Topul vedetelor dintr-o țară este și oglinda fidelă a vieții sale publice. Anvergura personajelor din asemenea clasamente indică altitudinea valorilor, a preocupărilor, chiar și a idealurilor dintr-o țară.
Dacă Florin Călinescu și Smiley sunt pe primele locuri, trebuie să acceptăm că muzica stoarsă din gît și umorul grosier sunt la loc de cinste pentru că asta se consumă și cam pe aici sunt criteriile gustului public. Orice fel de sondaj și orice fel de clasament ne trimit într-o oglindă necruțătoare.
Omul care se bucură de cea mai mare apreciere în România nu este un politician. Este un medic care vorbește puțin, nu prea mătăsos, mai ales în timpul accidentelor în care SMURD-ul este obligat să intervină, și este recunoscut ca un foarte bun organizator. Faptul că Raed Arafat se bucură de aprecierea a 82% din români (plus-minus ceva, vorba sondajelor) ne arată cît de sătui sunt românii de vorbăria politicienilor și ce foame au de oameni eficienți care să se concentreze pe îndatorirea lor.
Klaus Iohannis este pe locul al doilea, fiind cel mai bine plasat dintre politicieni. La cîte exprimări ale dezamăgirii aud în fiecare zi, procentajul și locul al doilea mi se par oarecum nedrepte și improprii. Ce-a făcut Klaus Iohannis ca să se bucure de o asemenea apreciere? A promis achiziții de peste 2% din PIB în timpul vizitei la Casa Albă, a promis achiziții și în timpul întîlnirii cu Emmanuel Macron și nu știu ce o fi promis la întîlnirile cu Angela Merkel. Adică i-a împăcat pe toți, împărțind felii din achizițiile pe care țara noastră le va face în anii viitori. Și atunci, cum 54% din respondenți să aibă o părere bună? Pe bază de ce? Că face declarații anticorupție sau pentru că face mereu bășcălie de PSD, în contextul în care susținerea românilor pentru acest partid a rămas pe la 46%? A obținut Klaus Iohannis succese notabile în schimbatul modului de a face politică?
Ce s-a modificat în afară de anotimpurile care se succed cu aceeași nepăsare cosmică? Și că au apărut mesele de weekend la consulul onorific al Austriei?
Ca să înțelegem procentajul bun obținut de Iohannis în ultimul sondaj realizat de Marius Pieleanu (sondajul avînd relativitatea de rigoare, ca toate produsele marca Pieleanu), ar trebui să facem trimitere la un alt sondaj realizat de Curs și Avangarde în noiembrie 2016.
Conform respectivei tricotări de răspunsuri, Gabriela Firea se află la un procentaj de 58% la capitolul încredere. Numai bună de o candidatură la președinție! Cum se face că același personaj politic, după o intensă campanie de imagine la Antena 3 și după nenumărate conferințe de presă și concerte, festivaluri și pomeni cu iz electoral, a dispărut din actualul sondaj realizat de Avangarde? A căzut în dizgrație Gabriela Firea sau prezențele repetate la Antena 3 au umflat-o ca și pe Lia Olguța Vasilescu? Creșterea lor propagandistică a fost lăsată în afară sau a fost domolită pentru a nu atrage atenția?
Totuși, creșterea cea mai spectaculoasă a fost înregistrată de Lia Olguța Vasilescu, cea mai populară ministresă a Guvernului, deși aparițiile sale au fost și sunt la fel de enervante, neconvingătoare, confuze și incoerente. Iar Gabriela Firea, o motopompă politică de promisiuni, abonată la Antena 3, a umplut Bucureștii de vorbe și proiecte caraghioase și nu putea să nu apară în sondaje.
Dacă topurile din România au în frunte trei personaje mediocre (Klaus Iohannis, Gabriela Firea și Lia Olguța Vasilescu), atunci avem imaginea fidelă a situației în care se află țara.
Președintele a revenit în top pe bază de vizite (altceva nu face), iar pe locurile al doilea și al treilea la popularitate sunt două cucoane care vorbesc amețitor de mult, plimbîndu-se în fiecare seară la toate canalele de televiziune.
Dacă mai luăm în calcul că 48% din români au o părere bună și despre Mihai Tudose, aruncat de zarurile sorții în fotoliul de premier, atunci avem o imagine completă a unui leadership oarecum comic, ca să nu zic incredibil, a unei ierarhii care ilustrează perfect criza României și mediocritatea clasei politice.
Ma tem de un lucru. Că acest sondaj, ca și celelalte, reflectă și mai fidel nivelul de așteptare față de clasa politică. Începem să avem politicieni mediocri pentru că alegătorii se mulțumesc cu puțin, cu cîteva brașoave și cu două-trei promisiuni de care uită după ce ajung acasă. Avem politicieni de mîna a patra pentru că ne mulțumim numai cu degetele mici de la picioare.
Este din ce în ce mai vizibilă resemnarea populației rămase acasă, mult mai ușor de dus decît cea plecată la muncă.
Editorialul complet în ziarul Cotidianul de marți versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.