Trecutul de neuitat și viitorul ineluctabil

Știrile la minut și newsfeed-ul paginilor de socializare ne obligă să trăim în prezent, concentrați, nu pe ce se intampla, ci pe ce ni se livrează. Uităm repede că suntem compuși din trecut și din idealuri sau planuri de viitor. Nu mai importă nici ce am fost acum 10 ani, nici ce vrem sa fim peste 10 ani. Nu ne mai interesează sensul, ci poza selfie și clipul live.

În schimb, algoritmii ți inteligențele artificiale nu uită nimic și nu omit niciunul dintre detaliile infinitezimale ale aspectului și ale comportamentului nostru, ajungând să ne cunoască mai bine decât ne cunoaștem noi înșine sau decât ne cunosc partenerii de viață, rudele și prietenii. Chiar dacă, „focusați” pe clipa prezentă, le uităm sau le omitem, experiențele noastre trecute și idealurile noastre fac parte din noi. Nu numai că ne reprezintă, ci chiar ne „comandă” comportamentul, emoțiile, alegerile și judecățile de valoare.

Evident, pe baza a ceea ce noi uitam sau omitem, putem lesne să fim controlați și manipulați la nivel emoțional și comportamental, ajungând să ne manifestăm intențiile sau tendințele iraționale de achiziție pe baza unui consimtământ prefabricat, despre care avem doar iluzia că ne aparține. Pentru că influencerii și tipii de la butoane nu ne uita nici ei trecutul recent și nici nu omit tendințele (naturale sau fabricate) ale comportamentului nostru, suntem fără apărare în fata valului de situații si fenomene excepționale, aberante, non-etice, care devin „normale”, pentru că ne acomodăm din mers la ele și le adoptăm ca fiind „ale noastre”. Și, evident, nu mai putem distinge nici binele de rău, nici adevărul de iluzia de adevăr.

