Unde duce prostocrația – lecția Africii de Sud

Africa de Sud este a treia economie a Africii, este pe locul doi la PIB-ul pe cap de locuitor, după Egipt, însă regimul egiptean este unul autoritar, în timp ce în Africa de Sud avem o așa-zisă ”democrație defectuoasă”. Cum nicio țară africană nu are un regim cu adevărat democratic după standardele vestice, se poarte spune că Africa de Sud este țara africană cea mai apropiată de modelul occidental. Este, de altfel, o țintă principală a strategiei Global Britain, lansată de Londra după Brexit, este țara unde își are sediul Parlamentul Pan-African, brațul legislativ al Uniunii Africane.

Experiența democratică a Africii de Sud este asemănătoare cu cea a României. Țara a trecut la actualul regim în urmă cu 27 de ani.

Acum, Africa de Sud se confruntă cu cele mai grave proteste din perioada democratică. De mai bine de o săptămână, orașele sunt vandalizate, sunt distruse obiective strategice, sunt uciși oameni. Joi, comandantul Armatei Sud-Africane a mobilizat toți rezerviștii, pentru a veni în sprijinul forțelor de ordine, care duc lipsă de echipamente și muniție și au ajuns chiar să fie ajutate de comunitățile locale. Cunoscătorii politicii sud-africane consideră că insurecția, localizată pentru moment în provincia capitalei, va fi oprită, însă actualul președinte Cyril Ramaphosa nu va fie iertat pentru lipsa de reacție, pentru ezitări și pentru nerespectarea programului pentru care a fost ales.

Presa internațională consideră că revoltele din Africa de Sud sunt urmarea ”capturării statului” de către elitele Congresului Național African, partidul lui Nelson Mandela, aflat fără întrerupere la putere în ultimele decenii. ”Capturarea statului” a fost degrabă invocată în 2017 de ONG-iștii protestatari din România. Vom vedea că evenimentele din Africa de Sud sunt mai degrabă un efect al ”prostocrației”, al incompetenței crase a clasei conducătoare și al transformării serviciilor secrete în unitatea de protecție a președinților și a intereselor lor.

Violențele au început după încarcerarea fostului președinte Jacob Zuma, care a demsionat în 2018, ca urmara a acuzațiilor de corupție. Ironia face ca tocmai Comisia pentru Investigarea Capturării Statului, instituită de Zuma însuși, să fie cea de la care a plecat arestarea fostului președinte. Zuma a refuzat de mai multe ori să compară în fața Comisiei, motiv pentru care, pe 29 iunie, judecătorii Curții Constituționale l-au condamnat la 15 luni de închisoare.

Protestele au început în provincia lui Zuma, KwaZulu-Natal (unde se afla și capitala politica Pretoria, și capitala economică Johannesburg), provincia etniei zulu. Au murit deja zeci de oameni, iar distrugerea infrastructurii a dus la penurie de alimente, potrivit The Wall Street Journal.

Zuma, un președinte acuzat de viol, care considera că vrăjile te pot feri de virusul HIV, nu este nici pe departe singurul vinovat pentru situația actuala. Totul a început cu așa-zisa Politica de Emancipare a Negrilor, la începutul anilor 2000. A fost un program cu intenții bune, însă care a degenerat în extorcare de fonduri cu girul statului, din mediul privat și din buzunarul public în egală măsură. La capturarea statului a participat și imperiul de business al familiei indiene Gupta, care exploatează zăcăminte de aur și diamante, care are afaceri mari în mass media, transport și retail în Africa de Sud. Totul a intrat în mâinile unei noi elite oligarhice, lideri ai facțiunilor partidului aflat la putere, scindat în clanuri corupte începând chiar cu președinția lui Nelson Mandela. ”Totul a trecut neobservat vreme de mai bine de un deceniu, până când oamenii au început să dea foc centrelor comerciale, în vara acestui an”, arată un articol publicat de UnHerd, semnat de Brain Pottinger, jurnalist sud-african.

