Volumul „Relaţii diplomatice româno-italiene 1918-1940”, lansat la MAE

În cadrul programului Cartea lunii la MAE, a avut loc astăzi, 31 mai 2011, lansarea cărţii „Relaţii diplomatice româno – italiene 1918-1940” (editura Tritonic), a diplomatului Lilian Zamfiroiu.

Volumul lansat la MAE prezintă, în premieră, o cronică istorică a raporturilor diplomatice româno-italiene din perioada interbelică. Este redat – din perspectiva telegramelor trimise de diplomaţii italieni acreditaţi la Bucureşti, respectiv din cea oglindită în comunicările diplomaţilor români acreditaţi la Roma – tabloul unei relaţii complexe. Lucrarea este structurată pe 14 capitole, cărora li se adaugă bogate referinţe bibliografice, respectiv un indice de nume şi localităţi.

 „O asemenea carte – care nu e prima şi sper că nici ultima scrisă de oameni din Ministerul Afacerilor Externe care vor să îşi cunoască trecutul – este extrem de utilă şi ar fi bine dacă ar fi citită de cât mai mulţi pentru ca această experienţă să fie împărtăşită. (…). Istoria nu se repetă, dar există modele de gândire care marchează relaţiile între două ţări”, a declarat în deschiderea evenimentului ambasadorul Nicolae Manolescu.

Ioan Aurel Pop, profesor universitar doctor la Universitatea din Cluj, a evidenţiat faptul că „lucrarea pune într-o ecuaţie specială, pe baza izvoarelor istorice, fiind o lucrare ce rezultă din cercetări de arhivă, ceea ce ştiam cu toţii mai mult sau mai puţin: complexitatea relaţiilor româno-italiene în perioada interbelică. Această lucrare reconstituie un segment de viaţă fascinant”.

Constantin Buşe, profesor universitar doctor la Universitatea din Bucureşti, a atras atenţia asupra faptului că autorul evidenţiază fiecare moment, acţiune sau situaţie din traseul relaţiilor româno-italiene, ceea ce facilitează lectura şi înţelegerea mai concretă şi mai corectă a acestor raporturi. „Autorul a reuşit să ajungă în posesia unei însemnate cantităţi de documente istorice şi de arhivă inedite, ceea ce a asigurat acestei cercetări originalitate, aducând, pe linie ştiinţifică, elemente noi de cunoaştere. S-a aplecat cu răbdare şi respect asupra contribuţiilor înaintaşilor repunând în lumină ceea ce acestea au adus valoros. Pe firul documentelor, a reuşit să scoată în evidenţă ceea ce a fost mai însemnat, mai constant, mai pronunţat în relaţiile diplomatice ale României”, a declarat prof. univ. dr. Constantin Buşe.

“Lucrarea reprezintă o certă realizare istoriografică, fundamentată pe o temeinică şi informată cunoaştere bibliografică şi documentară, la care se asociază o interpretare adecvată domeniului investigat”, a evidenţiat coordonatorul ştiinţific al  lucrării, Viorel Faur, prof. univ. dr. în cadrul Universităţii din Oradea.

„Este o carte de ştiinţă căreia i s-a acordat magna cum laude – o apreciere pentru Ministerul Afacerilor Externe venită din partea altora, de la capătul de vest al României. Este o apreciere pentru faptul că există diplomaţi români care cercetează problematică de specialitate şi care produc lucrări importante pentru acest domeniu”, a arătat profesorul Faur.

La rândul său, directorul editorii Tritonic, Bogdan Hrib, şi-a exprimat convingerea că volumul va fi un succes. „Am citit cartea din scoarţă în scoarţă, iar nefiind nici diplomat şi nici istoric, mi-a plăcut să o citesc ca pe un roman. Cei tineri, cei pasionaţi de istorie doresc să citească această lucrare ca pe o cronică vie – duelul dintre cele două diplomaţii în acei ani este fascinant”, a spus acesta.

În încheiere, autorul a prezentat în câteva cuvinte conţinutul cărţii sale: „Se porneşte de la poziţii şi interese aproape identice ale celor două ţări, în ajunul confruntării armate dintre anii 1914 şi 1918, pe parcursul acesteia şi de la tratativele de pace, reflectate în relaţii bilaterale excelente, spre a înainta, fireşte cu suişuri şi coborâşuri – corsi e ricorsi, cum ar zice italienii împreună cu faimosul lor compatriot Gianbattista Vici – , spre o degradare tot mai accentuată a acestor raporturi, până la ostilitatea făţişă din anul 1940”.

„A fost o muncă dificilă, mai ales pentru mine, care provin din alt domeniu. Nu am avut şi nu voi avea pretenţii de istoric, dar mă onorează aprecierile dvs. pentru un efort şi o muncă de durată”, a mărturisit Lilian Zamfiroiu la final.

Ministerul Afacerilor Externe derulează două programe de promovare editorială: Cartea lunii la MAE, dedicat lucrărilor scrise de diplomaţi români şi Repere editoriale la MAE,  pentru apariţiile de referinţă ale unor autori români şi străini din domeniul relaţiilor internaţionale, politică externă, istorie a diplomaţiei.

Prin cele două programe, Ministerul Afacerilor Externe îşi propune să contribuie la crearea unui cadru de dezbatere între mediile diplomatice, academice, culturale şi ştiinţifice din România. Cartea lunii la MAE şi Repere editoriale la MAE au fost premiate în 2008 de Uniunea Editorilor din România pentru contribuţia la dezvoltarea pieţei de carte de specialitate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.