Variantă „soft” şi variantă „hard” pentru revocarea lui Zgonea

PSD şi aliaţii atacă eliminarea lui Zgonea pe două canale. O decizie CCR încurcă planurile. Ce se va modifica la regulamentul Camerei. Ce a spus Zgonea.

Atac pe două canale paralele

Coaliţia PSD-ALDE-UNPR-UDMR a reluat ofensiva împotriva lui Valeriu Zgonea, în tentativa de a-l debarca de la şefia Camerei Deputaţilor. De această dată s-a acţionat pe două canale: s-a reluat votul din comisia de statut (săptămâna trecută şedinţa a fost şi nestatutară şi nici nu s-a votat nimic, contrar celor declarate de şeful Comisiei, Bogdan Niculescu-Duvăz) şi, la comisia de regulament s-a modificat o prevedere din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Se va încerca revocarea lui Zgonea prin două variante, una „soft” – doar prin simpla constatare că art.32 din Statutul Senatorilor şi Deputaţilor îl revocă de drept, sau alta „hard”, prin supunerea la vot în plenul Camerei a modificării Regulamentului Deputaţilor, după care ar urma un vot pentru revocare.

Comisia de statut ignoră o decizie a CCR

De această dată, comiisia pentru statut a avut cvorum, şi s-a supus votului trimiterea spre Biroul Permanent al Camerei un raport care să conţină punctul de vedere al comisiei privind interpretarea art.32 din statut. Ce s-a întâmplat în comisie, a declarat presei, deputatul PSD, Bogdan Niculescu-Duvăz, preşedintele comisiei: „Am fost șase din opt membri ai comisiei. S-a votat cu cinci la unu ceea ce se discutase în ședința de marțea trecută (10 mai — n.a.). Nu e loc de interpretare, articolul 32 alin.3 spune clar că, acolo unde își pierde sprijinul politic, un deputat sau un senator își pierde postul care l-a obținut prin acest sprijin politic”. Am verificat (ca şi săptămâna trecută) ce s-a întâmplat în comisie şi de această dată ni s-a confirmat că rezultatul votului este real. Toate bune şi frumoase, numai că toate eforturile de la comisia de statut sunt lovite de o Decizie a CCR, care este foarte clară. Există vorba de Decizia CCR nr. 413 din 9 octombrie 2013, care, printre altele prevede: “Din coroborarea dispoziţiilor constituţionale, apare cu evidenţă că legile şi regulamentele parlamentare sunt acte normative distincte, cu obiect de reglementare diferit (…) Constituţia impune o limitare puterii legiuitoare, în sensul că aceasta nu poate interveni printr-o lege în domeniul organizării şi funcţionării Parlamentului (…) orice ingerinţă a legii în sfera rezervată regulamentelor parlamentare este neconstituţională, în egală măsură în care regulamentele Parlamentului, care, depăşindu-şi aria de incidenţă, ar pătrunde în domeniul rezervat legii, ar contraveni Constituţiei”. Deci acest paragraf spune clar că este neconstituţional ca o lege să interfereze cu regulamentele parlamentare. Ori Statutul senatorilor şi deputaţilor este o lege şi prin această lege PSD intenţionează revocarea unui preşedinte al Camerei, numai că numirea şi revocarea ţine de Regulamentul Camerei. Este de neînţeles cu Bogdan Niculescu-Duvăz şi ceilalţi senatori şi deputaţi aliaţi din comisia de statut nu cunosc prevedearea din Decizia CCR 413/2013, care a apărut cel puţin în două ziare, Cotidianul.ro şi Adevărul.

Varianta „hard”

În paralel cu Comisia pentru statut, a lucrat şi Comisia pentru regulament. Aici s-a votat modificarea art.26. Vă prezentăm varianta aflată în vigoare şi cea care s-a votat în comisie şi urmează să se voteze în plen:

Art. 26 „Preşedintele Camerei Deputaţilor poate fi revocat înainte de expirarea mandatului, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, cu asigurarea cvorumului legal. Votul este secret şi se exprimă prin bile. Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar căruia îi aparţine preşedintele”.

Art. 26 „Preşedintele Camerei Deputaţilor poate fi revocat înainte de expirarea mandatului, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, cu asigurarea cvorumului legal. Votul este secret şi se exprimă prin bile. Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar care l-a numit pe preşedinteleCamerei”. Pe articolul aflat în vigoare, Zgonea nu putea fi revocat, pentru simplul motiv că fiind exclus din PSD, nu mai făcea parte din grupul parlamentar al PSD. Ca să nu fie acuzaţi că au modificat regulamentul special pentru Zgonea, cei din PSD au declarat că s-a modificat regulamentul pentru a-l pune în acord cu o decizie a CCR din anul…2005. Un neadevăr înghiţit pe nemestecate de reporterii TV, pentru că varianta actuală a art.26 a fost modificată de PSD când USL a preluat puterea. Ca şi în comisia pentru statut, şi aici în comisia pentru regulament reprezentantul PNL s-a opus modificării, iar liberalii au anunţat că vor ataca la CCR modificările, venind cu argumentul că s-a acţionat abuziv.

Ce a declarat Zgonea

Contactat de jurnalişti, Valeriu Zgonea nu a vrut să comenteze deciziile comisiei de statut şi ale comisiei pentru regulament. „Nu am ce să comentez. Nu pot să comentez ceva atunci când regulamentul s-a schimbat doar pentru un singur om”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.