de cel mai înalt nivel.
Nu mi-am imaginat că „Nunta lui Figaro“ poate fi recitită cu atîta prospețime și în același timp simplitate, într-o formă de teatru clasic interpretat cu toate „șiretlicurile“ artei moderne.
Teatrul „Tony Bulandra“ din Târgoviște poate fi privit ca un teatru mare cu o sală mică într-un oraș mijlociu. Și cu un public deja format.
Mc Ranin și dragostea actorilor trebuie să fi jucat un rol însemnat.
Așa am copilărit și în Baia Mare; un teatru mic cu actori deosebiți: Lulu Savu venită de la Tanase, Richardo Colberti, Hariclea Narli, Ion Uță, Ion Săsăran, Coca Andronescu în “Hangița” lui Goldonii, Cornel Mititelul în “Steaua fără nume” sau “Smul”din Apus de soare. Iar vara mirajul și fascinația când Teatrul Național București venea în turneu. Se cazau pe la căminele liceului cu toaletă comună cu apă rece la capătul coridorului. Așa domni și așa doamne când se ridica cortina nu vor mai fi. Sfârșitul anilor 50 și prima jumătate a anilor 60! George Vraca în “Fântâna Blanduziei”, Fory Etterle în “Cezar și Cleopatra”, dna. Carmen Stănescu și Dem Rădulescu în “Milionara”, Elvira Godeanu cu toată pleiada de super actori în piesele lui I.L. Caragiale regizate de Sică Alexandrescu cu o amintire specială pentru G. Vasiliu Birlic travesti în Efimița în piesa “ Conul Leonida…” bătând mătănii la rugăciune dinainte de culcare, sau Gina Patrichi, Marcel Angelescu și lapsus, la rolul lui Gef. Și absolut răscolitorul Emil Botta în “Năpasta” Cine nu i-a văzut seara pe scenă și a doua zi la ștrandul de sub Dealul Florilor nu are scară de comparație nici pentru distincție, eleganță sau magie nici pentru bucuria catharsisului.