Congresul Național African, aflat la putere, a aplicat așa-zisa strategie a ”detașării cadrelor”, pentru a-și asigura controlul total asupra statului. Numai ca plasarea în poziții cheie a loialiștilor din partid nu a făcut decât să extindă la nivelul întregului stat sciziunile din partidul aflat la conducere. În plus, loialitatea cadrelor nu a fost deloc direct proporțională cu competența lor. ”Peste tot domnesc disfuncțiile, colapsul și corupția, iar consecințele sunt suportate din nou de cei săraci”, scrie UnHerd.

Analiștii sud-africani estimează că pagubele produse de capturarea statului de noile elite, de ”prostocrația” sud-africană și de câteva imperii private sunt mai mici decât cele cauzate de necolectarea corespunzătoare a taxelor și de pierderea încrederii cetățenilor în politica de emancipare a negrilor.

Actualul președinte, Cyril Ramaphosa, a fost adus la putere de speranța sud-africanilor că va reuși să aplice un vast program de epurare a statului și de trecere la meritocrație. Speranțele acestea au fost spulberate în cei trei ani care au trecut de atunci. Ramaphosa s-a dovedit un președinte excesiv de prudent, temător și influențabil de elitele facțiunilor din partid. Rezultatul este că, la o generație de la emanciparea politică, președintele Africii de Sud nu vrea nici să renunțe, nici să modifice politica de cadre a partidului și nici să se opună capturării statului. Președintele Ramaphosa nu a renunțat la politica de confiscare a terenurilor fără compensație (productivitatea agriculturii a scăzut cu 87% în ultimii ani), nu a modificat politica învățământului si astfel universitățile sud-africane s-au transformat în adevărate centre de cazare a unor tineri needucați, impozitele pentru cei cu venituri mici au rămas exagerat de ridicate. Recent, la toate cele de mai sus s-au adăugat efectele economice ale măsurilor impuse pentru limitarea pandemiei, care au afectat în special provincial KwaZulu-Natal.

Provincia capitalei este considerată ”Sicilia Africii de Sud”, polul activității insurecționale din țară, în care au avut loc până acum multe răbufniri xenofobe, deturnări de mijloace de transport, răpiri, sabotarea infrastructurii publice, șantajarea în stil mafiot a investitorilor, confruntări violente între facțiunile Congresului Național African. Odată cu încarcerarea fostului președinte Zuma, ”provincia este total destabilizată și se află în prima fază a unei revoluții alimentate de politicienii corupți și de o serie de infractori oportuniști. Instigatorii sunt elemente din Agenția de Securitate a Statului, care a devenit o adevărată unitate de protecție a fostului președinte și a intereselor sale”, scrie UnHerd. Cel mai grav este însă că nu au ieșit încă la iveală loialitățile din cadrul armatei și poliției.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 26

33 de Comentarii

  1. hai sa luam apararea negrilor care sparg magazine si fura haine de firma, la Pelosi am mai vazut asta. Succese, va semnati disparitia !

  2. Mda.. lecția Africii de Sud,. Dar se pare că nici tu jurnalist n-ai priceput-o.. Africa de sud era perla Africii.. Era o țară minunată cu o economie înfloritoare, o școală cu o educație deosebită, Cu un Christian Barnard, care a făcut pionierat cu transplantul de cord,.și alte exemple de invidiat,.. Insă erau acuzați de ”apartheid”. A răsărit un cioroi care lupta impotriva culturii și guvernări albilor..adică cică pentru libertate..Acu au apucat la libertate, cu capul sec și fundu gol.. Au jefuit distrus tot in spirit liberalist.. Au persecutat și alungat pe albii care le făcuseră o țară de invidiat. Acuei domină, sunt majoritari și sunt mândrii..Nu ți se pare că seamănă cu ceva Transilvan,..Sau vezi un pic de ce face azi america..

