Chiar în seara în care publicul va afla câştigătorul Finalei de Pian, ultima probă din Concursul Enescu, duminică, pe 25 septembrie, visurile artiştilor şi ale publicului vor transforma faţada Ateneului, pentru prima oară în istoria clădirii-simbol, într-un video-mapping inspirat de muzica şi valorile lui George Enescu.
Ediţia 2016 a Concursului Enescuse încheie duminică, 25 septembrie,cu un eveniment surpriză. Publicul concursului, dar şi oricine se va afla în jurul orei 21.00 aproape de Ateneul Român, va putea lua parte la o sărbătoare a visurilor – care ne duc pe noi şi societatea mai departe.
“Visez fără încetare. Cât exist, vreau să cânt” – este visul lui George Enescu pe care Concursul Enescu din 2016 l-a readus în lumină! Publicul larg s-a alăturat tinerilor artişti care au intrat în concurs, împărtăşindu-şi visul de viaţăprin intermediul aplicaţiei ”Trăieşte-ţi visul!”, lansată în urmă cu o lună.
Pe 25 septembrie, o selecţie a celor mai frumoase visuri de viaţăvor transforma faţada Ateneului, într-un moment cu valoare de simbol.
Visurile, înscrise de artişti şi de publicul larg în aplicaţie, rulează şi pe site-ul Festivalului şi Concursului Enescu, www.festivalenescu.ro.
Finala de Pian a Concursului Internaţional George Enescu 2016 este susţinută de Wilo Foundation, partener culturalal evenimentului, începând din 2014.