Georgică Cornu, reținut într-un dosar de evaziune fiscală

Omul de afaceri Georgică Cornu a fost reținut, vineri, în baza unei ordonanțe emise de către procurorii DIICOT Timișoara, sub acuzația de evaziune fiscală și constituire de grup infracțional organizat, într-un dosar penal din anul 2012. Cornu a fost interogat, joi, pe parcursul a 12 ore, timp în care procurorii au efectuat percheziții la domiciliul său, dar și la mai multe palate ale țiganilor din Strehaia, suspectați că i-ar fi livrat omului de afaceri importante cantități de materiale de construcții. Cel supranumit ”Regele asfaltului din Banat”, încă din perioada guvernării PDL, ar fi fost turnat de un fost angajat al său, care susținea că milionarul înșala bugetul de stat, folosind ”metoda factura”.

Astfel, el ar fi cauzat un prejudiciu statului romăn de aproximativ 14 milioane de euro. Georgică Cornu a declarat unui săptămânal timișorean, legat de relațiile cu mafia facturilor, că de fapt nu e vorba de nici o factură. ”Am luat materiale de construcție de la Strehaia, dar în ultimii ani nu am mai luat, pentru că am văzut ce se întâmplă cu ei. Înțeleg că procurorii verifică perioada 2007-2011. Eu luam de la Strehaia materiale doar atunci când erau prețuri și condiții bune”.

Cornu a mai spus că nu înțelege despre ce evaziune fiscală se vorbește, în condițiile în care firmele lui au intrat în insolvență. El crede că totul i s-ar trage de la un fost angajat al său, condamnat la doi ani de închisoare în dosarul ”Electrica” și care ar fi căzut la înțelegere cu anchetatorii. Aflat în arestul IPJ Timiș, Cornu urmează să fie prezentat azi, magistraților cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sergiu Miat 307 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.