Ce au în comun Ion Cristoiu, Mihai Tatulici, Cornel Nistorescu, Tudor Octavian, Octavian Ştireanu, Grigore Arbore, Sorin Roşca Stănescu, Dinu Flămând, Ioan Buduca, Dan Pavel, Graziela Bârlă, Traian Radu Ungureanu, Ioan T. Morar? La sfârşitul anilor ’70 şi în anii ’80 ai secolului trecut au fost colegi în aceeaşi redacţie: „Viaţa studenţească”. Atunci când s-au alăturat redacţiei TRU şi Ioan T. Morar, la sfârşitul anilor ’80, Nistorescu şi Ştireanu erau plecaţi la „Flacăra”, iar Cristoiu, la „Scânteia tineretului”.
Acest grup a fost, pe vremea aceea, cam ce este, azi, Academia de Fotbal patronată de Gheorghe Hagi.
Mai au ceva în comun aceşti jurnalişti?
Da, faptul că acum, după atâtea decenii, sunt încă în viaţă, iar unii dintre ei, în prim-planul actualităţii jurnalistice. Personal, cred că acest grup are CV-urile cele mai potrivite spre a se constitui într-un centru de iniţiativă pentru înfiinţarea unui sindicat al jurnaliştilor care şi-ar putea propune drept ţel principal reprofesionalizarea breslei. Multe grupuri ar putea avea această iniţiativă, dar nu şi credibilitatea moral-profesională a acestuia.
S-au întâmplat multe, în ultimele patru decenii, în viaţa acestor gazetari, inclusiv răcirea unor relaţii personale, dar nu şi pierderea busolei adevăratului profesionalism. Din păcate, între timp, au intrau sub aparenţele statutului de gazetar prea mulţi „jucători” fără busolă, „talente” care caută Nordul acolo unde nu e.
Ceea ce numim acum presă nu mai e ce a fost. A apărut jurnalistul de televiziune, exclusiv de televiziune, noua vedetă a simpatiilor publicului consumator de ştiri, de comentarii, de investigaţii şi de reportaje. Dar Nordul meseriei nu şi-a mutat locul de pe cer. Cei care, azi, caută Nordul aiurea, peste un deceniu vor fi uitaţi. Ei înşişi vor fi uitat, peste încă un deceniu, că au căutat Nordul meseriei de jurnalist.
Ceasul e 12 trecute fix. Ceva ar trebui făcut dacă ţinem ca însuşi Cerul să-şi mai aducă aminte că avea o stea care indica stabilitatea a ceva important. Altminteri, meseria aceasta va trece la doi metri sub pământ şi nimeni nu va mai şti ce e îngropat acolo şi cum era viaţa pe vremea când timpul încă era tânăr şi mai avea răbdare, iar jurnalismul era ceva onorabil precum un ordin cavaleresc d’anţărţ.
Cum ar putea un sindicat al vechilor profesionişti din gazetărie să anime din nou o astfel de cavalerie, iată întrebarea. În multe feluri, desigur. Dar, în primul rând, prin exigenţele criteriilor de admitere în corpul sindicatului acestuia şi prin severitatea raportării constante faţă de derapajele majore din viaţa profesională a presei actuale. Un fel de CNA privat al presei non-audiovizuale, practicând sancţiuni nefinanciare, este necesar. A devenit o urgenţă.
Cei care au plecat dintre noi (Constanţa Buzea, Stelian Moţiu, Ioan Novac, Radu G. Ţeposu) ştiu probabil mai bine decât noi cât de strigătoare la cer este această urgenţă.
Discutia e lunga si se intinde pe toate planurile.
Jurnalismul de azi nu poate, nu are cum, sa fie mai bun ca sportivii de azi, actorii de azi, muzicienii de azi.
Totul s-a daramat parca peste noapte si ne-am afundat in suficienta si mediocritatea vestica si de peste tot. Da, inca mai cred ca in esenta suntem( sau am fost pana de curand) un popor talentat, un izvor nesecat de minti luminate si capabile.
Nu ai cum sa nu te uiti la hulita „epoca de aur” si sa nu vezi realizarile unui popor amarat. Nadia, Nastase, Hagi, Toma Caragiu, Stefan Iordache, Gh Dinica, Amza, Iris, Compact, Phoneix, Gica Petrescu, Madalina Manole…si lista e lunga si plina de oameni imensi, era sa uit de Florin Piersic, la care se pot adauga cei scris in articol si, cu voia audientei, nea Vanea, Paunescu, Fanus Neagu si „gasca” de corifei din prea de sport si nu numai.
O epoca de aur a fost, am avut parte de ani extraordinari, de o cultura europeana si de jurnalisti de prima mana, totul s-a naruit cand trebuia sa renasca.
Chiar si la 30 de ani de la revolutie ne uitam incremeniti parca in loc la aceiasi oameni de cultura, ascultam cu placere muzica trecutului, ne minunam de realizarile sportivilor „ceausisti” nereusind sa gasim calea catre alte succese.
Si aici e vina voastra, e vina noastra, e o vina parca pamantesca de a nu putea trece de o bariera invizibila.
