1 Mai în comunism

1 Mai ante-decembrist în câteva cuvinte

Timp de peste 30 de ani, 1948 – 1980, sărbătorirea zilei de 1 Mai nu se deosebea prea mult de cealaltă mare sărbătoare comunsită, „23 august”. Defilarea reprezenta elementul central al manifestărilor. Se organiza în Bucureşti şi în toate oraşele mari şi medii. De 1 Mai nu defilau forţele armate, tehnica militară şi gărzile patriotice din intreprinderi şi instituţii. Aceasta era singura şi marea deosebire. Pe 1 Mai se punea accentu pe realizările unităţilor economice, fiecare fabrică, uzină, altă instituţie având obligatoriu un car alegoric de „prezentare” a realizărilor. Dacă la Bucureşti în tribuna oficială se aflau majoritatea liderilor PMR/PCR în frunte cu „conducătorul iubit”, în provincie mărimile locale ale PCR (inclusiv trimisul de la „centru”), conducătorii de intreprinderi şi muncitprii decoraţi aveau privilegiul de a sta la tribună şi de a primi onorurile. În afară de „colectivele de oameni ai muncii din fabrici şi uzine”, de 1 Mai defilau (în deschidere) elevii, iar pe final, sportivii. Nu de multe ori, defilarea se încheia – regula era valabilă doar în provincie – cu trecerea prin faţa tribunelor a „maselor”.

Abia după ce se termina defilarea începea programul de socializare „micul şi berea”, asezonate cu concerte de muzică populară (acestea gratuite) în aer liber în zonele de agrement ale oraşelor din ţară.

După 1979 s-a renunţat la defilări (costurile erau enorme) în provincie, doar în Bucureşti având loc o manifestare grandioasă – pe stadion – de preamărire a lui Nicolae Ceauşescu. În provincie totul se reducea la adunări festive în fabrici şi uzine pe 30 aprilie, pentru că de 1 mai nu se lucra. Programul „micul şi berea” însă a continuat să funcţioneze ca şi înainte în zonele de agrement. Chiar şi în perioada de „strângere la maximum a curelei” (1985-1989), aprovizionarea cu mici, carne de porc şi bere a unităţilor TAPL care deserveau zonele de agrement nu a avut de suferit. Şi tot în provincie, tradiţia s-a păstrat chiar şi imediat după 1989, 1 Mai însemna o mare bucurie pentru copii, pentru că începea vânzarea de îngheţată pe stradă şi în cofetării.

Aspecte de la demonstraţia oamenilor muncii, cu ocazia zilei de 1 Mai în Bucureşti (1 mai 1967)

Aspecte de la demonstraţia oamenilor muncii, cu ocazia zilei de 1 Mai în Bucureşti (1 mai 1967)

Aspecte din timpul demonstraţiei oamenilor muncii din Bucureşti, cu prilejul zilei de 1 mai (1 mai 1968)

Aspecte din timpul demonstraţiei oamenilor muncii din Bucureşti, cu prilejul zilei de 1 mai (1 mai 1968)

Sursa fotografiilor şi a explicaţiilor: Fototeca online a comunismului românesc

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.