BREAKING NEWS: Alpinistul care a cucerit Himalaya a murit în Făgăraș

Celebrul alpinist Torok Zsolt, care fusese dat dispărut în Munții Făgăraș, a fost găsit mort, au anunțat reprezentanții Salvamont Sibiu.

Dispariția alpinistului român în vârstă de 45 de ani a fost anunțată sâmbătă dimineață de soția acestuia. „Din păcate a fost găsit decedat. A căzut printre stânci în zona Vîrfului Negoiu”, au anunțat reprezentanții Salvamont Sibiu.

Căutările au început după anunțarea dispariției și în acțiune au fost implicați salvamontiști și jandarmi din județele Sibiu și Argeș, dar și un elicopter al MAI. Alpinistul nu mai dăduse niciun semn de viață de miercuri, potrivit unui apropiat al său, șeful Salvamont Sibiu, Adrian David.

”Bunul nostru prieten și-a pierdut viața în zona Vârfului Negoiu, pe o porțiune de creastă foarte abruptă.

E posibil să fi alunecat sau s-a rupt o bucată de stâncă cu el. Cert e că a fost găsit lângă peretele de stâncă. Ultima convorbire telefonică a lui a fost miercuri. De atunci nu a mai dat niciun semn de viață. Echipamentul său a fost găsit la 45 de minute de locul în care a fost găsit”, a spus Adrian David.

Torok Zsolt, unul dintre cei mai cunoscuți alpiniști din țara noastră, a doborât mai multe recorduri în alpinismul românesc și mondial.

În 2016, Torok Zsolt a urcat cinci vârfuri în Himalaya, iar în trei dintre ascensiuni i-a fost alături Vlad Căpuşan.

Cei doi au realizat în 2016 două premiere naţionale şi o premieră mondială. Au fost primii oameni care au ajuns pe Peak 5 din regiunea Makalu, un munte înalt de 6.421 de metri, care nu a mai fost urcat de nimeni până în acel moment, în condiţiile în care vârful a fost deschis ascensiunii în 2003.

În 2013, Torok Zsolt a condus expediţia românească ce a ajuns pe Nanga Parbat, 8.126 de metri, considerată cea mai mare performanţă în alpinismul românesc. Printre altele, a fost pe Maratonul Marilor Pereţi, Trilogia Alpilor şi pe K2.

Torok Zsolt, acum doi ani: Accidentele se întâmplă după erori umane, muntele nu e un ucigaș

Pe site-ul personal, Torok Zsolt se descria ca fiind „hotărât, curajos, calculat și precaut”, câteva atribute necesare pentru a ajunge la performanțele arădeanului, care a urcat cinci vârfuri în Himalaya. De asemenea, acesta mai puncta că se ghida în carieră după principiul „Ascensiunea nu are rost dacă nu îți place și nu o trăiești din plin”.

În urma tragediei din Munții Retezat, din aprilie 2017, când doi copii, campioni la alpinism, au murit surprinși de o avalanșă, Torok Zsolt a spus că astfel de accidente se întâmplă din cauza erorilor umane și că „muntele nu este un ucigaș”.

„Alpinismul se practică în toate ţările europene şi mai ales în ţările avansate, mai puţin în ţările din lumea a treia. (…) Dacă se întâmplă un accident în oricare domeniu, consultaţi specialiştii în primul rând. Cu experienţă de 30 ani în domeniu, vă spun că accidentele se întâmplă din cauza erorii umane. Muntele nu este nici ucigaş, nu îşi ia tributul. Oamenii fac greşeli, iar pentru a demonstra asta puteţi consulta statistica poliţiei rutiere”, a scris alpinistul, în aprilie 2017, care se afla, la acel moment, în Himalaya.

Torok era de părere că fiecăruia i se poate întâmpla asta oricând şi „ce ne-a scăpat, pe lângă ocrotirea divină, este faptul că am avut încredere în îndoielile noaste”, a mai arătat Torok Zsolt.

De asemenea, alpinistul era un mare iubitor al câinilor Husky, cu care adesea ieșea la plimbări. Într-o postare făcută la începutul lunii august a acestui ai, Torok Zsolt sublinia importanța mișcării atât pentru oameni, cât și pentru animale.

