Pădurile, la mâna aleşilor

Actuala lege de modificare a Codului Silvic (Legii 46/2008 – Codul silvic (înregistrat PLx.573din 31.10.2011) a generat controverse, dar şi reacţii vehemente din partea unor ONG şi nu numai.

Acestea atrag atenția asupra pericolului ce planează asupra pădurilor din România ca urmare a unor propuneri de modificare a Codului Silvic.

Discuţia privind cota fixă de tăiere, stabilită pentru o perioadă de zece ani şi care nu putea fi depășită decât dacă exista o rezervă din anul precedent, va deschide posibilitatea periculoasă a exploatării aferente celor zece ani în opt, patru sau chiar într-un singur an.

Coaliţia pentru Mediu şi WWF-România au atras atenţia asupra acestei situaţii informându-i atât pe premier şi ministrul Mediului, cât şi pe parlamentari, printr-o scrisoare deschisă.

Dacă un fond forestier poate fi exploatat numai în funcţie de evoluţia stării de regenerare, la propunerea Ocolului Silvic şi cu avizul structurii teritoriale de specialitate, precum şi în cazul producerii unor accidente naturale, noua lege ar permite defrişări fără milă, sub paravanul unor raportări false, cum că starea de regenerare e de fapt bună sau invocând un dezastru natural.

Drujbele au secerat deja pădurile din ţara noastră, defrişările depăşind capacitatea lor de regenerare. Şi asta în condiţiile în care fondul forestier din România ocupă o suprafaţă mai mică de 1/3 din teritoriul ţării (27,3%), sub nivelul mediu al UE (aproximativ 36%).

Dacă tăierile vor fi lăsate la latitudinea unor criterii subiective şi artificiale, având drept obiectiv exclusiv cererea de pe piaţa lemnului, pe lângă consecinţele inimaginabile ale ignorării mediul le vom suporta şi pe cele de siguranţă economică.

În pofida unor încercări de aplanare a discuţiilor iscate în jurul acestui subiect se vorbeşte că, de fapt, la mijloc ar fi vorba de firme străine din industria lemnului ce fac presiuni inclusiv la nivel înalt şi care vor avea de câştigat de pe urma unei legi mai permisive.

Legea de modificare a Codului Silvic a trecut deja de comisiile de specilitate şi se află în prezent în dezbatere la Camera Deputaţilor, urmând apoi votul preşedintelui.

Anul trecut, premierul şi-a exprimat încrederea în organizaţiile neguvernamentale, din partea cărora aştepta propuneri pentru modificarea Codului Silvic. Aceeaşi atitudine a avut şi ministrul mediului, care a dat asigurări că amendamentele propuse de ONG vor fi susţinute de minister.

Pe tot parcursul acestui proces, Parlamentul României a acţionat în mod netransparent, îngreunând sau chiar blocând accesul la anumite informaţii, spun organizaţiile de mediu, care insistă şi trag un semnal de alarmă pentru stoparea propunerii legislative de modificare şi completare a Codului Silvic în favoarea unei legislaţii adecvate condiţiilor actuale.

Deputatulul PDL, Gheorghe Tinel, membru în Comisia de Agricultură a Camerei Deputaţilor, spune însă că ne adaptăm la realitate, fiind vorba despre chestiuni tehnice şi nu despre un mijloc de deschidere a dezastrului.

“Nu permitem să exploatăm mai mult decât e posibilitatea pădurilor. Dar ne adaptăm la realitate. Dacă am o calamitate naturală, nu o las pentru că e programată tăierea peste un deceniu”, a afirmat acesta.

“Nu vrea nimeni să deschidă uşile dezastrului în pădure, dar sunt chestiuni tehnice cu care ne-am confruntat în realitate. Silvicultura românească are meritul că, deşi a trecut prin convulsiile retrocedării, totuşi se menţine. În Ungaria, de exemplu, după retrocedarea pădurilor, s-au tăiat un milion de hectare. Iar austriacul are libertatea deplină de a hotărâ ce taie şi cum taie. În limitele legii, dar el stabileşte”, dă asigurări Gheorghe Tinel.

Costel Girigan, inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic Suceava, care are sub coordonare cinci judeţe din Moldova (Iaşi, Bacău, Neamţ, Botoşani şi Suceava) are însă altă părere în ceea ce priveşte noile prevederi legislative.

La curent cu modificările parlamentarilor în ceea ce priveşte Codul Silvic, el spune că “se încearcă o legalizare a forţării capacităţilor de producţie a pădurilor din România”, scrie obiectivdesuceava.ro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Luiza Vasile 332 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.