Tragedie urbană, după prăbușirea unei mine de sare

Prăbuşirea „iminentă” a unei mine de sare la Maceio, în nord-estul Braziliei, lasă să se întrevadă o imensă „tragedie urbană”, potrivit autorităţilor, iar populaţia din jur a fost deja evacuată, notează AFP.

Primarul capitalei statului Alagoas, Joao Henrique Caldas, a vorbit vineri la postul CNN despre un pericol „iminent” şi „cea mai mare tragedie urbană în curs din lume”.

Potrivit unor responsabili ai Protecţiei civile, măsurile preventive au făcut posibilă punerea locuitorilor la adăpost, dar nu vor preveni dezastrul ecologic.

Mii de familii au fost strămutate miercuri, un proces de relocare care a început în 2019 imediat ce au fost stabilite riscuri în această zonă.

Cartierele ameninţate în care locuiau aproximativ 55.000 de persoane în peste 14.000 de clădiri de locuit sunt goale.

Cea mai mare parte a minei se află sub nivelul mării, iar prăbuşirea ei riscă să aibă efecte considerabile asupra mediului.

Pentru a explica fenomenul, Protecţia civilă a luat imaginea unei chiuvete din care dopul este scos brusc: o cantitate enormă de sare se va scurge brusc în apă şi va perturba ecosistemul marin.

Mişcările de teren în jurul minei au accelerat tasarea acesteia. Nivelul acesteia a scăzut cu 11,4 centimetri în ultimele 24 de ore, din nou conform Protecţiei civile.

Iar din 21 noiembrie, zona s-a scufundat cu 1,43 metri, indică aceeaşi sursă.

Mina de sare în cauză, care produce sare gemă (folosită la fabricarea hidroxidului de sodiu şi PVC), este una dintre cele 35 pe care compania Braskem le operează la Maceio. Acţionarul majoritar al companiei este Novonor, fosta Odebrecht.

Braskem a asigurat pe site-ul său că ia „toate măsurile posibile pentru a minimiza impactul” unui posibil colaps, prezicând două scenarii: o prăbuşire „treptată” sau „abruptă”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

4 Comentarii

  1. se întâmplă când exploatezi tot, fără sa lași palier de siguranță…
    Cei care le-au permis, pățesc ceva?
    Dar Brazilia, România…

  2. La noi nu s-ar fi intamplat pentru ca mina s-ar fi inchis demult, ca sa nu ranim gandacul de Colorado.
    Stie UE de ce.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.