Tradus în peste 40 de limbi, scriitorul francez Eric-Emmanuel Schmitt i-a realizat celui mai de succes roman al său, „Oscar și Tanti Roz“, și ecranizarea, și dramatizarea. În România, primul spectacol cu o piesă de-a sa a fost montat în 2010 la Teatrul Bulandra (Oscar și Tanti Roz), al doilea, în prezenta stagiune, cu piesa „Vizitatorul” a fost la Teatrul Constantin Nottara, iar al treilea, tot cu „Oscar“, a avut zilele trecute premiera la Teatrul de Artă din Deva.
Demarând serioasa întreprindere de constituire a unei trupe proprii și renunțând în felul acesta să aducă actori din alte părți (cu cheltuielile împovărătoare ce le presupune acest efort), Mihai Panaitescu, proaspătul manager general și regizorul spectacolului a reușit, în urma unui casting exigent, o distribuție meritorie cu care a putut fructifica abordarea pe mai multe planuri a ideilor și situațiilor delicate cu care a atacat acest text. Oscar e un copil de 10 ani, bolnav de leucemie, care își trăiește ultimele zile în spital. Aflând că va muri foarte curând, el se revoltă împotriva tuturor: medici, bolnavi, părinți. Nimeni nu îi e pe plac în afara unei infirmiere bătrâne, Tanti Roz, nume predestinat, pentru că ea e singura care le mai dă acestor copii muribunzi o speranță, amăgindu-i cu poveștile ei și reușind astfel să-i facă să uite de iminența morții.
Cu ochi de copil
Lăsându-se „dus” de povestea ei și ca să-i ajungă puținele zile ce i-au mai rămas, Oscar trăiește, ca într-o peliculă dată pe repede-înainte, principalele evenimente din viața unui om: adolescența, prima dragoste, căsătoria, pierderea soției etc. Astfel, el învață că fiecare zi e un dar de la Dumnezeu și trebuie trăită din plin.
În final, ca să se simtă mai puțin singur, Roz îl învață și cum să-i scrie lui Dumnezeu, în care copilul nu crede deocamdată. Cele 14 scrisori sunt de fapt etape ale unei călătorii către sufletul său, unde se ascunde, destul de neîndemânatic, chiar Dumnezeu.
De ce e tulburător și profund spectacolul lui Mihai Panaitescu și a scenografei Vioara Bara? Pentru că îmbină armonios surprinzătorul salt între planurile existențial, ludic și oniric, pe care îl fac permanent Oscar, Tanti Roz și ceilalți copii bolnavi. Prin această permanentă alternanță, ei ne conving să privim viața și cu ochi de copil, ceea ce noi, maturii, am cam uitat.
Imensele perdele de tifon, material atât de banal într-un spital, ajung accesorii pentru împlinirea viselor copiilor aflați în trista stare de bolnavi incurabili. Astfel, ele devin voal, trenă și rochie de mireasă la „nunta” lui Peggy Blue cu Oscar. Pline de lumină, decorurile Vioarei Bara dau transparență, servind pe deplin jocului aproape permanent între planurile real, ludic și oniric, fațetele câtorva zile de viață din această ultimă „stație” spre lumea de Dincolo.
Coarda sensibilă a spectatorului hunedorean
Conlucrarea fericită a regizorului, scenografei și actorilor a oferit spectatorilor o poveste de viață delicată, plină de tragism, dar și de umor, cu care aceștia s-au încărcat pozitiv.
Alexandra Podu face în Oscar un rol convingător, plin de farmec, alternând fragilitatea cu duritatea forțată a copilului răzvrătit. De altfel, vârsta și vivacitatea sa, și comică, și tragică, la care apelează, o fac credibilă. De altfel, după propriile declarații, rolul a constituit pentru tânăra actriță o provocare și o onoare dată de încrederea ce i-a fost acordată de către regizor. La fel de profesionist s-au prezentat și ceilalți actori: Angela Lisa, Teodora Voineagu, Mircea Rotaru și Alexandru Podu, care își servesc partiturile cu exuberanță și echilibru.
Un rol aparte, plin de încărcătură emoțională pe care o transmite în mare parte și spectatorilor, mai ales în final, realizează Roxana Olșanschi în rolul Tanti Roz. Obligată de Oscar să treacă de mai multe ori din planul ludic în registrul grav al maturului năpădit de emoție la vederea sfârșitului tragic al unui copil, actrița se achită cu naturalețe de această sarcină, ceea ce îi face rolul fermecător. E, poate, cea mai reușită partitură dramatică din cariera sa.
Sala plină face dovada că acest tip de text încărcat de dramatism și umor, de tandrețe și eleganță a atins coarda sensibilă a spectatorului hunedorean, atât de dornic de calitate și noutate. Demarând în actuala stagiune cu șase spectacole, instituția deveană dorește să marcheze cu profesionalism desprinderea definitivă de sintagma deloc onorabilă de teatru de provincie.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.