  3. Mulți rasiști prin zona care nu înțeleg efectele colonialismului, printre care ,,Africa de Sud educata”.

    Si Romania este un stat capturat. Dar spre deosebire de Africa de Sud, Romania e-n NATO si-n UE. Pana acum, majoritatea populației n-a avut beneficii importante ale apartenentei la clubul european. Si din cauza alor noștri, dar și din cauza neo-colonialitatii imperiului. Da’ Romania nu arata nici ca Africa de Sud și nici ca fosta Iugoslavie. Deci asta-i un beneficiu major. In rest, rămâne cum am stabilit. Inegalitate sociala mare, munca ieftina și salarii mici, infrastructura canci, reprezentativitate politica din ce în ce mai redusa si-o democrație care nu prea mai e nici electorala. Cel mai simpatic lucru e populismul statului de drept. Care începe sa fie surclasat de populismul României educate! Intr-o prostocratie, forma elimina complet fondul. Sa traiti bine!

  4. Vai ce m-am speriat, privind poza din articol ! Am zis ca e vorba de nationala Angliei (cu tot cu rezerve) cautindu-l pe arbitru ca sa-i ceara repetarea loviturilor de la 11 metri !

  5. În perioada 2010-2021 în Africa au avut loc 51 de lovituri de stat. Vedeți și ce se întâmplă acum în Africa de Sud sau alte țări, precum Haiti, ori orașe din America, cum ar fi St Louis, Chicago, Detroid etc, în care africanii sunt majoritari.
    Concluzia o trageți singuri…dacă puteți.

  6. Caline, ia-te de mana cu Marga si prostiti-va impreuna. Si unul si altul aveti impresia ca ati gasit cuvantul magic care va reprezinta. Atat de fals suna din condeiul vostru tot ce scrieti. Al naibii propaganda ceausista,inca o folositi.

  7. Africa de Sud a ajuns o tara prospera fiind condusa de albi, acum cu o conducere indigena va ajunge foarte repede la nivelul saraciei celorlalte state Africane. Mult succes BLM noul partid comunist.

  8. Toti cei care vroiau sa stie ce va urma, au stiu! Dupa 1989, profetiile Sfintilor au devenit accesibile tuturor, inclusiv talmacirea actualizata a Apocalipsei Sfantului Ioan. Totul se stie, chiar cu lux de amanunte. Stie cel care vrea sa stie!

    Va recomand sa cititi si articolul lui Adrian Patrusca, de pe Activenews, intitulat „COVID-19 pregătește Falimentul Mondial. Proprietatea dispare prin „executarea silită” a Planetei. Omul Nou va fi falit și supus unei mâini de globaliști care dețin creanțele lumii”. Ceea ce anticipeaza acum autorul, a profetit cu zeci de ani in urma Parintele Arsenie Boca: „Va vor cerne. Vor pune impozite, taxe si alte ingradiri. Vor lua totul!”.

    Cu ani in urma v-am tot averizat ca vine foamea crunta si ca hipermarketurile, care acum sun pline, vor ajunge ca „Circurile foamei” de pe vremea lui Ceausescu. Ganditi-va numai la faptul ca Romania importa 70% alimente, ca strainii vor ajunge sa detina circa 75% din terenul arabil, ca taranului i se pun tot felul de piedici si ingradiri pentru a disparea ca patura sociala, etc.

  9. Africa de Sud, candva perla Africii, va avea soarta pe care au avut-o si alte state colonialiste din acest continent: albii vor fi alungati, vor ramane africanii care vor transforma Africa de Sud in camp jaf si de lupta perpetuua intre diferite factiuni si triburi. Se va alege praful din toata munca si realizarile albilor, cum s-a ales si in Algeria, Angola sau Congo. Din cate am mai vazut la TV, in Africa de Sud nu ai voie sa iesi din Cape Town si din alte cateva orase mai mari decat cu riscul sa fii violata ca femeie, jefuit sau omorat. In restul tarii saracie lucie, somaj, educatie zero, igiena zero, SIDA la liber, criminalitate maxima. Asta le-a adus democratia lui Mandela.
    Si democratia asta o fi buna, insa nu merge in orice tara si la orice popor.

