Thriller-ul, comentat de presa franceză: „Programată să nu cedeze”

Simona Halep este „programată să nu cedeze niciodată nimic pe un teren”, a scris prestigioasa publicație franceză L’Equipe după ce românca a învins-o pe Caroline Garcia, 6-7 (6), 6-3, 6-4, în semifinalele de simplu ale Fed Cup, de la Rouen.

„Eroică, Caroline Garcia a făcut un meci superb, dar a sfârşit prin a se înclina în faţa Simonei Halep (…). A fost un nivel înalt. Meciul jucătoarelor N.1, între Caroline Garcia şi Simona Halep, a respectat toate promisiunile. Cele două jucătoare nu au evoluat întotdeauna bine în acelaşi moment, dar nivelul a fost întotdeauna ridicat şi fiecare scădere de regim a fost pedepsită necruţător”, a scris publicaţia .

Condusă cu 4-0 în primul set, Halep şi-a intrat în fine în ritm, a arătat „obişnuita sa combativitate” şi a condus cu 5-4, apoi s-a ajuns la tiebreak. „Calitatea tenisului practicat pe Kindarena din Rouen a fost atunci magnifică”, consideră cotidianul.

După ce a pierdut primul set, „Halep, programată să nu cedeze niciodată nimic pe un teren, a mărit şi mai mult presiunea”, scrie L’Equipe.

„Un apel la kinetoterapeut pentru dureri la genunchiul stâng nu va frâna însă elanul lui Halep, iar românca a egalat câştigând setul 2. Ea părea atunci că a dobândit un ascendent asupra adversarei sale.

Trebuia totuşi aşteptat sfârşitul acestui al treilea set pentru a constata cu adevărat asta. Fiindcă Garcia şi-a jucat până la capăt rolul de challenger. A fost de ajuns un singur serviciu nevalorificat pentru a o lăsa pe Halep să facă breakul şi să servească pentru meci. Un serviciu complicat şi tensionat, dar victorios. Garcia nu are mare lucru să-şi reproşeze, dar România e cea care conduce cu 2-1 în semifinală”, adaugă ziarul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.