Imi pare rau ca la 30 de ani am ajuns asa, nu stiu ce este de facut si nu cred, sincer, ca se mai poate ceva, am imbratisat prea usor si prea repede mediocritatea si suficienta occidentului, ne-am „cacat” pe toate reperele noastre, ne-am batut joc de valorile noastre, am aruncat totul la gunoi pentru ambalajul stralucitor dar gol a democratiei salbatice.
Dureros cand stii ca nu o sa mai vezi un Toma, Piersic, ca nu o sa mai auzi o muzica de clasa, ca nu o sa mai citesti un editorial scris de Fanus sau Chirila, ca nu o sa mai celebram in piete eliminarea Argentinei lui Maradona.
Domnule Buduca, sa pastram amintirile astea ca altele nu o sa mai fie
Domnule daca tot aveți curaj sa deschide-ti acest subiect, poate aduce-ti și o erata și spuneți și de Munca de Partid, publicația ziariștilor care făceau coada la Ceaușescu să-i ia în vizitele prin China și Coreea de Nord.
Curaj domnul Budica !
Cred ca mai poti sa adaugi cateva nume prin lista respectiva de jurnalisti o idee mai tineri care mai au integritate si obiectivitate… dar ideea de reprofesionalizare a jurnalistilor e sortita esecului. Trebuie doar sa te uiti la ce se intampla in SUA si sa vezi ca modelul se repeta, jurnalismul obiectiv fara sa fie corupt de opinii personale sau ale echipei editoriale a ajuns sa fie ceva foarte rar. Nu e o saptamana de cand un profesor de jurnalism de la universitatea Stanford a declarat ca obiectivitatea e un obstacol in prezentarea informatiilor, si ca jurnalistii trebuie sa fie activisti pentru a promova justitia sociala… si nu e o chestie de viitor, se intampla si acum, bruma de jurnalisti integrii este exclusa din organizatii unul cate unul, sau fortati sa demisioneze.
Ca in orice profesie, trebuie in primul rand sa-ti multunesti superiorii, iar acestia te vor recompensa pe masura. Mass media, este impartita dupa cum sunt impartiti si stapanii sau finantatorii trusturilor de presa. Problema e una de morala, tu ca ziarist pentru cat te vinzi. Daca conteaza banii, celebritarea, puterea sau verticalitatea.
Da, au aceleasi radacini jurnalistice, au talent jurnalistic, dar, din pacate, cu totii au abandonat adevarata menire a jurnalismului.
Pe vremea lui Ceasca,ziaristii erau cei mai detestati dintre romani!Dupa meseria de „activist””,adica gargaragiu,venea meseria de ‘ziarist”adica osanale
Munca usoara,bani pe masura ..
Acest subiect merita o dezbatere ampla, fara activisti si progresisti vopsiti.
Pentru ca acolo unde scriem Democratie cu D mare, trebuie sa scriem si Presa cu P mare, si nu Gunoi cu g mic! O democratie de jure in care presa si jurnalistii nu sunt decat niste goarne ale sistemului nu poate fi, si nu este, decat o dictatura de facto.
In primul rand, nu ar trebui permisa preluarea in totalitate a presei de catre concerne fara nume si fara tara, cu sediul intr-o cutie de scrisori din insulele Bahamas. Cateva publicatii ar trebui sa ramana nationale, in sensul componentei consiliului de administratie, editorilor si jurnalistilor. Macar cateva.
Altfel, ajungem cum am ajuns: pana si Catavencu a fost cumparata, ca nu cumva, prin bancuri, sa rasufle vreun adevar!
Idem pentru posturile TV si de radio.
Este prea tarziu.
Buduca UTC , o goarna care vrea unitate militară ! De tot hazul !
Ei, asta e o perspectivă, mai sint și altele. Fiecare cu ce-l doare-n basca de pionier. Eu cred ca presa e mai buna decit aia veche cu talente unse cu alifie pentru partidul unic. E buba mare la Buduca, pricepe puțin dar țipă nostalgic. Mai dați-i o bere ca s-ar putea întoarce pe scaun
@ Hatar
Starea presei este simptomatica pentru starea generala a societatii. O societate cu presa aservita nu poate rezolva problemele majore, tocmai pentru ca nu afla de ele niciodata.
De ce era mai rea Scanteia decat hydra aceasta cu 7 capete si 100 de titluri de astazi? Doar toate spun acelasi lucru, intr-o ‘unitate de monolit’…- Aparenta nu e realitate, si multe titluri de ziar nu inseamna diversitate: inseamna doar ca ambalajul e mai stralucitor.
In esenta, difera doar modalitatea de control: daca in dictaturile vizibile ea e brutala, in asa-zisa democratie totul se desfasoara subteran. Dar rezultatul e identic. Libertatea ramane un simplu deziderat.
Sunteti o padure de uscaturi din care se mai zareste,rar si pentru putin timp, un pic de verdeata, Voi nu traiti din jurnalism, pentru ca munca voastra e pusa in slujba infractorilor care au vandut tara si fura in continuare. Voi traiti din firimiturile pe care le primiti de la acesti infractori ca sa scrieti la comanda lor.
A inceput marele protest al romanilor impotriva mizeriilor care se autodenumesc partide, in realitate factori poluanti ai democratiei, adevarate grupuri infractionale organizate in slujba carora sunteti si voi. De ce nu informati despre acest protest, lasilor?