  10. Bre,acolo a fost doar un experiment politico-social in care albii au fost deposedati de pamanturi si putere politica,negrii prelund conducerea tarii.Ghinion.Ma rog,de fapt o ,,reusita,,pentru cei care au facut experimentul,o turma de prostanaci sunt mai usor de condus,manevrat si bagat in santuri.Pas cu Pas.In America si Europa s-au schimbat un pic regulile ,,programului,,dar rezultatul urmarit e acelasi,sa deposedeze pe albi de putere si bunuri prim migratie,drepturi,curcubeala,schimbarea istoriei,daramarea unor simboluri..Pas cu Pas.E la mintea cocosului ca atunci cand balanta se v-a inclina in favorea ,,progresistilor,,tot Occidentul v-a avea soarta Africii de Sud..disfunctii,colaps si coruptie.Pas cu Pas.Ps.Nici ,,gwernul mieu,,nu e departe de asa ceva si isi da toata silinta..Ghinion.

  11. asa se intampla cand pui maimuta sa piloteze avionul. in Ro la fel 🙂 🙂

  12. Buna,
    Pentru acuratete!
    Da, Africa de Sud e a treia economie a Africii. Insa la GDP per capita e cam departe de locul 2. Un simplu search pe Google va fi edificator.
    Altfel, nici Johannesburg, nici Pretoria nu sunt in Kwa Zulu Natal. Se vede pe orice harta….
    O zi buna

  13. Cea uitat sa spuna distinsul autor cu prostocratia in gura(cuvand de ordine la ziar) este ca Africa de Sud era prima economie africana pe vremea apartheidului si in primele 20 de economii din lume!
    Ce spune un oarecare Wolfgang Drechsler,ziarist german:
    „Scepticismul privind evoluţia Africii de Sud are mai multe cauze:
    -în primul rând aroganţa uriaşă a partidului de guvernământ ANC,
    -corupţia,
    -statul slab, care este văzut mai nou ca o punga cu bani din care fiecare se serveşte cum vrea,
    -deficite în combaterea maladiei SIDA care a devenit epidemica”
    Conducere africana, fereasca D-zeu!

  14. Imigratia ilegala din tarile vecine – odata cu sfarsitul apartheidului in 1994 – a creat necesitatea ca politia sudafricana sa fie compusa in majoritate din populatie originar africana locala. Incet, puterea administrativa trecand in mana populatiei indigene si in plan politic, majoritatea si-a dezvoltat propriul sistem de promovare partinica bazat pe obedienta fata de cel puternic.
    Acestia nu au construit nimic, ei au preluat din mers ceea ce era deja construit si neavand nici un obiectiv national mimeaza inteligenta si administratia.
    In filmul Rascoala (dupa romanul omonim al lui Liviu Rebreanu) este scena in care taranii rasculati intra in conacul boieroaicei Nadine si distrug totul imbracand lenjeria intima a acesteia si hlizindu-se in oglinzile din dormitorul acesteia. Exact acest comportament il au elitele Congresului National African.
    In Romania se petrece exact acelasi lucru. Niciodata Romania nu a avut un presedinte mai lenes si mai mincinos ce utilizeaza limba de lemn cu asa o mare naturalete si nici un astfel de . . . primministru ce-si ascunde diplomele de absolvire ale scolilor de care pomeneste in CV. Tinerii politicieni ce au promis o altfel de politica nu sunt decat alti profitori ai noilor vremuri, ei remarcandu-se prin totala lipsa a competentelor cerute de posturile pe care functioneaza astazi (numiti sau alesi) altfel, tari in clontz.
    In Republica sudafricana contextul ajungerii prostocratiei la putere este explicabil, in Romania. . . .??

