Două avioane de luptă şi două elicoptere militare au fost doborâte sâmbătă în apropierea graniţei ucrainene, într-un atac aproape simultan, scrie cotidianul economic rusesc Kommersant, aceasta fiind aparent cea mai grea pierdere pe care forţele aeriene ruse o suferă într-o singură zi de la începutul războiului.
Este vorba despre un avion de bombardament Su-34, un avion de vânătoare Su-35 şi două elicoptere Mi-8, care alcătuiau un grup de raid şi care au fost „doborâte aproape simultan” într-o ambuscadă în regiunea Briansk, care se învecinează cu nord-estul Ucrainei, precizează Kommersant.
Potrivit rapoartelor preliminare, avioanele de vânătoare urmau să efectueze un atac cu rachete asupra unor ţinte din regiunea ucraineană Cernihiv, în timp ce elicopterele urmau să le sprijine pentru a prelua echipajele avioanelor în cazul în care acestea ar fi fost doborâte de focul inamic. Toate cele patru aparate nu s-au mai întors la aerodrom.
Nine crew members died in the crash of Mi-8 helicopters and Su-34 and Su-35 fighters in the Bryansk region.
It is reported that they were flying as part of a group to bomb the Chernihiv region, but then became heavier than air. pic.twitter.com/bzGet9ra5b
— NEXTA (@nexta_tv) May 13, 2023
❗️ You will laugh, but a Russian Su-34 was also shot down in the Bryansk region
The information was confirmed by the Russian state media. pic.twitter.com/90EYt4tvOZ
— NEXTA (@nexta_tv) May 13, 2023
Russian media reports that special services in the Bryansk region are looking for saboteurs who may have been involved in the attack on the Mi-8 and Su-34. An „interception plan” was introduced in the region.
The Russian air defense is the best saboteurs ?
The video shows the… pic.twitter.com/pAyEiiMhkZ
— NEXTA (@nexta_tv) May 13, 2023
Pilotii rusi zboara cu ce au nu ce viseaza Medvedev dupa mai multe pahare.
Daca si aia cu apararea antiaeriana doboara tot ce misca pe cer, intrebare retorica mai e vreunu treaz pe acolo sau beau toti sa le dea senzatia de 9 Mai Ziua Viktoriei impotriva nazistilor din aburii alc00lului.
Cred ca armata rusa le ridica in aer cu un scop precis:sa fie doborate
Interesant de ce nu ne spune hartia igienica nexta ca cele doua avioane Su-24 si Mig-29 care au atacat fabrica de polimeri din Lugansk au fost denazificate impreuna cu pilotii si ieri langa Soledar un Leopard cu tot echipajul a avut soarta ca cele avioane!Slava Z!
Vai, nu mai puteti de bucurie! Cand pica avioanele licuriciului, deveniti bocitoare. Siktir NEXTA!
@Terchea-se denazifica doar mașinile de spălat.Rușii atât știu.Nu stiai trolache?
2 zile, 2 elicoptere ruzzesti dezanificate…tot asa, baieti, dar poate data viitoare se prabiseste unul peste kremlin… nu ne mai saturam de stiri de astea minunate cu invadatori rusi morti
Demilitarizarea Imperiului Orc. Mult mai folositoare pentru romanii nostri din Basarabia si (cati or mai fi in) Ucraina decat manipularile sosoaciste diversioniste si inselatoare pe bani negri kaghebisti.
Mare minune daca aparatele acestea performante, varfuri ale inegalabilei tehnologii militare sovietice, cu cipuri scoase din masinile de spalat furate din Ucraina, n-au fost doborate chiar de rusii de la AA machiti bine cu Vodka Stalinskaia si speriati ca-i ataca ucrainenii.
Balshoi uspeh in continuare, muscalilor!
Este o lovitura reusita a ucrainenilor, sau a occidentalilor?
Aparatele de zbor au fost doborate langa granitq cu Ucraina!
