Un român în scandalul provocat de spionajul rus din Marea Britanie

Scandalul de spionaj provocat la Londra de arestarea tinerei Katia Zatuliveter, consilieră a parlamentarului britanic Mike Hancock, începe să se extindă şi către România. Tânăra este acuzată că ar fi fost un agent indicator al spionajului rus (SVR), iar „The Telegraph” arată că românul Călin Humă a lucrat pentru deputatul Hancock în urmă cu nouă ani, iar acum este implicat în domenii importante pentru securitatea naţională a României. Humă mai este asociat într-o societate comercială din Iaşi, Aqua Mold Trading SRL, cu preşedintele Transparency International Romania, Marian Victor Popa. Acesta deţine 49% din părţile sociale, iar Humă 11%.

Călin Humă este furnizor de echipamente pentru baza de la Mihail Kogalniceanu, implicată în scandalul închisorilor secrete ale CIA, este furnizor de piese de schimb pentru celebrele fregate cumpărate de statul român de la BAE Systems şi furnizează echipamente de protecţie nucleară bacteriologică şi chimică pentru armata română.

Călin Humă a lucrat pentru deputatul britanic Mike Hancock în 1999, la scurt timp după ce absolvit studiile universitare în Marea Britanie. În cei doi ani în care a fost conilier al deputatului liberal-democrat, Humă a înfiinţat firma Anglo-Romanian Consultancy, care îşi propunea să intermedieze afacerile dintre britanici şi români. Firma a fost închisă în 2006, dar Humă a continuat să lucreze drept consultant politic şi de comerţ internaţional pentru oamenii de afaceri români şi britanici, scrie „The Telegraph”.

Mult mai interesante sunt pentru cotidianul britanic actualele afaceri ale lui Călin Humă. Una dintre firmele sale vinde acum elicoptere civile şi militare şi ofera piese de schimb şi service pentru fregatele cumpărate de statul român din Marea Britanie. „The Telegraph” aminteşte că fregatele second hand au fost cumpărate de la compania BAE, în 2003, iar tranzacţia a facut obiectul unei investigaţii a Biroului britanic pentru Fraude. BAE a respins acuzaţiile de coruptie, însă a plătit amenzi în valoare de 286 de milioane de lire steriline.

O altă firmă deţinută de Humă, IDS Operations, organizează cursuri de limba engleză pentru personalul bazei militare de la Mihail Kogălniceanu, implicată, scrie „The Telegraph”, în scandalul avioanelor-închisoare ale CIA. „Un fax trimis de un înalt oficial egiptean şi interceptat de autorităţile elveţiene arată că la baza din România au fost ţinuţi în captivitate 23 de irakieni şi afgani” bănuiţi de terorism. Baza este considerată una dintre închisorile secrete ale CIA din Europa, pe lângă cele din Polonia, Ucraina, Kosovo, Macedonia şi Bulgaria, în care prizonierii erau interogaţi”, scrie „The Telegraph”.

În Marea Britanie, afacerile lui Humă par să nu aducă profit. Compania INDES Group nu are venituri, HMS Investments a raportat un profit de 158.000 de lire, iar INDES Limited a raportat pierderi de 162.000 de lire. Humă şi soţia sa au cumparat o casă de 179.000 de lire, in 2003, scrie „The Telegraph”.

Contactat de jurnaliştii britanici, Călin Huma a declarat că a vorbit cu deputatul Hancock imediat după alegerile din aprilie şi a recunoscut că Hancock a fost la Constanţa, în 2004, acolo unde Humă l-a însoţit. Humă a precizat că vizita a fost una oficială şi că niciodată nu a fost alături de deputatul britanic decât în context oficial.

Călin Humă a confirmat afacerile pe care le desfăşoara la baza Mihail Kogalniceanu, însă a declarat că nu-l priveşte ce se întâmplă în interiorul unităţii şi că nu are nicio idee despre implicarea acesteia în zborurile secrete ale CIA. Cat despre presupusele secrete la care ar fi putut avea acces în calitate de consilier al deputatului, Humă a apreciat că deputaţii britanici nu au acces direct la informaţii sensibile, cu atât mai puţin consilierii acestora.

Unul dintre comentatorii articolului postat pe pagina electronică a „The Telegraph” scrie că Huma ar fi avut contacte cu un agent al consulatului Federaţiei Ruse de la Constanţa, în perioada mai-septembrie 2010. Humă ar fi locuit, la Constanţa, în casa unei femei suspectată că ar fi agent rus, mai scrie cititorul cu pricina.

Pe lângă Călin Huma, „The Telegraph” a descoperit că deputatul Mike Hancock a mai angajat drept consilieri studenţi din Grecia şi Serbia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.