  15. Tavarascii Marchievici, nu uita proverbul ,,câinele moare de drum lung si prostul de grija altuia”. Am vrea noi sa avem sistemul de învățământ si instituțiile sud-africane dupa model britanic. India , Africa de Sud sunt construcții british. Ciocul mic si mai bine vezi ca agentul rusesc Dragnea- carnarul de dinainte de 1989, fiu de ,,bulan” milițienesc care snopea in bătaie țăranii romani fortandu-i sa- si dea pământul la comun cu toți bețivii , ,,latratorii “ lui Groza, încurajând lenea si hoția din avutul poporului. La eliberarea lui Dragnea am auzit din nou lozincile tip anii ‘90 din gura ,,sosochistilor “ , copiii moldovenilor din fosta Moldova sovietica, dveniti cetateni romani prin grija lui Basescu , ,,libertate “ si tot felul de Inepții. Bai rusnacule vremea voastră s-a dus. Chiar ,,PUR” partidul prorusesc se leapădă de Dragnea, groparul justiției românești. Iar apariția in continuare a idiotului de ,,cititor “ la biblioteca Academei , Cristoiu , arunca o nota comunista urâta asupra PSD. . Numai dacă asculti emisiunile de la posturile de radio iti dai seama ca romanii anilor ‘90 au ,plecat” iar tinerii se exprima la nivel european . Gargara comunista nu mai tine.

  16. In Romania a fost prostocratie pe timpul PSD. Acum suntem sub ocupatie straina. Prostii nu pot zice nis PS.
    Ca ocupatia a pus prosti marionete la conducere e alta treaba.

  17. Infractorul de Drept Comun Nelson Mandela a studiat in Inchisoare Opera tovarasului Ion Iliescu – Kirpa KGB.
    Odata eliberat din Ocna a devenit Kunta Kinte pentru Cimpanzeii si Urangutanii Sud Africani care, entuziasmati la paroxism, au inceput sa maceleasca Albii cei Rai, fermierii.
    Acum, cu Foamea-n Git urla Lozincile FSNeului:
    IMG FACE ORDINE !
    Sigur, Globalistii vor Instala un Klaus care va Reda increderea Investitorilor si Garantia ca Cimpanzeii vor deveni ascultatori daca vor fi momiti cu Struguri, fiind satui de Banane.
    Cimpanzeului ii sade Bine in Copac cit timp Urangutanii sint ocupati cu intimidatul Hienelor.
    Altfel modelul Haiti va deveni Regula in toata Africa.

  18. Amestecarea raselor. Negrii sunt majoritari. Dictatura majoritatii este DEMOCRATIA.
    Cultura amestecata religii amestecate limbi amestecate. Se ajunge la haos ura rasiala…etc..saracie.
    Asa va fi si in America intr-o suta de ani.

  19. Africa de Sud este de mult timp o tara satelit a Regatului Unit.
    E posibil ca acolo sa se desfasoare un experiment, nu se stie de catre cine, dar cu ceva care are legatura cu autoritatea statului.
    Vom vedea ce legatura va fi intre ei si romani.

  20. Dragi romani( spalati-va pe maini ),pas cu pas Romania se indreapta tot cam in aceasi directie ca si Africa de sud.Stie Catu ce spune cand v-a promis cei 8ani de guvernare.Aveti incredere si rabdare,sub inaltul meu patronaj,profetia se va indeplini.Dupa cum o simtiti pe pielea vostra,totul este sub control.Cui nu-I convine,vorba lui Basescu,n-aveti decat sa va luati valea.In toata Europa este nevoie mare de spranghelisti.Sa traiti bune,vorba lui Basescuu,ha ha ha.

  21. Si uite asa imi aduc aminte cum, pe la inceputul anilor 2000, celebra Oprah a investit masiv in fondarea unei mari „scoli de elite in leadership” pt fete din Africa de Sud. Nu ca ar fi fost ceva negativ, mai ales dupa caderea apartheid-ului, era nevoie de educarea indigenilor in stiinta conducerii societatii si a antreprenoriatului. Dar, in paralel, era nevoie si de investitii intr-o economie reala (nu doar extractiva si agricultura plus turism/safari) si de calficare (a celor eliberati din getto) ca forta de munca la standarde contemporane.
    Intradevar exista cateva similitudini cu noi in ce priveste rafuiala noilor „elite” pt ciolan cu manipularea lor de catre seku. Noi insa, la fel ca Irakul, la caderea regimului aveam forte de munca educate si calificate in majoritatea domeniilor, pe care azi le-am pierdut. Multi au emigrat, altii s-au dus la „capsunarit” si batante, varstnicii au murit, adeseori in mizerie in conditiile „terapiei de soc”, cativa se chinuie inca precum neurochirurgul Danaila si multi altii.
    Tranzitia societatii de la un sistem la altul este un proces dificil, foarte vulnerabil la atacurile/confiscare ale profitorilor de tot felul. Vacuumul de putere, slabiciunile atrag sacalii si „binevoitorii” deopotriva. De aceea, tarile care au reusit sa se redreseze in urma tranzitiei au beneficiat de cate un „despot luminat” (sic!), devotat tarii, regimuri zise „autoritariste”, care tin in frau profitorii si ticalosii pana statul se stabilizeaza. De aceea, lumea normala la cap se uita cu anumit respect la Polonia, Ungaria, China, Putin. Nu fiindca am uitat istoria ori fiindca sunt „kopeikari.”

