Moţiune împotriva ministrului Finanţelor

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a anunţat că partidul pe care îl va conduce va depune moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor, Adrian Câciu.

„Depunem moţiune împotriva domnului Câciu. Îl chemăm în Parlament. Este unul dintre miniştrii dezastru ai acestei guvernări. Câţiva am schimbat până acum. Au spus-o chiar ei, nu numai noi. Ministrul Apărării recent acuza o montură useristă. Noi doar am expus incompetenţa unor personaje sau găunoşenia lor”, a declarat Drulă, pentru Euronews.

Potrivit acestuia, creşterea economică este „într-o zonă foarte anemică”, iar România se află „într-un trend de frânare a economiei”. El a reproşat INS că ar fi oferit date inexacte privind creşterea economică.

„(Institutul Naţional de Statistică – n.r.) este în subordinea domnului Ciucă, a Guvernului României. La fel ca faimoasă Comisie de Strategii şi Prognoză – e celebră de pe vremea domnului Tăriceanu. Într-un moment similar, economia duduia în 2007. Cam ăsta e mesajul de la domnul Ciucă. Iată, coincidenţă tristă, tot un premier liberal. Şi acum economia duduie, când de fapt toţi analiştii, toţi economiştii serioşi, toate datele arată că oamenii trăiesc mai prost, că avem inflaţie mare, că economia frânează dedesubt”, a spus Drulă.

Liderul USR consideră că ceea ce a făcut INS este „inacceptabil”, duce pierderea încrederii investitorilor, dar reprezintă un pericol şi pentru democraţie.

„Din ce în ce mai multe instituţii din România se uită la big boss, se uită la şefu’ şi dau semnalul într-o parte şi în alta. Este un pericol real pentru democraţia noastră, dar mai ales pentru economie. (…) Este inacceptabil. Cum să spui tu că ai pe două trimestre consecutive 5% şi revizuieşti: nu era 5%, era 1%. Acesta nu e un domeniu în care să spui că într-un joc de copii: ‘oups, am greşit’. Pentru că se pierde încrederea investitorilor în economia românească. Un investitor îşi face planurile bazat pe cifre oficiale. (…) În 9 august există afirmaţia mea în care spun că această creştere economică este falsă şi se bazează pe cifre manipulate”, a menţionat Drulă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

5 Comentarii

  1. E bine ce fac useristii, tine de datoria opozitiei de a ataca puterea, dar nulitatile #rezist sa-si rezolve problemele cu corupții și incompetentii lor si cu jaful facut cat au fost la guvernare.

  2. E simplu, depun motiune simpla fara efect si, trece simplu! Cap patrat cu creier inflorit precum conopida e usr.

  3. Se fac că fac ceva,salariile curg,pensiile le curg!scad creșterea pentru a nu mai indexa pensiile cu rata de creștere economică!cum fac și cu inflația!80 la sută din mărfuri și -au triplat prețul și la ei inflația scade!banii au intrat în pib,grupa mare,la cât ne-au jupuit! și zic că nu au bani!acum,mai nou,nu îi lasă UE! duceți -va la moaște!

  4. Se fac că fac ceva,salariile curg,pensiile le curg!scad creșterea pentru a nu mai indexa pensiile și salariile cu rata de creștere economică!cum fac și cu inflația!80 la sută din mărfuri și -au triplat prețul și la ei inflația scade!banii au intrat în pib,grupa mare,la cât ne-au jupuit! și zic că nu au bani!acum,mai nou,nu îi lasă UE! duceți -va la moaște!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.