În urma cu cca 15 ani, când pătrundea pe piața financiar – bancara așa-numita afacere de „colectare de creanțe”, lumea juridică (și chiar mass-media) era șocată, întrucât, pe de o parte, aceasta afacere acapara în mod ilegitim o zona întinsă de activitate a avocaților și a practicienilor în insolvență și, în plus, aducea în lumină o aberație juridică și etică. Unii dintre noi înca mai observă, deși cei mai mulți dintre ai noștri au uitat (și chiar au ajuns să considere normală această „afacere”), că un colector de creanțe este cel care cumpără cu 10 lei o creanță în valoare nominală de 100 de lei, după care ajunge să încaseze de la debitor 40-50 de lei, uzând de toate mijloacele legale, dar mai ales, de tehnici la limita legalității, de convingere a debitorului să achite cei 40-50 de lei. Nu de puține ori s-a întâmplat ca tehnicile de convingere să îmbrace haina unor „sănătoase” amenințări penale sau a șantajului. Recent, o astfel de firma de colectare de creanțe rula pe tv o reclamă în care sugera că datoria ar putea să îl determine la sinucidere pe tatăl unui copil de 8 ani, cu excepția cazului în care ar fi achitat la timp creanța, ca sa nu îi fie aruncată în stradă familia… Dincolo de dilemele etice ale executării silite a unor creanțe contra familiilor nevoiașe, creanțe cumpărate cu prețuri derizorii în intenția de a extrage profituri exorbitante din suferința altora, întrebarea fundamentală, din punct de vedere economic și etic, rămâne: de ce o bancă preferă să vândă unui colector o creanță de 100 de lei cu suma de 10 lei, știind că debitorul poate fi determinat să achite 40-50 de lei? De ce accepta banca o pierdere de 90 de lei, în loc să marcheze o pierdere de doar 50-60 de lei? Evident, nu este nicio logică aici, ci doar biznis ilegitim și fraudă în dauna fiscului. Explicația acestui paradox nu este cea data de șeful supravegherii din banca centrala, musiu Cinteza, care zicea că cesiunile de creanțe pe 2 lei către colectori sunt menite a combate „hazardul moral” (adică, pentru a bara posibila deprindere a debitorilor de a nu-și achita datoriile, știind că le vor putea negocia cu banca). Asta e explicație de gâgă, care mai și insultă inteligența auditoriului. Explicația e alta, și nu face cinste sistemului bancar. În primul rând, cesiunile de creanțe nu se fac cu oricine, ci cu filiale ale băncii (care sunt împănate cu manageri ai băncilor sau cu rude ale lor) sau cu entități alese pe sprânceană, care au deschise canale către uriașe rezerve de cash. În afară de faptul că structuri de business ale Băncii Mondiale sau ale FMI dau credite colectorilor de creanțe pentru a finanța cumpărările ilegitime și non-etice de portofolii de creanțe, se întâmplă foarte des ca prețul cesiunii să fie achitat din credite acordate chiar de banca vanzatoare a creantelor. Si mai grav este ca aceste entitati colectoare de creante sunt niste mici fantome de jucarie ale bancilor, care continua sa vanda in piata iluzia ca sunt titularii creantelor cesionate in timp ce, de fapt, „proprietarul” este SPV-ul din Olanda. ANPC a devolat un caz de miliarde de euro de acest gen, in care banca isi vanduse creditele SPV-ului din Olanda, dar pastrase gestiunea creditelor in tara, cotinuand sa incaseze rate si dobanzi si sa execute silit consumatorii „vanduti” in Olanda, fara ca cineva (parchet, oficiul pentru spalarea banilor, banca centrala, fiscul, consiliul concurentei, DG Competition) sa isi fi pus vreo problema de ilegalitate, frauda fiscala etc. Exact cum pedofilii olandezi au gasit un adevarat rai de uz propriu in Romania, fara ca cineva sa ii deranjeze cu un mesaj pe oatzap, tot asa acesti banksteri au trecut neobservati si nederanjati cu vreo amenda de macar 500 de lei. Dar asta nu inseamna ca faptele lor sunt normale si, cu atat mai putin, nu inseamna ca noi ar trebui sa ne acomodam cu situatia. Dimpotriva, ar trebui sa protestam vehement, sa ne strigam nemultumirea de sa ne sara camasile de pe noi si sa cerem masuri urgente.
Tot o situatie exceptionala, anormala, este si executarea silita si, eventual, evacuarea din case a debitorilor, direct in baza contractului de credit sau a contractului de leasing, pentru datorii de 500 de lei, marite la zeci de mii de lei prin curgerea unor dobanzi sau penalitati atat de uriase, incat apelativul de „camatarie” este bland ca o adiere de briza marina. Legea noastra nu doar ca stabileste caracterul de titlu executoriu in favoarea titularilor acestor contracte, dar in plus impune o procedura urgenta, fara citarea debitorului si fara cale de atac, pentru incuviintarea executarii silite. Pur si simplu, debitorul afla ca este executat silit pentru 500 de lei (plus dobanzi si penalitati de 20.000 de lei) doar in momentul in care i se pune casa in vanzare sau cand patronul il anunta ca tocmai i s-a poprit salariul.

Cu toate acestea, noi tacem. Ba chiar credem ca cele de mai sus sunt normale si ca actorii acestui teatru al absurdului nu fac decat sa caute profitul, ca asa e in capitalism. Si le sarim in ajutor ori de cate ori niste instante, un profesor de drept sau niste politicieni incearca sa puna in practica unele minimale masuri de usurare a poverii celor care au devenit victime ale acestor enormitati si paradoxuri. Si le luam apararea acestor actori deceptivi si lacomi pana la sociopatie, omitand ca ei ne stiu deja mai bine decat ne cunoastem noi insine, noi, aceia care au fost demult lucrati la constimantamantul fabricat si care ignora ca pot deveni viitoarele victime. Si ii credem pe inteligentii care spun ca orice problema careia i-am putea cadea victima vreodata se poate rezolva printr-o mai mare libertate a pietelor si o mai rationala auto-informare.

Dar, despre ce libertate si despre ce auto-informare vorbim in conditiile focusarii noastre asupra clipei si sub impactul iluziei de adevar, iluzie pe care ne-o alimentam permanent in bula noastra, in „comertul” cu ceilalti locatari ai bulei care cred, ca si noi, in aceeasi iluzie si in aceleasi certitudini prefabricate?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.