  22. Conform romanasilor negrii trebuiau sa stea slugi in colonie pentru ca o duceau un pic mai bine sub englezi si olandezi. Asta e doctrina noastra romaneasca. Spre deosebure de noi care stergem toate fundurile din europa uitati-va la secuii din Harcov. Sunt destul de saraci dar nu pleaca unul in afara, cultiva trei cartofi dar acolo la ei sunt liberi si mandrii.

  23. Africa de sud arata ca amestecul de rase nu e bun. Trebuia ca sa imparta tara in doua una la albi si una la negrii. Fiecare cu treaba lor. Si puteau ajunge la un acird ca forta de munca sa poata lucra unde vrea.
    Si ereau toti fericiti.
    Asa va fi si Europa. Germanii bogati romanii sclavi la capsuni, sparanghel si portocale. Unde e industria noastra???

  24. Africanii zulu au sarit in ajutorul presedintelui lor, condamnat indoielnic! La noi, Kuyrveshy a fost convocata la Parlament, nu s-a prezentat si nu a patit nimic! LA sud africani fostul presedinte a fost convocat de „comisia” specila, nu s-a prezentat, iar Curtea Constitutionala(Suprema) l-a condamnat la puscarie! De aici consecinte politice! La noi a fost condamnat un lider politic in doua dosare de kakat si „poporul” a tacut! Doar lacheii puterii vad ca scutura catusele la geamul lui Dragnea( Morosanu-Ceausecu)!

  25. „Jigodia” de Marele Urs( roman convertit la hungarism) indrazneste sa compare romanii din Transilvania cu negrii din Africa de Sud! Dupa el era mai bine sub apartheid in Africa de sud si sub unguri in Ardeal! Dispari mai hortystule!! Cenzirati-ma mai „patrioti”!!

  26. Mai protesta cineva pe vremea lui Ian Smith ? Trebuia doar sa plimbi jetul.

  27. @tomlin Ian Smith era in Rhodesia. Fratii Botha erau in Africa de Sud.

  28. Ce vedem noi aici ? (abstract-logic-rational !)

    *** Vedem faptul ca batranul bulangiu filosof bulangiu … istet … PLATON avea dreptate in analizele-i politice !

    DEMOCRATIEI ii urmeaza sigur … o DICTATURA !

    … de ce avaea bulangiul dreptate … tinea si tine de , actualmente cunoscuta teorie stiintific-statistic demonstrat-verificabila a ” PSIHOLOGIA SOCIALA A MASELOR”

    😉

    mda …

  29. …dupa o „DEMOCRATIE” …adica dupa ce prostimea talamba … a gustat „libertatile” prezumate de DEMOCRATIE … e foarte greu sa mai asculte de PORUNCI … e foarte greu sa gandesti ca TURMA la ziua de manine cand fiecare are libertatea democratica de-a consuma azi ce-avea ce consumat in … cincinale (chinezesti de exemplu!) !

    asa ca din timpurile antice … intelectualii antici … precum cunoscutul bulangiou antic Platon ( PS: Lui nu-i era jena ca era bulangiu atunci = asa era vremurile ! Nici noi nu stim ce va definii sintactic BULANGEALA de maine , de dinaintea dictaturii … curand „ceruta de popor” … in Africa de Sud sau in lumea post-democratica = post-excese de azi !

    😀

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.