Un potențial turistic neatins: 4 milioane de români de lângă România

Din cauza pandemiei și absenței politicilor de sprijin din partea ministerului, turismul românesc s-a întors un deceniu în timp. Numărul turiştilor sosiţi în unităţile de cazare în 2020 a fost similar cu cel din 2010, adică circa 6 milioane, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). O scădere dramatică care, conform aceluiași INS, continuă și din cauza sosirilor tot mai puține a vizitatorilor străini în România. În luna martie 2021, de exemplu, au fost înregistrate, la punctele de frontieră, cu 22,4% mai puține sosiri faţă de luna martie 2020, iar singura măsură pe care Guvernul Cîțu adoptat-o până acum, a constat în eliminarea interdicțiilor de intrare în România pentru cetățenii străini, cu anumite excepții și acolo.

În acest context, deputatul PSD Nicolae Georgescu a cerut guvernanților să demareze în regim de urgență o campanie de promovare a destinațiilor turistice din România în statele vecine. ”În jurul României locuiesc aproximativ 4 milioane de români. Pe ei nu îi întreabă aproape nimeni dacă ar vrea să-și petreacă concediul în România, unde limba, tradițiile și obiceiurile sunt aceleași.
E plauzibil ca, pentru unii din ei, România să fie o destinație mai frecventabilă decât Grecia sau Turcia, unde distanța geografică și diferența lingvistică contează. Republica Moldova, Ucraina, Serbia, reprezintă oportunități de pentru domeniul ospitalității din țara noastră care nu trebuie neglijate. E un potențial enorm de populație, dar care până acum nu a fost pus în mișcare. Vreau să-mi spuneți dacă luați în calcul să demarați împreună cu agenţiile româneşti specializate în incoming din ţară o campanie intensă pentru a promova destinaţia România şi a intensifica vânzarea de pachete turistice pentru această destinaţie”, a spus Georgescu.

Daniela Nicolescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, susține că instituția pe care o reprezintă pregătește un plan de acțiuni de promovare, creat cu scopul de atrage turiștii străini sau pe cei vorbitori de limbă română în România. ”Aceste acțiuni vor avea un dublu impact pe piețele pe care se vor desfășura. În primă fază intenționăm să organizăm prezentări de țară cu ajutorul corpului diplomatic din destinațiile respective, urmând ca ulterior să pregătim mai multe press-trip-uri ce au ca scop descoperirea destinației Românai și diseminarea mesajului că țara noastră este pregătită să primească vizitatori, iar oferta turistică autohtonă este una complexă pentru mai multe categoriii de turiști”, a spus secretarul de stat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Cosmin Pam Matei 4565 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Pai ce bre? Aia credeti ca sunt prosti?? Vad si ei cum fuge turistul roman spre Turcia sau Grecia ca din pusca sau au fost facuti odata si bine la preturi de ,,patronii,,japcari care merg pe principiul sa traga tot ce pot de pe turistul prins in plasa ca nu-l mai prinde a doua oara.Bre,intai trebuie beliti bine ,,patronii,,sa ofere servicii de calitate la preturi decente,apoi vor aparea si turistii la care viseaza doamna de la minister.Mai este si varianta ca statul insusi sa detina hoteluri,pensiuni si restaurante pentru ca numai asa turistul are garantia ca o sa fie tratat bine.Are o siguranta.O baza.Ps,Cea mai buna reclama e cea din om in om,asa ca doamna ministereasa poate sa fie sigura ca romanii din jurul Romaniei stiu la perfectie ce se intampla pe aici din pacate.Ghinion.

  2. Nimeni nu vrea sa viziteze un stat fascist cu restrictii si segregari pe baza de certificate verzi fasciste. Stati si plangeti-va de tot si de toate.

  3. Si pana acum ce va oprit sa faceti promovare?! Baza nu este numai reclana ci calitatea serviciilor. Turismul romanesc este bun pentru interlopi si ghiolbani, cei seriosi ze duc demult peste hotare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.