Sunt 3 variante:
1.Bateriile Patriot au inceput sa actioneze.
2.Au flosit rachete aer-aer cu raza de actiune mare, dar pentru asta ar trebui un avion cu radar performant(F16, F35?(!!!!!)
3.O arma noua, „testata” de doua ori intr-o zi (!?), ar putea fi cu laser sau altceva.
Oricum ar fi, de acum se ingroasa gluma, este o pierdere mare intr-o singura zi pentru rusi.
Stririle de genul asta au si o parte buna (daca pot sa spun asa) pentru oamenii normali la cap si cei care nu sint sugatori de licurici : mai devreme sau mai tirziu (sa speram totusi ca mai devreme) rusii vor hotari ca etapa de „leapsa” s-a terminat si vor trece in sfirsit la lucruri serioase (trebuia sa se intimple asta de mult timp)
@topor dinu
Esti chemat la consultari in Walhalla de gheroii denazificati zalujnii si sirski!
@Terchea (Berchea): Cind luptele la Soledar s-au terminat, in ianuarie, tancurile Leopard nici nu erau in Ucraina.
@Let’s go Vladimir ! -in vecii vecilor ,trol rusnac, nu se va întâmpla ceea ce visezi tu.Mai degrabă tu vei deveni un om cu scaun la cap.Foarte putin probabil și asta.Te-ai trezit și tu din mâzga puturoasă sosocara.
@anonim
A fost ieri o incercare urkaka de contraofensiva in zona Soledar! Nu citi numai ce-ti ofera „democratiile” vestice, diversifica informatiile!
Armata Rusiei are faima, palmares din cartile de istorie. In practica nici ei nu stiu exact cine in cine trage.
Foc prietenesc de la o tigara uitata aprinsa
Inca o faza a razboiului. Echipament trimis si testat de englezi pe teritoriul Ucrainei. Escalarea razboiului cu pierderi umane. Ceva trist. Nu ii intereseaza daca e o casa, un kilometru de teren sau o tara in ruinna. Ei au timp, si bani indatorand tari, sa poarte un razboi atat cat va tine si nu se gandesc la oamenii ce se pierd in fiecare zi. Au nevoie de timp sa fabrice munitie si sa testeze arme. Nu conteaza un bloc cucerit in Bahmut sau o strada fie ca e luata de rusi sau ukra. Pt ei e doar un experiment si au nevoie de timp. Nu le pasa. Voi chiar nu le percepeti jocul? Trimit usor-usor tehnica si ii incearca pe rusi sa vada ce au.
@Terchea Berchea: Nu am vazut nimic despre implicarea tancurilor Leopard la Soledar, in ianuarie sau recent.
update! Aparate doborate azi: !!!
2 elicoptdre MI 8
1 avion de bombsrdament SU34
1 avion de vanatoare SU 35 de generatia 4++
Nu este o coincidenta, toate au fost doborate la granita cu Ucraina in regiunea Briansk!
Asta a fost ca aia cu Kakajalul. Au vrut sa distruga o baterie Patriot si au trimis un Kinjal exact in gura lupului.
Securiștii teroriști naziști din Sri fac spume și copiază nickuri că sint disperați ca și nazistii ucranieni cu care vor merge în iad!!
Nu știm dacă este așa sau nu. De unde are Neața videoclipurile, dacă ei nu activează pe teritoriul rusesc? Este multă dezinformare și de-o parte și de alta. Și multe strategii de inducere în eroare. Mie îmi miroase a înțelegere între mai marii lumii, actorii îi știm. Scopul este de a implementa planurile stabilite de multă vreme și pe care omul de rând, în mod obișnuit, nu le-ar accepta. Vom afla, poate, adevărul… peste ceva ani, mulți sau puțini.
,,POSTURILE DE TELEVIZIUNE VORBESC DESPRE UN ELICOPTER CARE A LUAT FOC ACCIDENTAL! UNDE-I ADEVĂRUL ?”