Unde s-au decis retragerile lui Antonescu şi de ce este foarte nervos Ponta

Crin Antonescu s-a retras din tot şi din toate. Este evident subiectul nu doar al zilei, ci al săptămânii trecute şi mai mult ca sigur al celei în curs. Toţi analiştii şi comentatorii politici, dar şi părerişti şi păreriste de ocazie au „atacat” subiectul. Din cât mai multe unghiuri de vedere posibil. Dar altceva mi se pare mai interesant în aceste zile. Turbarea care i-a apucat pe lefegiii de la Antena3 şi pe slujbaşii lui Ghiţă şi starea de extremă nervozitate a lui Victor Ponta.

La prima vedere, starea celor de la cele două televiziuni şi a lui Victor Ponta pare inexplicabilă. Au scăpat de un adversar politic pe care l-au tocat mărunt luni întregi uzând inclusiv de manipulări şi dezinformări ridicate la rangul de artă. De ce furia s-a transformat în turbare, când în mod normal „căderea” adversarului trebuia să ducă la desfacerea de sticle de şampanie? De ce a devenit nervos Victor Ponta? La aceste întrebări există un singur răspuns. Şi cei de la Antena3, şi cei care lucrează pentru Sebastian Ghiţă şi evident şi Victor Ponta ştiu ceva ce nu vor să spună. Pentru că nu le-ar pica bine.

Să o luăm metodic. Doar românii care au savurat transformarea în erou (la Antena3) a unui individ care „nu are toate ţiglele pe casă” şi care a comis un gest scârbos, dar care este tratat ca gest suprem al „libertăţii de exprimare”, şi doar românii care la celălalt post stau în faţa micului ecran pentru a afla ultimele „breaking-news”-uri legate de telenovela „Elodia” pot crede că, în toiul campaniei electorale, Crin Antonescu s-a dus în SUA pentru a-i cumpăra dnei Adina Vălean pantofi cu toc, şi lui, blugi originali 100%. Nu, Antonescu s-a dus pentru alte „chestii” în SUA. Şi asta o ştiu şi anteniştii, şi cei din jurul lui Sebastian Ghiţă şi Victor Ponta. Iar „chestiile” pentru care s-a dus Antonescu în SUA vizau unele aspecte concrete ale evoluţiei scenei politice de la noi. Patru dintre „chestiile” respective se cunosc: 1 – Antonescu s-a retras de la şefia PNL şi l-a propulsat pe Iohannis în prim-plan; 2 – PNL a fost reorientat spre PPE; 3 – PNL a început brusc negocierile pentru o alianţă, urmată de o fuziune, cu PDL; 4 – Antonescu s-a retras din cursa prezidenţială. Toate aceste decizii majore s-au concretizat după întoarcerea lui Crin Antonescu din SUA. Numai naivii pot crede că SUA, atât timp cât au la noi scutul anti-rachetă de la Deveselu, cât timp au o bază militară la „Kogălniceanu”, cât timp mai la Est se încearcă refacerea sub altă formă şi nume a URSS, asistă pasiv la cine urmează să conducă România din decembrie 2014. Nu, ne place sau nu, SUA au pus piciorul în prag. Şi au luat decizia în propriile mâini. De ce americanii nu l-au agreat pe Crin Antonescu, nu ştiu. Sau poate îl pregătesc pentru altceva, iarăşi nu ştiu. Şi nu are în acest moment vreo importanţă. Un lucru este cert: americanii au opinat că este mai bine ca PNL să treacă la PPE, să fuzioneze cu PDL, ca Antonescu să nu conducă noua construcţie politică şi să nu fie prezidenţiabilul ei şi este posibil ca tot americanii să-i fi semnat un cec în alb lui Iohannis.

Dar se pare că, de dincolo de Ocean, Antonescu a mai venit şi cu o a 5-a „chestie” în plic. Un veto al americanilor pentru Victor Ponta. Doar aşa se poate explica nervozitatea lui Ponta. Şi care l-a împins la măsuri extreme. În decurs de 5 zile (de luni 26 mai şi până vineri 30 mai) a epurat toate deconcentratele din ţară de liberali, a făcut alianţă cu cel care i-a compromis privatizarea Oltchim în 2012 şi pe care din „saltimbanc” şi „circar” nu l-a scos (pe bună dreptate) până ieri, şi a început să-l atace şi pe Iohannis, pe care mai că-l revendica în 2009 şi-l aprecia până săptămâna trecută. Marea problemă pentru Ponta nu este posibilul veto al americanilor în ceea ce priveşte drumul său spre Palatul Cotroceni (de fapt, nu cred că liderul social-democrat vrea să dea vrabia de la guvernare pe cioara de la Preşedinţie), ci altceva. Evident, nu deţin informaţia completă, dar o anume ipoteză nu aş scoate-o din calcul: SUA i-au dat un „cartonaş galben” lui Ponta. Şi premierul ştie că un al doilea cartonaş se transformă imediat într-unul roşu.

P.S.

Recomandările Comisiei Europene pentru România şi guvernul României sunt şi ele, într-un fel, un cartonaş galben.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.