Poştaşii au intrat în grevă japoneză

Protestele continuă marţi la Poşta Română cu grevă japoneză.

În această zi, poştaşii vor fi la serviciu şi vor purta banderole negre.

Protestele au fost declanşate săptămâna trecută, oamenii fiind nemulţumiţi din cauza salariilor mici, dar şi de felul în care este condusă compania.

Aceştia mai cer şi demiterea directorului general al Companiei Naţionale Poşta Română, Ion Smeeianu, dar şi a directorului executiv, Rosita Alexe.

Poştaşii au pichetat miercuri sediul Companiei Naţionale Poşta Română din Bucureşti şi prefecturile din ţară, iar duminică peste 4.500 de membri ai Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) s-au adunat în Piaţa Victoriei.

Liderul SLPR l-a acuzat miercuri pe directorul Smeeianu că singura politică pe care o duce este aceea de reducere a cheltuielilor prin intermediul disponibilizării de personal şi îngheţarea posturilor şi că, pentru obţinerea de fonduri, ar fi încercat să introducă în oficiile poştale jocuri de noroc electronice şi spoturi publicitare audio.

Potrivit calendarului de proteste anunţat, după greva japoneză de marţi, joi vor avea loc pichete la oficiile judeţene de poştă din întrega ţară şi la sediul CNPR.

Liderii de sindicat se arată hotărâţi şi spun că sunt pregătiţi să intre chiar în greva foamei dacă revendicările lor vor fi ignorate. Măsura extremă de protest a fost anunţată pentru data de 19 mai.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.