„Husky așteaptă să pornească. Pentru ei mișcarea este elementară, așa cum ar fi și pentru oameni. Oamenii știu ce fac atunci când refuză mișcarea, animalele însă nu decid singuri. De noi depinde ce viață au, la fel cum de noi depinde și ce viață avem noi. Cred că una din lecțiile cele mai importante ce am învățat până acum este asta. Eu decid, de mine depinde”, a scris Torok, pe Facebook, atașând o fotografie cu câinii săi.

Alpinistul avea planuri mari de viitor

Pe 17 iulie, acesta anunța pe pagina sa de Facebook:

Echipa noastra se va uni din nou .
La inceput de septembrie vom fi impreuna intr-o ascensiune tehnica si frumoasa in Georgia Teofil VladRomica PopaVlad Capusan si cu mine pe MT Skhara 5200m ,apoi Romeo Popa si cu mine vom pleca in Nepal pentru proiectul Nuptse Peretele Sudic.
Traseul vizat este un traseu deja abordat de doi alpinisti francezi in spiritul ,,Pioletul de Aur”, care au parcurs un traseu deosebit de frumos ,ascensiunea lor s-a oprit sub varf .
Vrem sa ajungem pe varf pe acest traseu iar experienta francezilor ne va ajuta sa abordam muntele cu o strategie poate inbunatatita adaptat si la capacitatile noastre asa cum ne cunoastem noi.
Nuptse este muntele ce domina peisajul in drum spre Everest la fel cum si Ama Dablam ,Cholatse ,Tavoche,Lhotse in special Peretele Sudic.
Inca din 2008 cand am ajuns prima data in aceasta regiune planific o ascensiune pe Nuptse,fiind un munte extraordinar din toate punctele de vedere.
Angajamentul este foarte ridicat si imi este greu sa decid care traseu este mai greu cel propus sau cel deja reusit pe Pumori.
Cu siguranta raspunsul vom primi in luna octombrie cu totii si va invit inca de pe acum sa urmariti aceasta expeditie.
Nuptse se ridica la peste 7800m ceea ce ridica stacheta cu inca un pas„.

Alpinistul se căsătorise luna trecută. (detalii aici)

Imagini postate de Salvamont sâmbătă

Crestele muntilor și alpinismul romanesc sunt mai sărace și mai triste de acum. A plecat dintre noi, răpus de marea sa pasiune, unul dintre marii alpiniști ai tarii, un caracter deosebit, un prieten al Salvamont Romania, un OM… În munca noastră, încărcarea psihica este mare în fiecare situație în care intervenim, dar, sunt momente în care aceasta depășește și puterea noastră de înțelegere și de acceptarea a cruntei realități. Condoleante familiei și tuturor celor care l-au cunoscut, i-au admirat și apreciat performantele. Ramas bun prieten drag!

Publicată de Salvamont Romania – Dispeceratul National Salvamont pe Sâmbătă, 17 august 2019

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

14 Comentarii

  1. Sincere condoleante! Fara a minimaliza uriasele merite ale disparutului prematur, sa amintim insa ca Ticu Lacatusu a fost primul cuceritor al temutului masiv Himalaya care a rapit sute de vieti. A fost primul roman care a cucerit cel mai inalt varf, Everestul, inca din 1992. De Lacatusu nu s-a mai pomenit nimic in ultimii douazeci de ani. Dupa victoria sa totul s-a perfectionat in alpinism facand ascensiunile in Himalaya tot mai accesibile.

  2. Condoleante familiei, prietenilor ,tuturor ,
    Dumnezeu sa-l ierte, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

  3. Concluzie: Romania, cea mai periculoasa tara din lume!
    A se evita.……

  4. Oricat de bun esti,NICIODATA nu trebuie sa uiti regulile mersului pe munte.Una dintre reguli este aceea ca pe munte NU TE DUCI SINGUR.

  5. Păcat… A fost mult mai român decât mulți care deși se cred get-beget, au cam uitat să iubească de țara lor. Să-i puneți în mâini pe ultimul drum steagul sfânt românesc pe care l-a suit până pe Everest. Dumnezeu să-l ierte!

  6. Un om deosebit.. celebru. Apreciat mai mult in străinătate decât in romania,. unde nu știe românu fudul cu nasu mucos in calculator nici să-i scrie corect numele. Nu știe utiliza calculatorul , deși este obligația lui.

  7. Păcat, a murit din nou un om, în locul atâtor animale, fie ele politice sau nu. Cei buni se duc, leprele din politică rămân, rămânea-le-ar oasele în groapa Glina…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.